Ghetsimani - comentariu Ileana Mălăncioiu

Multe poezii ale Ilenei Maiancioiu trimit explicit sau implicit la teme din Sfanta Scriptura, din Vechiul, precum si din Noul Testament. Dupa observatia lui Ion Negoitescu, in poetica Ilenei Maiancioiu "propensiunea mistica e insa tributara mai cu seama duhului Evangheliilor".
Poezia Ghetsimani (volumul Peste zona interzisa - 1979) valorifica motivul rugaciunii lui lisus in gradina Ghetsimani (Matei 26, 36-46) si se constituie ca impresionanta marturie asupra conditiei tragice a omului modern. E consemnat aici un moment dramatic al zbaterii metafizice, amintind de viziunile de cosmar si angoasa din lirica lui Tudor Arghezi.

Textul se deschide intr-o atmosfera de mysterium tremendum, de teroare a fiintei ce-si contempla esecul existential:

"Ca o arma tremuratoare care-a dat gres
sta trupul meu in luminisul verii
hei, iepure, strigam aproprie-te sa ma rog tie
acum in dulcea clipa a greselii".
Dintr-un instinct de autoconservare, sub presiunea conditiilor de viata {"luminisul verii"), eul liric invoca aptitudinile iepurelui de a fugi din fata pericolelor: .Hei, iepure, asaza-te undeva sus
si lumineaza-ma incet cu harul
spaimei tale desavarsite
inca nu pot sa primesc paharul".
Iepurele reprezinta, in poem, un alter ego al poetei, o dedublare a subiectului liric. Metafora "harul spaimei tale desavarsite" desemneaza, de fapt, propria facultate a fiintei de a depasi anumite situatii-limita, cum este cea exprimata eufemistic prin sintagma "dulcea clipa a greselii".
Ambivalenta simbolica a iepurelui a fost deseori remarcata. El este deopotriva detinatorul tainei vietii, dar si mesagerul mortii; de aceea poate fi asimilat divinitatii. intrucat are acces la absolut ("undeva sus"), ramanand totusi un familiar al omului pe pamant, iepurele e un intermediar intre aceasta lume si realitatile transcendente ale celeilalte. Refuzul paharului semnifica neacceptarea destinului tragic. O intreaga traditie biblica asociaza paharul cu destinul uman, cu mania lui Dumnezeu sau cu moartea insasi (Psalm 10,6; leremia 51,7; Zaharia 12,2; Matei 26,39; Apocalipsa 16,19).



Infrigurarea in fasa neantizarii creste in intensitate spre finalul rugaciunii. Ea e sustinuta si de tonul nelinistitor al versurilor:

"Hei, iepure, m-am trezit plangand
in partea a treia a rugii - din gradina Ghetsimani urmarind II puterea fugii II cu care el se apara inca".
Gradina constituie o figura a inchiderii, o reprezentare simbolica a orizontului ontic si gnoseologic al omului. Este un spatiu al subiectivitatii angoasate, inlauntrul caruia orice incercare de evadare se transforma inevitabil intr-un esec. Strigatul poetei se proiecteaza intr-un vag temporal, caci semnele timpului lipsesc sau, cel mult, sunt ambigue: ne gasim candva, "in partea a treia a rugii" (aluzie la sfarsitul rugaciunii lui lisuS), iar adverbul "inca" sugereaza continuitatea evenimentului.



Finalul textului pare a aduce impacarea cu soarta:

"pe cand sufletul meu murmura:
lata, daca altfel nu se poate
faca-se voia ta".
Sunt cuvinte similare cu cele rostite de lisus (Matei 26,42), singurele din poem adresate Tatalui ceresc. Daca avem in vedere opozitiile material-spiritual, trup-suflet, impur-pur, perisabil-vesnic, uman-divin, putem interpreta poezia si in alt mod: trupul (din prima strofa, dar si din urmatoarele doua), care "a dat gres", se teme de moarte, neavand nici vocatia absolutului, iar sufletul insetat de transcendent accepta moartea din mana lui Dumnezeu. Oricum am privi lucrurile, sensul grav al poemului nu se pierde.

Poeziile poetului Ileana Mălăncioiu