Balada dupa melci - comentariu Ion Barbu

Balada Dupa melci apare pentru prima data in revista .Viata Romaneasca" (1921), fiind retiparita intr-o placheta ilustrata neinspirat de catre pictorul M. Teisanu, ceea ce l-a determinat pe poet sa ceara retragerea din librarii a tirajului. Incidentul este simptomatic pentru posibila .capcana" in care te atrage lectura poemelor de asemenea factura ale lui Ion Barbu - poeme la limita greu de precizat dintre naratiune versificata si lirism obiectiv, cu substrat simbolic:

"ar trebui sa spunem o poema epica, daca n-ar fi prea mult; sau balada, daca n-ar fi prea putin" (Alexandru CioranescU).



La primul nivel, literal, al semnificatiei textului, scenariul epic este urmatorul: un copil, ipostaza a naratorului, pornind cu alti copii ca sa culeaga flori in lunca, la o vreme cand soarele primaverii nu a prins inca putere, descopera, sub mormane de frunze moarte, un melc ascuns in ghiocul lui, parca in pofida trecerii iernii. Dupa obiceiul jocurilor copilaresti, copilul ii descanta incet, pentru a-l ademeni sa iasa din cochilie. Este insa intrerupt si alungat de ivirea unei babe, o gusata sluta care culege gateje, si care-l sperie prin aspectul ei de vrajitoare. Noaptea se instaleaza din nou viscolul si ninsoarea. A doua zi, copilul se intoarce pentru a cauta melcul si descopera ca acesta, amagit de promisiunea descantecului, a iesit din gaoace, dar a murit din cauza frigului care l-a rasucit ca pe o frunza uscata. Descantecul, rostit de copilul care acum isi intelege vina, se transforma in bocet.

La un alt nivel de semnificatie, cel figurativ-simbolic, poemul, care porneste de la o remodelare savanta a imaginatiei folclorice (si implicit a imaginarului fabuloS), trebuie citit ca .o parabola a cunoasterii":

"Plecand de la ritul de «descantare» a melcului, poetul extrage semnificatia tragica a actului de revelare" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion BarbU). Dincolo de aparenta ludica, se poate identifica sensul negativ al initierii ce se constituie intr-o drama a cunoasterii. Inconstient, "gratuit", copilul comite un hybris: prin puterea descantecului, el declanseaza fortele magice, tulburand legile firii, dar neputand anticipa finalitatea tragica a actului sau.



Relatiile dintre natura si constiinta se stabilesc la nivelul imitatiei si al imaginatiei, spontaneitatii ludice, caracteristice copilului, fiind exprimate in limbajul magiei populare, ce conserva atmosfera de mister:

"Vezi, atunci mi-a dat prin gand
Ca tot stand si alegand
jos, in vraful de foi ude,
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sa dau de ei.
Melcul prost, incetinel
In ungher adanc, un gand
imi soptea ca melcul bland
Sub mormant de foi, pe-aproape,
Cheama omul sa-l dezgroape"

Melcul simbolizeaza eterna regenerare a naturii, "misterul increatului", a carui revelare, echivalenta cu "transformarea in act, in devenire, in alterare" (Marin Mincu, op. ciT), se petrece sub forma jocului, ca expresie a gratuitatii infantile:

"Era, tot o mogaldeata:
Ochi de bou, dar cu albeata:
intre el si ce-i afar'
Strejuia un zid de var. () // Vream sa-l vad cum se dezghioaca,
Pui molatic, din ghioaca:
Vream sa-l vad cum iar invie
Somnoros, din colivie".


Copilaria, ca faza a cunoasterii, similara, in oarecare masura, animismului primitiv, face din jocul, in sine inofensiv, un act de provocare la implinire a ceea ce este increat si vietuieste in somnul vegetativ.



Prin rostirea descantecului, declansare gratuita a magiei, copilul-erou savarseste, fara voie, un sacrilegiu, intervenind inoportun in ritmul firesc de manifestare a naturii. Acest pacat (hybriS) de accelerare a creatiei este mai intai anticipat prin transformarea padurii intr-un spatiu al fantasmelor infricosatoare (implicand teama ce dezvaluie gravitatea experientei "gratuite"), pentru ca in final sa fie sanctionat, de asemenea, simbolic prin moartea melcului.



"Ce e sigur e ca micul protagonist a atins cu degete vinovate un mister: () actul lui e o transgresiune care incearca sa suspende efectele legii naturale si ca atare va intampina o dura cenzura" (Alexandru CioranescU).

Invocarea, de la sfarsit, a magiei descantecului, nu mai are eficienta initiala si raul savarsit nu mai poate fi reparat. Sensul tragic profund al aventurii de cunoastere se exprima prin plansul cathartic. "Copilul a parcurs involuntar un intreg ciclu al cunoasterii. Declansand prin descantec manifestarea unei latente potentiale, de fapt a propriei latente, el a descoperit tragismul ascuns in existenta, indreptata iremediabil spre moarte, cat si tragismul cunoasterii, al acelei cunoasteri incantatorii, care presupune contopirea cu obiectul, «nunta» senzorialului cu intelectualul, cunoasterea poetica deci" (Marin Mincu, op. ciT). (G. D.)

Poeziile poetului Ion Barbu