Tot mai miroase via a tamaios si coarna,
Mustos a piersici coapte si crud a foi de nuc
Vezi, din zavoi sitarii spre alte veri se duc;
Ce vrea cu mine toamna, pe dealuri de ma-ntoarna?
Nu e amurgul inca, dar ziua e pe rod,
Si soarele de aur da-n parg ca o gutuie.
Acum — omida neagra — spre poama lui se suie
Taras, un tren de marfa pe-al Argesului pod.
Cu galben si cu rosu isi coase codrul iia.
Prin foi lumina zboara ca viespi de chihlibar.
O ghionoaie toaca intr-un agud si, rar,
Ca un ecou al toamnei raspunde tocalia
S-a dus. Si iarasi suna si tace. Dar aud
— Ecou ce adormise si-a tresarit deodata —
In inima cum prinde o toaca-ncet sa bata
Lovind in amintire ca pasarea-n agud.
|