Ileana Malancioiu a scris cateva poezii cu titlul Ruga, risipite prin mai multe volume. Tema predilecta a acestora e dragostea legata indestructibil de moarte. Ca o constanta a liricii sale, poeta supune erosul la un proces de spiritualizare, prin care instinctul se sublimeaza, iar emotia e proiectata in planul intelectual. Dupa cum s-a observat, "la Ileana Malancioiu nu exista de fapt o poezie erotica, ci doar o prezenta difuza si permanenta a erosului in ipostazele elevate, topite intr-o simbolica superior ambigua" (M. NitescU).
Asa se face ca in Ruga "Sa mi se ia pentru o vreme trupul", subiectul liric doreste sa se desprinda de planul material sau de cel al afectelor fruste:
"Sa mi se ia pentru o vreme trupul
sa ramana suflet si atat
sa plang cum plang sufletele singure
cand li se face urat".
Arhetipul acestei transcenderi spirituale il alcatuieste orfismul si, in general, credinta in dualismul suflet-corp. Totul, in acest poem, sta sub pecetea indoielii, a ambiguitatii, totul se desfasoara la limita dintre cuvant si tacere. in strofa a doua, poeta introduce ideea culpabilitatii {"chinul vinei mele
si dreptul de a fi judecata"). Eul liric este - se afirma -feminin, ceea ce face sesizabila o experienta proprie, obsedanta.
Un soi de voluptate a suferintei insoteste spiritele indragostite:
"Sa-not in marea lui cea mare
si sa ma infricoseze inotul
din cand in cand sa fii si tu alaturi
si-apoi sa cred ca ai pierit cu totul".
in cele din urma, femeia are vocatia singuratatii. Perechea este indepartata pentru a face posibil saltul in idealitate. Ion Pop a remarcat foarte bine ca, la Ileana Maiancioiu, "«cantecul» apare mai intotdeauna ca sub o presiune a spaimei (), si la aceasta limita dintre seninatate si angoasa, dintre o senzualitate usor morbida si pura asceza spirituala, trebuie cautat timbrul specific al vocii poetei, modulata mereu in aceeasi invocatie patetica, sfasietoare sau doar visator-melancolica." E, asadar, o acuta tensiune spirituala in ruga Ilenei Maiancioiu, ce releva o drama existentiala unica. Finalul poeziei intareste cele spuse mai inainte. Sufletul nu tanjeste decat dupa starea de indeterminare pe care a cunoscut-o intreaga viata:
"Sa nu imi fie clar cuvantul lui
sa-ncerc sa-l aflu si sa ma-nspaimant
sa mi se lase toata indoiala
pe care am avuto pe pamant".
Sa fie acesta modul de ispasire a enigmaticei vine?
Pentru a sugera incertitudinea spiritului, poeta apeleaza la un principiu esential al liricii moderne. Roman Jakobson arata ca "ambiguitatea este un caracter intrinsec si inalienabil al oricarui mesaj centrat asupra propriului sau continut, un caracter corolar al poeziei".
La nivel gramatical, folosirea verbelor la conjunctiv-prezent accentueaza imprecizia textului: sa se ia, sa raman, sa se lase, sa-not, sa fii s.a.; ele exprima un proces nelimitat in timp, contextual putand primi, totusi, semnificatia temporala in viitor. Aceasta inseamna ca dorintele poetei sunt transferate in imaginar, spre o zona a virtualitatii - un motiv in plus pentru ca tonul rugaciunii sa ramana, in esenta, elegiac. in mod intentionat, Ileana Maiancioiu intrebuinteaza nu substantive concrete, ci unele abstracte, susceptibile de conotatii semantice multiple si vagi:
"chinul vinei mele", "indoiala".
Contextul nu rezolva nici el ambiguitatea, ci o sporeste. Metafora .chinul vinei mele" influenteaza intreg textul. Pronumele lui din constructiile "marea lui" si "cuvantul lui" trimite regresiv la sintagma "chinul vinei mele" din strofa a treia. Se creeaza astfel o legatura contextuala intre ultimele trei strofe, observabila numai printr-o lectura atenta a poeziei. Prin toate aceste procedee, Ileana Maiancioiu dovedeste inca o data ca este "cea mai inzestrata poeta din literatura noastra si una din cele mai autentice voci ale poeziei de azi" (M. NitescU).