Satira. Duhului meu - comentariu Grigore Alexandrescu

Spiritul reflexiv, ironic al lui Grigore Alexandrescu este izbitor in satira, specie a genului liric in versuri, unde poetul exprima un acut sentiment de maignare sau ridiculizeaza caractere si moravuri ale societatii. Cea mai izbutita creatie a acestui gen este considerata Satira. Duhului meu, in care Alexandrescu persifleaza lumea mondena a timpului, definita prin superficialitate si ignoranta.



Satira "e ascunsa sub forma apologului" (N. ManolescU); prin urmare, cu ajutorul unei istorioare alegorice, poetul reveleaza solutia izbutirii in societatea vremii si descopera, totodata, conditia creatorului in mijlocul unei lumi ostile valorilor spirituale. Incapabil de confesiune directa, poetul reuseste sa-si exprime ideile prin dramatizare, procedeul fiind cel al punerii in scena.



Dialogul dintre eul liric si "o coconita", cu care incepe poezia, este un prilej pentru a descrie moravurile epocii si a configura opozitia dintre doua moduri de existenta: unul spiritual, al poetului, si unul prozaic, al lumii ce tradeaza incapacitatea de raliere la valorile autentice:

"Trageti toti cate-o carte: domnule, esti cu mine.
Sezi ma rog impotriva, si vezi de joaca bine.
- Dar ti-am spus, coconita, ca eu din intamplare,
Nici bine, nici nebine nu poci sa fac cercare;
Am cuvintele mele: aste jocuri placute,
Cu voia dumitale, imi sunt necunoscute.
- Nebun cine teo crede; vrei sa te rugam poate;
Astazi chiar si copiii stiu jocurile toate,
Veacul inainteaza ()
Astfel de nestiinta e lucru de mirare!" Atentia exagerata acordata unui banal joc, tonul agresiv al personajului feminin, limbajul familiar, ce abunda in interogatii si exclamatii, tradeaza in realitate ignoranta si carentele morale ale "coconitei".




Urmatoarea secventa a textului infatiseaza dialogul poetului cu duhul sau. Se observa acum o dedublare a eului, o contemplare ironica a sinelui, sugerata inca din titlu: Satira. Duhului meu. Poetul isi .mustra" duhul, deoarece este strain de spiritul vremii si nu si-a insusit arta de a se comporta in .societatea inalta"; .arta" ce ar consta in jocul de carti, dansul, capacitatea de a complimenta cu usurinta doamnele:

"De ce treaba mi-esti buna, putere ganditoare,
Cand nu poci la nimica sa ma ajut cu tine,
Cand nu te-ai deprins inca nici vistu sa-l joci bine?" Autoironia este insa o forma de critica mascata, indreptata spre moravurile societatii. Poetul persifleaza prin .contrasens" si joc de cuvinte, .raspunsul" duhului constituind, in fapt, un prilej pentru acesta de a etala, cu ironie, preocuparile unei lumi superficiale, fara ideal:

"Negresit, imi vei zice, tiu minte ce imi place.
Dar cartile cu mine e greu sa se impace.
Mai lesne poci a spune hotiile urmate
La zece tribunaluri supt nume de dreptate,
Mai lesne poci sa numar pe degetele mele,
Cati sfinti avem pe luna si cate versuri rele,
Decat sa bag de seama ce carte nu e data, IA cui este mai mica si cine o sa bata-
Cand sunt in adunare, n-am alta multumire,
Decat sa se deschiza sujeturi de vorbire".




Ca model al mediului in care traieste, poetul ofera imaginea unui domnisor apreciat de societate tocmai pentru "inteligenta" sa, vestimentatia la moda si darul de a cuceri inima doamnelor. Pentru a-i contura profilul, el noteaza atent gesturile, mimica personajului, transformand totul intr-un portret caricatural:

"Vezi domnisoru-acela care toate le stie,
Caruia vorba, duhul, ii sta in palarie,
In chipul d-a o scoate cu gratii prefacute?
Hainele dupa dansul sunt la Paris cusute: () Cand Ie-a spus astea toate, o ia la ochi, priveste
Chiar pe dama aceea cu care-atunci vorbeste;
l-o da in nas, se pleaca, si in sfarsit o lasa,
Zicandu-i: «Ce lorneta! te-arata mai frumoasa»".
Dupa cum subliniaza Mircea Scarlat, in aceasta poezie "umorul este de un rafinament extrem si, in latura caricaturizarii snobismului, [autorul] il preceda pe Caragiale".




Daca geniul eminescian recomanda direct retragerea din societate, detaj sarea afectiva de aceasta, in final, Alexandrescu gaseste - ironic - unica solutie tocmai in amestecul in vacarmul lumii:

"Asa, in loc sa critici gresalele streine,
in loc sa razi de altii, mai bine razi de tine;
invata dantul, vistul si multe d-alde alea:
Iar de vrei sa faci versuri, ia pilda de la Pralea".
Insa ironia sugereaza tocmai contrariul celor afirmate.

Poeziile poetului Grigore Alexandrescu