Ioan Alexandru
Nastere: 25 decembrie 1941, Topa Mica, Cluj
Deces: 16 septembrie 2000, Bonn, Germania
S-a nascut la 25 decembrie (noaptea de Craciun) 1941, in satul Topa
Mica de langa Cluj, intr-o familie de tarani descendenti din dieci bisericesti. Face primele clase in localitatea natala, gimnaziul in satul apropiat Sanmihai, iar liceul la "Gh. Baritiu din Cluj, absolvit in anul 1962.
Debuteaza cu poezie in revista clujeana " Tribuna in anul 1960. Se inscrie la Facultatea de Filologie din Cluj in 1962 si termina facultatea la Bucuresti (1968), unde se stabilise din 1964. in perioada studentiei lucreaza in redactia revistei "Amfiteatru si debuteaza editorial cu volumul Cum sa va spun (1964). Este retinut ca asistent universitar la catedra de studii eminesciene. Obtine prin concurs bursa "Alexander von Humboldt, la recomandarea filosofului Martin Heidegger, ceea ce ii permite un stagiu prelungit (1968-1972) de studii postuniversitare in Germania, laFreiburg, Aachen, Miinchen, studiind filosof ie, teologie, filologie clasica (greaca si ebraica), istoria artei; are de asemenea prilejul de a calatori in mai toata Europa, la Constantinopol, la Ierusalim, in "cautarea matcilor-radacini ale spiritualitatii noastre. isi da doctoratul in filologie cu teza "Patria la Pindar si Eminescu in 1973
Lucreaza in cadrul Universitatii bucurestene tinand seminarii de poezie comparata si un seminar de limba si civilizatie ebraica veche. A studiat spiritualitatea bizantina si de-a lungul anilor a tinut conferinte la mai multe universitati din diferite parti ale lumii. A tradus in intregime odele pindarice, Cantarea Cantarilor, din poetii bizantini sau din alte literaturi, a editat lucrari de arta, a publicat eseistica. Din 1979 este membru al Uniunii internationale de scriitori "Die Kogge. in 1965 este laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar in 1981 primeste Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Opera ii este tradusa in limbi straine, este cunoscut peste hotare ca poet si mai ales ca un remarcabil cunoscator al filosofiei, al spiritualitatii crestine.
Eu fac ceva ce mi se pare mai aproape de moarte decat de eroare, de viata omului decat de limbajul lui, care poate fi uneori o tradare a faptelor, marturisea Ioan Alexandru in motto-ul la Infernul discutabil, ceea ce ar putea fi tradus astfel: poezia nu este in primul rand o forma de expresie ci o forma de existenta.
La baza creatiei poetice a lui Ioan Alexandru am putea aseza conceptia artistica ce l-a calauzit. Poetul este deopotriva om si artist, iar vocea lui este oraculara, fiind slujitor al Cuvantului, al Logosului primordial. in orice voce poetica trebuie sa rasune cuvantul divin, cel dintai, care arata Calea, Adevarul, Credinta, Viata, Moartea si invierea. De aceea, poate, forma poetica cel mai des folosita de Ioan Alexandru este Imnul- cantecul de proslavire si in acelasi timp vestitor de esenta divina. Criticul Edgar Papu scria despre poet ca este "poate cel mai mare poet imnic din intreaga istorie a literaturii noastre si ca fiecare vers al sau "cuprinde o semnificatie in forma parabolica, mereu dirijata ascendent, pana la suprema asumare a Logosului.
Pana la atingerea fortei misionare si vizionare a versurilor, pline de puritate si optimism, creatorul a strabatut insa drumuri poetice care ii dezvaluie, pentru etapa respectiva a liricii sale, imagini complementare. "Infernul discutabil obliga fiinta la trecerea prin "vamile pustiei pentru a putea ajunge la "ascensiune. Aceasta se realizeaza poetic printr-o lirica a nelinistii, a pierderii si ascezei, pentru a se putea ridica de la materie la spirit. in sprijinul metaforei sale poetice vine arhaitatea existentei noastre crestine si, prin cultura, poetul descopera "Bizantul si poezia si muzica lui si cuvantul lui neatins de stricaciune. Si s-a petrecut cu poetul loan Alexandru acel admirabil fenomen de fuziune a unei sensibilitati moderne linistite, bantuite de tristetile vietii in contingent, cu isihia bizantina stramoseasca, daruitoare de echilibru si bucurie (), consemneaza doamna Zoe Dumitrescu Busulenga.
Largind sfanta aventura a poeziei sale in spatiu si timp, pana la atingerea toposului, poetul nu a incetat sa lege intr-un raport de normala continuitate acest fior al genezei noastre - ale carei radacini le-a cautat insetat si permanent - cu elementele adiacente configurative in folclorul nostru, in traditia noastra crestina. Iubirea, sentiment esential, definitoriu al poeziei sale, inseamna si "rememorarea istoriei si culturii, iar "martirajul, intr-o asemenea idealitate, este aureola si nu suferinta, noteaza criticul literar Valentin Tascu. Eroii sunt sacralizati, istoria si devenirea noastra sunt sacre. Ca si pamantul. Lor li se cuvine, ca forma de expresie, Imnul, in care Poetul concentreaza, cum sintetizeaza doamna Zoe Dumitrescu Busulenga, "ethosui adanc si bland al unei creatii care slaveste toposul sacru al Patriei, indeamna la perfectionarea necontenita a fiintei (). Ioan Alexandru ramane prin creatia si lucrarea sa un exponent esential al spiritului nostru crestin. El continua stralucit o traditie.
Cu Viata deocamdata si Infernul discutabil, Ioan Alexandru impunea la mijlocul deceniului al saptelea un mod poetic de sorginte neoexpresionista, prin care Ardealul propunea o alta voce lirica dupa ce daduse pe Cosbuc, Goga si Blaga. O materialitate difuza se incheaga in imagini dense de o duritate primitiva sau tinde spre forma hieratica a mozaicului bizantin. Prima tendinta va fi parasita repede in favoarea celei de a doua si extaza imnelor va inlocui poezia de substanta infernala. La nivelul expresiei discursul direct, experimental din prima faza, se lustruieste, transformandu-se in retorica versificata in ultima perioada. in amandoua ipostazele insa Ioan Alexandru isi pastreaza tonusul de poeta vates, dezlantuind zagazurile dezastrelor inchise in cuvantul (citeste semnul) poetic. Opera poetului se construieste intreaga pe oscilatia dilematica marcata perfect in structura antinomica a discursului, structurile formale reflectand mesajele semantice diferite.
Volume de versuri:
Cum sa va spun, E.P.L., 1964;
Viata deocamdata, Editura Tineretului, 1965;
Infernul discutabil, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967;
Vina, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967;
Vamile Pustiei, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969;
Poeme, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Imnele Bucuriei, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Imne, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975
Imnele Transilvaniei, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1976;
Imne, in colectia "Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, Editura Albatros, 1977;
Imnele Moldovei, Bucuresti, Editura Albatros, 1980;
Imnele Tarii Romanesti, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1981;
Pamant transfigurat, editie selectiva in colectia "Biblioteca pentru toti, Bucuresti, Editura Minerva, 1982;
Imnele iubirii, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1983 (editia a doua, revazuta si adaugita, 1984);
Imnele Putnei, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1985;
Imnele Maramuresului, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1988.
Omul a aparut in volumul Infernul discutabil, Bucuresti, Editura Tineretului, 1967.
intoarcerea poetului a aparut in volumul Vamile Pustiei, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969.
REFERINTE
"Patruns de o «grava bucurie», frematind «de iubire si putere», «zeu» al tineretii, Ioan Alexandru descopera pretutindeni o miscare colosala de materii, o agitatie turmentata, haotica, parind totusi sa aiba un sens, ignorat deocamdata, nu insa si absent ; atitudini si gesturi lirice sablon sint spectaculos re-formate prin frustete.
MIRCEA IORGULESCU
"Mai degraba decit o sensibilitate, Ioan Alexandru are un stil al originarului. Modul sau de a cobori in elementar e livresc. Viziunile sale asupra arhaitatii sint trecute printr-un filtru traditionalist, asadar printr-o experienta de cultura. Numai ca rafinamentului specific traditionalistilor i se substituie aici starea imnica, bucuria redescoperirii originilor care inseamna, de fapt, suprematia trairii asupra esteticului. Pornind de la intelegerea poeziei ca o «estetica» a sufletului, ca «inspiratie» si viziune, Ioan Alexandru regaseste un stil a carui experienta lirica romaneasca a cunoscut-o deja. Predomina si la el reprezentarile primiti-ironice, amestecul de simboluri livresti, abstracte si materie in germinatie. Peisajele sint cind violent expresioniste, cind au solemnitatea hieratica a bizantinismului.
PETRU POANTA
"Fata de poetul de la I.ancram observam la Ioan Alexandru an surplus de materialitate obsesiva, de concretete cruda a fenomenelor. Obiectele sint deplasate intr-o alta zona fenomenala, supuse la servituti specifice. Buretii ciriie legati in santuri, oglinda e smulsa din radacini, doliul e senzual, ceasurile se umfla, tita oilor se astupa cu clei, in ciorchinile paroase se aduna furnicile secetei, obisnuinta incepe sa-si coaca rana, cutitul sforaie in burta plinii, pe o coasta de deal descoperim scheletul unei mari ce-a fost, O femeie oarba cinta in asa fel incit ruginesc clopotele in turnul bisericii.
GHEORGHE GRIGURCU
"Ceea ce pare deosebit de expresiv, nu pentru extensia, ci pentru adancirea ariei tematice (a poeziei lui loan Alexandru, n.n.), este preocuparea devenita aproape obsesiva a obarsiilor, a cosmogoniilor, ca intemeieri in spatiul terestru, ca si in cel spiritual. Gandul intemeierii cosmicizeaza, uneste si da sens unei deveniri intr-un spatiu dat, transformat intr-un topos sacru. () Aceasta nedesprindere din obarsii este, de fapt, si a poetului insusi si-i da puterea identificarii cu intreaga istorie si intregul spirit al neamului sau, cu cele doua planuri care se intalnesc uimitor, intr-un amestec de durata si eternitate. Trecerea prin istorie nu e "reala decat daca aceasta se pastreaza infipta in neschimbatele origini care singure daruiesc rodnicie pamantului si oamenilor.
(Zoe Dumitrescu Busulenga - Prefata la voi. Pamant transfigurat, Editura Minerva, Bucuresti, 1982, pp. V-XXVII) (N. S.)
Citeste si:
|
|
