Umbra lui Mircea. La Cozia - comentariu Grigore Alexandrescu

In numeroase poezii, Grigore Alexandrescu a evocat urmele trecutului. Meditatia poetica se naste din contemplarea distantata a ruinelor, care permite "marirea" momentelor de glorie ale istoriei. Spiritul de veneratie fata de timpurile indepartate razbate si in poezia Umbra lui Mircea. La Cozia, publicata in volumul Suvenire si impresii, epistole si fabule (1847). In aceasta creatie poetul a valorificat motivul fantomei, specific literaturii preromantice, trecutul fiind personificat intr-un personaj exemplar, Mircea cel Batran.



Prima parte a poeziei este un pastel romantic, scriitorul imaginand un decor impresionant: turnuri, ziduri vechi, pesteri, rapi intunecate, munti ce se clatina. Muzicalitatea versurilor lungi (15-l6 silabE), folosirea vocalelor inchise, cu precadere a lui "u", redau sunetul grav al naturii si confera solemnitate peisajului. Regimul noptii favorizeaza stergerea contururilor, care "se intind", "se prelungesc", si accentueaza sugestia de mister. Acest spatiu impresurat de intuneric provoaca melancolia, reveria poetica:

"A/e turnurilor umbre peste unde stau culcate;
Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,
S-ale valurilor mandre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc. II Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara;
De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor".
Imaginea turnului, simbol romantic al legaturii dintre doua universuri, sugereaza iesirea din spatiul si timpul real si patrunderea intr-un spatiu mitic, al legendelor.



Aceasta atmosfera sumbra permite intruziunea fantasticului. Eul liric devine acum martorul unui fenomen extraordinar - aparitia unei umbre -, la ivirea careia raul se retrage in matca, muntii se clatina:

"Este ceasul nalucirei: un mormant se dezveleste,
O fantoma-ncoronata din el iese o zaresc
lese vine catre tarmuri sta in preajma ei priveste
Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc".
Fluxul intrerupt al expresiei, punctuatia sacadata sugereaza nelinistea privitorului. intrucat peisajul contine semnele istoricitatii, poetul se adreseaza direct raului, cu speranta de a dezlega misterul identitatii fantomei:

"Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute
() Cine oar' poate sa fie omul care te-a-n-grozit?" Raspunsul este un strigat de proportii cosmice:

"Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc;
Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,
Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc".
Asadar, confesiunii i s-au substituit vocile lirice, scriitorul folosind dialogul fictiv, un procedeu tipic literaturii romantice.



In urmatoarele strofe, meditatia istorica se transforma intr-un discurs inaltator, cu o vizibila tenta didactica, construit pe antiteza trecut-prezent. Pasajele care elogiaza trecutul capata tonalitati de oda. Formele pronominale si verbale de persoana intai plural sugereaza faptul ca eul propriu este inlocuit de eul colectiv, poetul devenind mesagerul contemporaneitatii, ce se inchina in fata maretiei umbrei:

"Sarutare, umbra veche! Priimeste-nchinaciune
De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit:
Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit." Prezentului i se reproseaza insa incapacitatea de a purta pe umeri povara unor vremuri insangerate. Tonul devine acum ironic, iar discursul liric capata accente de satira:

"Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura
Ce un urias odata in razboaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,
Ne-ndoim dac-asa oameni intru adevar au stat".




Gandirea rationalista, progresista, specifica iluminismului, razbate si in creatia lui Alexandrescu, deoarece acesta pledeaza pentru neacceptarea in totalitate a eroismului razboinic din trecut ("Caci razboiul e bici groaznec, care moartea il iubeste
Si ai lui sangerati dafini natiile il platesc; / E a cerului urgie, este foc care topeste
Crangurile inflorite si padurile ce-l hranesc") si elogiaza prezentul, ce si-a descoperit o alta glorie in stiinta, arta, gandire, pace ("Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite,
insa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc;
Prin stiinte si prin arte natiile infratite
In gandire si in pace drumul slavei il gasesc").



Registrul romantic revine in finalul poemului. Mantia noptii acopera dealurile si apele, umbrele intra in mormant, iar linistea si groaza stapanesc intregul univers:

"Dar a noptei neagra manta peste dealuri se lateste;
La apus se adun norii, se intind ca un vesmant;
Peste unde si-n tarie intunerecul domneste;
Tot e groaza si tacere umbra intra in mormant".
Poetul mediteaza asupra trecerii timpului, acesta facand ca vestigiile prezentului sa se transforme in ziduri vechi, ce vor fi izbite de valurile generatiilor viitoare, devenind istorie:

"Lumea e in asteptare turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jelesc;
Si-ale valurilor mandre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc".


Suflul elegiac topeste accentele de oda si satira inserate in poem, astfel incat Umbra lui Mircea. La Cozia va deveni expresia desavarsita a poeziei de inspiratie istorica, scrisa de Grigore Alexandrescu. (M. L. B.)

Poeziile poetului Grigore Alexandrescu