Omul profilat pe cer - comentariu Ion Caraion

Ion Caraion este unul dintre cei mai importanti reprezentanti a ceea ce s-a numit .generatia pierduta".
E vorba de o generatie care a cunoscut duritatea celui de-al Doilea Razboi Mondial si care, ulterior, a fost condamnata sa traiasca in comunism. Alaturi de Ion Caraion am putea cita, ca reprezentativi pentru "generatia pierduta", poeti ca Geo Dumitrescu, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru etc.

Experienta razboiului, cu toate traumele pe care acesta le creeaza, se reflecta in volumul din 1945 al lui Ion Caraion, Omul profilat pe cer.

Poemul care da titlul cartii este o constructie ampla, articulata in jurul temei razboiului, mai corect a existentei umane sub impactul unei uriase conflagratii.

Spre deosebire de modernitatea si traditionalismul interbelic, curente raportate mereu la ideea de frumos, poemul lui Caraion se raporteaza, abrupt, la insasi ideea de existenta. De aici si niste diferente fata de modelul interbelic. Discursul poetic, desi atent supravegheat, pune accentul pe directetea expresiei poetice, pe un crud realism, ilustrand conditia umana in timp de razboi. Forma poemului nu mai aminteste de savantele constructii interbelice, e o forma libera, care exprima variatiile tensiunilor de continut. Asta nu inseamna ca nu ne aflam in fata unui discurs poetic articulat. Coerenta, in Omul profilat pe cer, se configureaza pornind de la imaginea repetata a personajului. Sintagma "omul profilat pe cer", care se repeta de sase ori in poem, are rolul unui refren. Poemul mizeaza, de la inceput, pe imaginea in expansiune a "omului profilat pe cer".
El "crescuse enorm ca o zapada polara, ca o inundatie marina", imagine-simbol a unei umanitati derutate, care nu se mai regaseste. "Omul profilat pe cer" capata virtuti compensatorii. El aduna toate energiile, toate spaimele, toate durerile. Prezenta lui este un memento, adresat oamenilor. Pe de alta parte, imaginea "omului profilat pe cer" are, fara indoiala, un continut mistic. El este un "vestitor" care reflecta, prin insasi fiinta lui, starea umanitatii:

"Omul profilat pe cer venea din maruntaiele pamantului cu caldura,
cu asasinate inedite, cu insule de cadavre plutind pe rezervoare de pacura de la un sat la altul".
In fond, Ion Caraion pune fata in fata conditia umana si isteria razboiului. "Omul profilat pe cer" devine astfel un contur simbolic in care se regasesc toate contradictiile lumii. Preluandu-le, el pare a se incarca de tot Binele si Raul lumii, asumandu-si asteptarile de izbavire ale umanitatii:

"Printre pietrele muntelui,
printre ape,
omul profilat pe cer
cat asteptarile lumii crescuse,
cat noaptea, cat iarba de mare
si tanar ca gleznele ciutei." Cu mici variatiuni, "omul profilat pe cer" se afla in plina miscare, dar si in plina ascensiune. El capata tot mai mult atribute christice:

"Cand mergea peste campuri,
jivinele sesului ii ascultau pasii -
erau siguri si tari ca viata din arterele lui".




Ultima parte a poemului problematizeaza capacitatea umanitatii aflata intr-un conflict parca fara sfarsit de a se mai salva. Omul, si prin extensiune "omul profilat pe cer", este el insusi depozitarul unui conflict intre Bine si Rau, intre Lumina si intuneric. De aceea nimic, nici fuga disperata, nici distrugerea orasului, nu presupune salvarea. "intre oameni si-ntre campuri luna a stat ca o mina electrica,
plante de smoala fosneau in aer frumos
si se facea cateodata noapte in noi.
Omul profilat pe cer s-a uitat in pamant - pamantul semana cu toamna -
Daramati orasul acesta,
in care nimic nu mai e sigur -
spuneau trecatorii, uitandu-se-n urma." Salvarea, pare a sugera poetul, este tot in capacitatea omului insusi de a curma Raul din el. Doar ca salvarea ramane una ipotetica atat timp cat epoca e una a violentei dezlantuite. Privirea "in pamant" a "omului profilat pe cer" semnifica si esecul lui temporar. in fata violentei umane, dezlantuita de om insusi, Binele nu se poate naste decat atunci cand omul inceteaza ostilitatile. Altfel, imaginea finala e una a triumfului, cel putin temporar, al violentei si mortii. Tacerea umana, insoteste privirea "in pamant" a "omului profilat pe cer".
Deznadejdea triumfa, ratiunea parand a fi, cel putin temporar, izgonita din lume.



Ion Caraion are, in acest poem, capacitatea de a ilustra, esentializat, o lume aflata in cumpana. Aceasta capacitate a autorului este confirmata si de criticii literari. "O analiza temeinica a poeziei lui ar trebui sa ne arate cum reuseste poetul sa creeze impresia ca isi transcrie aproape automatic, fara nici o sintaxa lirica, intunecatele lui viziuni, cosmarele, torturantele miscari ale unui suflet ultragiat, si, in acelasi timp, sa recurga la o expresivitate in care sa se regaseasca, sedimentate, resturile unei atat de intense si de profunde culturi poetice." (Nicolae ManolescU)

Poeziile poetului Ion Caraion