Pe umeri pletele-i curg rau
Mladie, ca un spic de grau,
Cu sortul negru prins in brau,
O pierd din ochi de draga.
Si cand o vad, ingalbenesc;
Si cand n-o vad, ma-mbolnavesc,
Iar cand merg altii de-o petesc,
Vin popi de ma dezleaga.
La vorba-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleaca, eu ma fac ca plec,
Dar stau acolo si-o petrec
Cu ochii cat e zarea.
Asa cum e saraca ea,
As vrea s-o stiu nevasta mea,
Dar oameni rai din lume rea
Imi tot inchid cararea.
Si cate vorbe-mi aud eu!
Toti fratii ma vorbesc de rau,
Si tata-i suparat mereu,
Iar mama, la icoane,
Matanii bate, tine post;
Ma blestema: De n-ai fi fost!
Esti un netot! Ti-e capul prost
Si-ti faci de cap, Ioane!
Imi fac de cap? Dar las sa-mi fac!
Cu traiul eu am sa ma-mpac
Si eu am sa traiesc sarac,
Muncind batut de rele!
La frati eu nu cer ajutor,
Ca n-am ajuns la mila lor
Si fac ce vreau! Si n-am sa mor
De grija sortii mele!
Ma-ngroapa fratii mei de viu!
Legat de dansa, eu sa stiu
Ca am uratei drag sa-i fiu?
Sa pot ce nu se poate?
Dar cu pamantul ce sa faci?
Si ce folos de boi si vaci?
Nevasta daca nu ti-o placi,
Le dai in trasnet toate!
Ori este om, de sila cui
Sa-mi placa tot ce-i place lui!
Asa om nici vladica nu-i
Si nu-i nici imparatul!
Sa-mi cante lumea cate vrea,
Mi-e draga una si-i a mea:
Decat sa ma dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!
|