Numai una! - comentariu George Cosbuc

intre creatiile erotice ale lui George Cosbuc sunt cateva in care dragostea capata unele accente dramatice. Mai precis, .sesizand procesul de diferentiere sociala a satului si reveland consecintele acestuia in viata intima a eroilor sai, poetul surprinde, in anumite poezii, miscari sufletesti dezlantuite de revolta sentimentului impotriva meschinelor calcule economice" (Dumitru MicU). O astfel de poezie e Numai una! Ea contine monologul unui flacau apartinand unei familii instarite, hotarat, in pofida opozitiei alor sai, sa se insoteasca numai cu fata saraca pe care o indrageste. De fapt, textul lui Cosbuc este un cantec inchinat unicitatii iubirii.



Pentru a intari impresia de autenticitate, poetul imprumuta o voce lirica - cea a unui taran decis sa-si apere dragostea -, procedeu ce confera discursului si un plus de expresivitate.



Primele versuri alcatuiesc un scurt portret al iubitei:

"Pe umeri pletele-i curg rau -
Mladie, ca un spic de grau,
Cu sortul negru prins in brau,
O pierd din ochi de draga." Reprezentarea femeii se face aici in maniera folclorica, prin intermediul unei imagini fitomorfe. Dupa cum s-a remarcat, perceptia florala a feminitatii se inscrie intr-un "regim exclusiv solar, varatic" al vegetalului (Petru Poanta). Versurile urmatoare traduc "boala" dragostei, amintind suferintele aproape mistice, provocate de Eros in Zburatorul lui Heliade Radulescu:

"Si cand o vad, ingalbinesc;
Si cand n-o vad, ma-mbolnavesc,
Iar cand merg altii de-o petesc,
Vin popi de ma dezleaga".
Compuse in stilul manieristilor, primele doua versuri citate par a fi ecoul cunoscutelor stihuri semnate de Alecu Vacarescu ("Cand nu te vaz am chinuri, / Si cand te vaz, lesinuri"). S-a precizat insa ca George Cosbuc "va anula integral micul idilism al predecesorilor sai. Erotica sa reface sensul originar al acestuia, simtindu-l ca un spatiu deschis pentru sentimentele pure, naturale, dar si ca pe unul inchis Pentru lumea din afara" (Petru Poanta). intr-adevar, si in Numai una!, poetul exprima, prin mijlocirea personajului pus in scena, o conceptie absoluta despre iubire, sentiment profund firesc si irepetabil, sinonim cu afirmarea vietii, a libertatii spirituale, care exclude, deci, orice compromis si invinge orice opreliste: .Asa cum e saraca ea,
As vrea s-o stiu nevasta mea,
Dar oameni rai din lumea rea
imi tot inchid cararea. II Si cate vorbe-mi aud eu!
Toti fratii ma vorbesc de rau,
Si tata-i suparat mereu,
Iar mama, la icoane,
Matanii bate, tine post;
Ma blastema: «De n-ai fi fost!
Esti un netot! Ji-e capul prost
Si-ti faci de cap, Ioane!» II imi fac de cap? Dar las' sa-mi fac!
Cu traiul eu am sa ma-mpac
Si eu am sa traiesc sarac,
Muncind batut de rele!
La frati eu nu cer ajutor,
Ca n-am ajuns la mila lor -
Si fac ce vreau! Si n-am sa mor
De grija sortii mele! II Ma-ngroapa fratii mei de viu!
Legat de dansa, eu sa stiu
Ca am uratei drag sa-i fiu?
Sa pot ce nu se poate?
Dar cu pamantul ce sa faci?
Si ce folos de boi si vaci?
Nevasta daca nu ti-o placi,
Le dai in trasnet toate! II Ori este om, de sila cui
Sa-mi placa tot ce-;' place lui!
Asa om nici vladica nu-i
Si nu-i nici imparatul!
Sa-mi cante lumea cate vrea,
Mi-e draga una si-i a mea:
Decat sa ma dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!" Asadar, are dreptate criticul Mircea Scarlat cand spune ca "aspectul cel mai atragator in idile este obiectivarea unei perspective taranesti, inconfundabile, asupra existentei".




Apeland la o suma de procedee ale oralitatii (intonatia, exclamatia, interogatia, repetitia, paralelismul sintactic s.a.), Cosbuc reuseste in Numai una! sa transmita toate modulatiile sufletului indragostit si invrajbit de constrangerile sociale, de la suavitatea fiorului erotic la violenta rabufnire a instinctului de aparare a sentimentului.

Poeziile poetului George Cosbuc