Nu te-ai priceput - comentariu George Cosbuc

In paginile "Tribunei" din Sibiu, Ceorge Cosbuc a tiparit doar cateva idile {Manioasa, Numai una!, Fata morarului, Nu te-ai pricepuT), dar elementele acestei forme lirice se regasesc si in numeroase prelucrari folclorice, publicate de scriitor in revista lui loan Slavici. Putem afirma deci ca tema dragostei rurale constituie o preocupare timpurie a poetului, devenita o permanenta a operei. Fara a fi o atractie temporara, imaginarul erotic se configureaza, in opera lui Cosbuc, ca spatiu al iubirii inocente, suave, izvorata dintr-o sensibilitate naturala si insotita de o gestica a stangaciei si a indeciziei. Un exemplu elocvent in sensul acesta e si idila Nu te-ai priceput, publicata pentru prima data la Sibiu, in 1889, si inclusa in volumul de debut, Balade si idile (1893).



Punctul de plecare al poeziei il reprezinta iubirea neimpartasita a femeii, datorita sovaielii si lipsei de experienta erotica a barbatului.



Pentru a exprima trairile fetei insingurate, poetul apeleaza la cunoscuta sa retorica, ce consta in valorificarea catorva mijloace de expresie, menite a contura un discurs afectiv, cu puternice accente de oralitate. Astfel, in cuprinsul poeziei, intalnim: exclamatia {"Nu te-ai priceput!"), interogatia retorica ("Dar m-ai intrebat vreodata?"), interjectia ("O.'*). Toate acestea au, prin urmare, o dubla functie in poezia de fata: in primul rand, ele sunt modalitati lingvistice de semnificare a starilor emotionale ale personajului si, in al doilea rand, contribuie la realizarea aspectului de monolog adresat al textului, ceea ce conduce inevitabil la inscenarea discursului inamorat.

Insa, pe scena erotica imaginata de Cosbuc, ceremonialul iubirii presupune nu doar un anumit cod lingvistic, ci si unul comportamental. Mai apropiata de dragostea galanta din secolul al XVIII-lea, erotica din Nu te-ai priceput e un amestec de pudoare si senzualitate retinuta, ce se traduce prin gesturile sfioase si sovaielnice ale indragostitilor. in plus, ea capata forma inocenta a jocului, din care nu lipsesc neprevazutul si rasturnarile de situatie. Contrar asteptarilor, rolurile sunt inversate, initiativa apartinand fetei, care ii reproseaza acum baiatului faptul ca nu i-a inteles intentiile:



"Nu te-ai priceput!
Singur tu nu mi-ai placut,
Ca eu tot fugeam de tine?
O, nu-i drept, nu-i drept, Sorine!
Ji-am fost draga, stiu eu bine,
Dar, sa-mi spui, tu te-ai temut.
Si eu toate le-am facut,
Ca sa poti sa-mi spui odata,
Sa ma-ntrebi: ĞMa vrei tu, fata?'
Si plangeam de suparata
Ca tu nu te-ai priceput. II Nu te-ai priceput!
Zici ca-s mandra si n-am vrut
Ca s-ascult vorbele tale?
Dar de unde stii? in cale
Ji-am umblat si-n deal si-n vale,
Siorisiunde te-am stiut.
Zile lungi mi le-am pierdut,
Sa ma-mprietenesc cu tine:
lu-mi umblai sfios, Sorine,
Si plangea durerea-n mine,
Ca tu nu te-ai priceput".




De vreme ce flacaul nu a decodat corespunzator mesajul erotic, comunicarea dintre cei doi nu se produce, iar jocul naiv al fetei se preface in repros. Chiar daca provine dintr-o neintelegere, vina iubitului este foarte grava. Pasiunea celei ignorate pe nedrept se complica, determinand aparitia unor trairi contradictorii, de la uimire pana la deznadejde si manie:



"Nu te-ai priceput!
Am fost rea si n-as fi vrut
Sa te las, ca alta fata,
Sa ma strangi tu sarutata?
Dar m-ai intrebat vreodata?
Ma-nvingea sa te sarut
Eu pe tine! Pe-ntrecut
Chip catam cu viclenie
Sa te fac sa-ntrebi, si mie
Mi-a fost luni intregi manie
Ca nu te-ai priceput. II Nu te-ai priceput!
Zici ca de m-ai fi cerut
Mamei tale nora-n casa,
N-as fi vrut sa merg? E, lasa!
Ca de-o fata cui-i pasa,
Nu se ia dupa parut! De-ntrebai, ai fi vazut!
Tu sa fi-nceput iubitul,
Ca-i faceam eu ispravitul -l Tu cu painea si cutitul
Mori flamand, nepriceput!"



In spatele acestui joc al dragostei, se desfasoara un joc al poeziei, al carui actor principal este poetul insusi. Rolul sau consta in reprezentarea teatrala a trairilor personajului feminin si in inscenarea discursului erotic. Cu alte cuvinte, Cosbuc inlocuieste lirismul subiectiv, exprimarea directa a emotiei, cu un lirism obiectiv, transferat asupra personajului adus in scena pentru a se exprima pe sine, la persoana I.



Asa se face ca, in Nu te-ai priceput, poetul imprumuta doar vocea si psihologia fetei de la tara, interpretandu-i rolul, ca un actor. E un alt fel de lirica, o lirica a rolurilor, in care eul poetic apare in ipostaza de histrion; in ecuatia ei intra si o sarcina mai veche a artistului, aceea de scenarist, de regizor al monologului sau de organizator al spectacolului.

Prin aceasta, Cosbuc isi confirma inca o data apartenenta la neoclasicism.

Poeziile poetului George Cosbuc