Lamento Ion Vinea

Sub acelasi titlu, Lamento a fost publicata initial in "Contimporanul" (nr. 39-40 / aprilie 1923), revista avangardista, cu program constructivist, infiintata de insusi Ion Vinea. Conform datarii autorului, poezia a fost conceputa in 1920. Va fi apoi inclusa in al patrulea ciclu al volumului unic, Aievea (celelalte erau: Ora fantanilor, Steaua somnului si ExiL). Se incadreaza in categoria poemelor de inspiratie citadina, alaturi de ingerul a strigat, La ora cand cafenelele se inchid, Remember, Whisky-Palace, Impas s.a. Desi titlul indica structura unei elegii, registrul de lamentatie sau tanguire este bine strunit. Transpare, in schimb, tristetea unui eu dezabuzat, cu accente sceptic-ironice. intrucat formula elegiaca este convertita intr-un gen de notatie cruda si lapidara, in formula avangardista a poeziei-colaj.



Evenimentul liric este usor melodramatic, dar comunicarea lui eliptica este epurata de orice sentimentalism. Pe fundalul unui centru metropolitan dominat de "stelarele vitrine", "printre sonerii, lumina" se consuma o "tragedie citadina" anonima. intr-un decor (simbolisT) pluvial, citadinii se precipita spre teatru, pentru a asista la "un spectacol de adio" (ciudat lucru, la inceput de primavara). Vitrinele sunt stralucitoare, masinile claxoneaza strident, afisele decoreaza abundent zidurile orasului ca "de sfantul Bartolomeu al afiselor".
Intr-un automobil de lux, o misterioasa fiinta feminina fascinata de "feeria" vietii urbane de noapte se indreapta si ea catre teatru. Pare o fiinta intangibila si insingurata, marcata de o intensa viata interioara ("pe rugul tau launtric rastignita").



La volanul masinii care se apropie vertiginos de "intrarea in teatru" se afla un sofer de culoare - inducand nuanta exotismului -, denumit generic Negrul. Tot acest tablou dinamic este conturat de poetul dotat cu vizualitate picturala, in linii sigure si sumbre, dupa poetica realismului crud si impersonal:

"Dinspre bariere noaptea vantuie, -l treci intre cristale, feeric, deci,
pe rugul tau launtric rastignita,
in dara farului, snop imponderabil,
cu echipaj pe pneu rostogolit. II Si s-au aprins stelarele vitrine,
cumplit se stramba Negrul la volan".
Dar versul final, stingher si confesiv, ghilotineaza aievea aceasta comunicare obiectiva:

"Nu ma vezi, sufar, sub tilindrul inutil".
Eul poetic, pregatit si el de spectacol, ascunzandu-si pana atunci suferinta sub jobenul de ceremonii (cu un termen rar:

"tilindrul"), se demasca deodata, vazand indiferenta necunoscutei iubite care intra dansand in cladirea teatrului. Peste aceasta anodina scena nocturna pluteste aburul instrainarii. Subiectul liric insingurat si necunoscuta iubita in taina - la care se adauga un martor nervos, soferul - devin ei insisi actori pe scena vietii citadine, jucandu-si pantomimic rolurile intr-o "tragedie* contemporana. Drama lor sufleteasca este accentuata de nevroza metropolei: claxoanele zgomotoase, excesul de afise, ploaia sacaitoare, vantul care bate aprig dinspre periferie. Climatul clar-obscur, cu emblemele stralucirii feerice sau ale obscuritatii nocturne (dara farului, felinarele, NegruL), intretine misterul dramei anonime.



Lamento este, intr-adevar, "caracteristica pentru acest sector al poeziei orasului modern", o poezie "in care grotescul si fantasticul se intrepatrund" (Matei CalinescU). Atmosfera fantastica este sustinuta stilistic prin folosirea imagisticii "constructiviste" si a manierei animiste, in directia antropomorfismului ("arborii isi fac semne ca surdomutii", "plangeti lacrimi de faina", "inghite felinarele unul cate unul"). Ritmul sacadat al versului se acorda cu notatiile fruste si impresiile difuze contrase in discurs.

Poeziile poetului Ion Vinea