Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,
Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,
S-ale valurilor mandre generatii spumegate
Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc.
Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara,
De pe muche de pe stanca, chipuri negre se cobor;
Muschiul zidului se misca printre iarba se strecoara
O suf lare, care trece ca prin vine un fior.
Este ceasul nalucirii: un mormant se dezveleste,
O fantoma-ncoronata din el iese o zaresc
Iese vine catre tarmuri sta in preajma ei priveste
Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc.
Ascultati! marea fantoma face semn da o porunca
Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez
Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stanca-n stanca,
Transilvania-l aude, ungurii se inarmez.
Oltule, care-ai fost martor vitejiilor trecute,
Si puternici legioane pe-a ta margine-ai privit,
Virtuti mari, fapte cumplite iti sunt tie cunoscute,
Cine oar’ poate sa fie omul care te-a-ngrozit?
Este el, cum il arata sabia lui si armura ,
Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapan,
Traian, cinste a Romei ce se lupta cu natura ,
Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batran?
Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza.
Acest sunet, acest nume valurile il primesc,
Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,
Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc.
Sarutare, umbra veche! primeste inchinaciune
De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit:
Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;
Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit.
Ravna-ti fu neobosita, indelung-a ta silinta:
Pana l-adanci batranete pe romani imbarbatasi;
Insa, vai! n-a iertat soarta sa-ncununi a ta dorinta,
Si-al tau nume mostenire libertatii sa il lasi.
Dar cu slabele-ti mijloace faptele-ti sunt de mirare:
Pricina, nu rezultatul, laude ti-a castigat:
Intreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare,
De aceea al tau nume va fi scump si nepatat.
In acel locas de piatra, drum ce duce la vecie,
Unde tu te gandesti poate la norodul ce-ai iubit,
Cata ai simtit placere cand a lui Mihai sotie
A venit sa-ti povesteasca fapte ce l-au stralucit!
Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura
Ce un urias odata in razboaie a purtat;
Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura,
Ne-ndoim dac-asa oameni intr u adevar au stat .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte stralucite,
Insa triste si amare; legi, naravuri se-ndulcesc:
Prin stiinte si prin arte natiile infratite.
In gandire si in pace dr umul slavei il gasesc.
Caci razboiul e bici groaznic, care moartea il iubeste.
Si ai lui sangerati dafini natiile ii platesc;
E a cerului urgie, este foc care topeste
Crangurile inflorite, si padurile ce-l hranesc.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar a noptii neagra manta peste dealuri se lateste,
La apus se adun norii, se intind ca un vesmant;
Peste unde si-n tarie intunericul domneste;
Tot e groaza si tacere umbra intra in mormant.
Lumea e in asteptare turnurile cele-nalte
Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jelesc;
Si-ale valurilor mandre generatii spumegate,
Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc.
|
