Pamant transfigurat - comentariu Ioan Alexandru

Tot ce a creat mai valoros neoexpresionismul romanesc (postbeliC) sta intre paginile volumelor de poezii ale lui loan Alexandru, poet cu un deosebit gust al sacrului, cel putin in ceea ce priveste partea a doua a creatiei sale. Toate volumele lui au coerenta unui proiect ce viza resuscitarea unei fraternitati cosmice cu radacini in poetica blagiana, dispozitia sacralizanta fiind omniprezenta. Poetica lui loan Alexandru are o figuratie gotica, mitologeme de la noi ori de aiurea, sintaxa invapaiata sau macar infiorata de iluminari si de imagini apocaliptice, un lirism declamativ, provocator adesea, cu intentia de beatificare a vietii. Figuri titanesti si biblice, toate hranite din prezenta sacrului, din iminenta si imanenta acestuia. Este, totusi, o unitate indiscutabila a temelor de inceput, dar si a modurilor de a crea o sintaxa invapaiata, uneori inflacarata, in ideea de a sugera o macar personala, de nu universala, dorinta de participatie la miracol. Peste toate se revarsa un apetit de dionisiac, motiv suficient pentru loan Alexandru de a compune pe arpegii patimase imnuri dedicate unor personalitati sau toposuri romanesti sacre (Imnele Transilvaniei, Imnurile catre Stefan cel Mare, Imn catre Avram lancu etc.) care fac popasuri in reveria creatorului sub forma acestor poeme care sunt un grafic fluctuant al tensiunii interioare. Fluctuanta, insa, este si valoarea literara inegala a poemelor ce compun toate volumele lui loan Alexandru.



Volumul Pamant transfigurat, din care face parte poezia cu acelasi nume, nu e deloc diferit de trasaturile de mai sus. Micul poem de numai unsprezece versuri cu o sintaxa vag nervoasa are o tema desprinsa parca din manualele expresionismului - ilustrarea unei lumi translate din real in transcendentul post-final. Lipsa punctuatiei complica voit textul, astfel incat constructiile par si sunt apozitive: .Transfigurarea ajungerea-n cuvant
Mulare-n spirit foc in nevedere".
Sunt, acestea, definitii succesive ale transfigurarii in intelesul lui loan Alexandru, metafore coordonate de partitura sacramentala, de frisonul mitic / evanghelic al intregului text. Sub forma unei meditatii sublimate, cu un lirism obiectiv indelung exersat pana acum, autorul construieste o imagine nou-testamentara a lumii intr-un cadru simbolic si metaforic: avem aici toata recuzita poeziei religioase - copilul, mormantul gol, invierea, gradina, cetatea fara veac etc. Aceste cuvinte din sfera semantica a crestinismului sunt tipice miscarii de transfigurare si dau imaginea de poezie religioasa in care vocabularul are rolul de a sustine functia devotica a imaginatiei. Ideea vietii de dupa moarte e construita in cheie declarat comuna:

"Ca norii fi-vom despuiati de ploi
Rodi-va stingerea din sine".
De pe pamant se ajunge in "Gradina si orasul cetate fara veac
intemeiata dincolo de stele".




Deocamdata ea e vizibila printr-o metoda franciscana, pentru ca acum ea "Dureaza-n tot ce-/' mai sarac", vers care sugereaza o veche metoda compasionala, enuntata explicit de lisus la Cina cea de Taina, sub forma celor noua Fericiri, redusa acum doar la imaginea saraciei. Stilizata cam excesiv pentru a fi evident religioasa, poezia Pamant transfigurat se lasa, totusi, usor de inteles de cunoscatorii retoricii mistice, intrucat metaforele sunt puse fata in fata cu semnificantul lor, ca in versul urmator:

"transfigurarea ajungerea-n cuvant".
S-ar parea ca autorul lor a mizat pe activarea unui segment mai larg al publicului in intelegerea sensului textului.



Cel mai frumos, de departe, este ultimul vers al poemului, care dezvaluie atitudinea subiectiva, participativa, a poetului, notarea brusca a unei senzatii secventionale sugerand beatitudinea sublimata in cuvinte:

"Rodesc a perle lacrimile mele", actiune consecutiva transfigurarii pamantului, prin poezie. Atitudinea numinoasa, divinatorie este caracteristica (neO)expresionismului practicat la noi de V. Voiculescu, uneori de Arghezi, dar mai ales de Ion Horea si de loan Alexandru. "Discursul liric capata aer initiatic, reprezentarile de factura alegorica impun o imagine aluziva si schematizata a existentei surprinsa odinioara in manifestarile ei cele mai concret materiale" (Ion PoP).

Poeziile poetului Ioan Alexandru