Poezia Acuarela - comentariu Ion Minulescu

In Istoria literaturii romane, I. Negoitescu il situeaza pe Ion Minulescu intre ne-macedonskieni, cu «morbiditatea lui salubra", mai precis in decadentism. in general, insa, critica literara il priveste cu mefienta pe acest poet interbelic, pentru ca simbolismul lui e unul sentimentalizat, cu o grandilocventa iresponsabila, amintind de cantecul de lume al romanilor, fapt ce justifica pe filiera culturala popularitatea poetului, supranumele de poet al strazii. Pe deasupra, mai toate poeziile cultiva insistent frivolitatea, registrul minor care capata importanta nu mare, ci exagerata prin bagatelizare.



Poezia Acuarela face parte din volumul Strofe pentru faptele diverse (1930), alaturi de altele, la fel de sonore (Ultima ora, Romanta fara ecou etC), "niste speec/i-uri pline de verva" (Serban CioculescU). Tema poemului e de origine simbolista, dar e alterata de retorisme si de tonul teatral; ea vorbeste despre artificialul citadin (modern decI), combinat cu gratia unui pastel bau-delairian. in trei strofe cu dimensiuni inegale (in total 27 de versurI) se construieste o imagine ostentativa a orasului care nu e, insa, in prim-plan, asa cum este contrastul dintre emotia reala (generata, de exemplu, de versuri ca acestea: ,Orasenii pe trotuare
par papusi automate,
date jos din galantare") si excesivul ceremonial pus in scena de autor. Absenta eului liric din text nu-l absolva de caderile in fals, in gaunosenie. Frantura de idila a inceputului ("in orasu-n care ploua de trei ori pe saptamana") cade repede in banalul strict re-prezentativ ["viata lenta
monotona
inutila
Si absenta"). Ai zice ca din cauza lipsei rimelor e atat de scurt acest text. Multe puncte de suspensie si linii de pauza prelungesc imagini si verbe, cu o familiaritate care l-a facut, in epoca, si celebru, si repede uitat, demodat. Una dintre calitatile evidente pentru orice lector este ingeniozitatea alcatuirii stihurilor: de lungime variabila, sugereaza idei si imagini banale chiar cand expresia e cu totul noua: trecatorii numara in gand "cadenta picaturilor de ploaie" ce cad "cu puterea unui ser" (excelenta idee!). Ion Minulescu nu are voluptatea exploratori© a sfarsiturilor de orice fel asa cum o are Bacovia. Decadentismul sau se manifesta la nivelul formei prin subminarea regulilor formale simboliste. Cea mai grava constatare despre acest tip de poezie e facuta de G. Calinescu:

"idilicul minulescian aminteste de familiaritatea cozonacului din dulap".




E un mic poem dedicat uneia dintre cuceririle ocazionale si are in centru cateva produse ale realului talent de scriitor (ocazional, mai degraba), de care s-a bucurat, in sens propriu si figurat, Minulescu. Ritmul poeziei e, fireste, potolit, stins, adaptat vremii generatoare de lenese melancolii, de care e vorba in text. Aceste nostalgii ori melancolii sunt fanteziste si neconvingatoare. Sunt o poza a unui oras banal, lipsit de expresivitate, caruia ii lipseste naturaletea. Ca specie literara, poezia poate fi luata ori ca o meditatie, ori, mai curand, ca o romanta cu suficienta prospetime si cu un final ce aduce a vibratie emotiva adevarata in raport cu mijlocul textului. Autorul are intuitia moderna a universului mecano-morf ori reificat, element simbolist:

"un batran si o batrana
doua jucarii stricate -
merg tinandu-se de mana".
Imaginea nu e grava tocmai datorita ironiei (alt element simbolisT), care e, aici, a insusi celui ce observa orasul si ploaia, acuarela adica. Neologismele stridente pentru poezia epocii (chiar daca ele circulau in publicistica) fac si mai truculenta incercarea de a surprinde sentimentalisme ori drame anonime in orasul privit prin grila simbolistilor.



In concluzie, Acuarela e un mic poem descriptiv, posesor si generator de melancolii romantioase, folosind un limbaj teatral in poze largi, ca ale mimilor ce dau examen de angajare. Cateva idei si reprezentari poetice salveaza un text ce parea compromis de previzibil, grav si minor. Nici un simbol, nici o tresarire, nimic hieratic. Ploaia e doar un element decorativ a carui resursa poetica e anulata de imaginea de sceneta jucata public de trecatori. Este, insa, evident ca e atat de cantabila si de muzicala (simbolism, totusI) incat e un simplu refren intre poeziile minulesciene.

Poeziile poetului Ion Minulescu