Leonid Dimov
Nastere: 11 ianuarie 1926
Deces: 1987, Bucuresti
Dupa cum marturiseste poetul insusi intr-o autobiografie, s-a nascut la 11 ianuarie 1926 in oraselul Ismail si este copilul natural al Nadejdei Dimov.
La trei ani a venit la Bucuresti cu bunicii. A facut scoala primara si cursurile liceale la "Sf. Sava. S-a inscris in P.C.R. in 1944 si a demisionat in 1945.
A activat ca redactor la revista "Studentul roman. A fost student al fac uitatilor de Filosofie si de Stiinte Naturale. isi intrerupe studiile in 1948, cand este angajat redactor la Agerpres. Citam: Am fost redactor la Agerpres, la Institutul Romano-Sovietic, la revista "Arta plastica, pana in 1958, cand am fost arestat pentru ca am proferat in public insulte la adresa lui Stalin: A fost eliberat de la Jilava in 1959- Alti biografi consemneaza si prezenta lui temporara la Institutul Teologic (n-a terminat nici una din facultatile urmate).
Debuteaza poetic mai intai la revista Liceului "Sf Sava in 1943, apoi in "Tanarul scriitor(1956) si in "Viata Romaneasca in 1964. Abia aparitia unor cicluri masive de poezii, in 1965, in revistele "Viata Romaneasca si "Ramuri, vor impune atentiei, cu surpriza, numele poetului patruns atat de tarziu in campul literelor romanesti. Lucreaza ca redactor la revista ..Romania literara, publica in cadrul "Bibliotecii Arges, initiata de revista cu acelasi nume. Leonid Dimov este omologat in istoria formelor poetice actuale ca un campion al oniricului. Este interesant de observat ca din textele prin care se argumenteaza existenta momentului oniric (am in vedere culegerea purtand acest titlu, aparuta in 1997, la editura Cartea Romaneasca, sub ingrijirea lui Corin Braga) in literatura actuala, cel care are o contributie teoretica mai articulata, este poetul Leonid Dimov si nu prozatorul Tepeneag care e mai mult teoretizant. Sa urmarim ce intelege Dimov prin onirism, dupa ce romantismul si suprarealismul inventasera deja onirismul metafizic si dicteul automat.
Dupa cum se poate constata, Leonid Dimov este sincron cu teoria lumilor posibile, vehiculata in fizica, matematica si in lingvistica in acel moment; trebuie sa recunosc ca el se dovedeste in mod surprinzator unul dintre cei mai avansati poeti in cunoasterea aprofundata si manipularea diverselor stiinte epistemologice contemporane. Astfel, poetul, ca un arhitect lucid, poate construi universuri fictive, lumi paralele care sa suplimenteze si sa faca concurenta realului, cum ar fi spus Ion Barbu, care este de fapt, fie in textele teoretice, fie in practica textualizanta, modelul recunoscut al oniricilor. Chiar disocierea de tehnica placata a suprarealistilor porneste tot de la atitudinea polemica a lui Ion Barbu fata de suprarealism, caruia el ii opunea un infra-realism lucid. Este adevarat ca perspectiva oniricilor actuali este rasturnata fata de aceea a Iui Ion Barbu; nu se mai porneste de la o situare metafizica, ci se decoleaza prozaic de pe pista heterogenitatii cotidiene, desi onirismul implica in chip imanent o proiectie metafizica. Se poate afirma ca mai degraba, acestia propun cotidianizarea oniricului decat onirizarea realului, sau si una si alta in mod simultan, pana la o totala reificare onirica. in actul poetic propriu-zis are loc o textualizare generalizata: toate obiectele reale sau textuale, fiintele vii sau fantosele de carpa si carton, peisajele palpabile sau babel-ii imaginari, totul se obiectualizeaza: «Reificarea onirica - spune Dimov - nu inseamna mortificarea fiintelor in obiecte, ci numai obiectualizarea lor, adica stergerea granitelor relationale, cutumiare, rigide, conventionalizate de o realitate aparenta, pentru a crea o lume panica, suficienta siesi. Aceasta lume nu exclude nimic, ci include totul, nu evadeaza, ci invadeaza». in conformitate cu aceasta optica nu mai functioneaza criteriile drastic separatoare, ci acelea interdisciplinare integratoare; pe cale onirica, se petrece o contopire panica a tuturor regnurilor (in acceptia barbiana), al carei liant dionisiac, in letala expansiune, favorizeaza un proces semnificant (si semiozic) infinit. Reificarea onirica sterge limitele antagonice intre fenomene, egalizand si retopind totul intr-o reintegrare panica ireversibila. Aceasta transmuta valorile, adica include in calitate de obiect al artei si centrul si mahalaua, si curtea cu gherghine si terasele marilor palate secondempire., ceea ce presupune o slabire accentuata a principiilor de evaluare si ierarhizare stabilite, chiar o anihilare periculoasa a acestora. Prin metoda onirica, realul si realitatea in componentele lor logice traditionale sufera un proces de de-subiectivizant; drept consecinta, in textele dimoviene, subiectul poetic este reasorbit in instanta impersonala, de natura demiurgica ce declanseaza mecanismele onirice de constituire a acestor lumi fictionale.
Poezia lui Dimov este deopotriva traditionala si moderna. Traditionala ar fi prin continuarea la noi a unei filiere lirice cultivate indeosebi de Ion Barbu, zona balcanica in care pitorescul, oniricul, forta debordanta a imaginii insolite descopera un univers antonpannesc spiritualizat. Modernitatea si originalitatea liricii sale ii sunt conferite de mai multe dimensiuni. in primul rand flanarea cu dezinvoltura pe un registru lexical vast. Poetul si criticul literar George Alboiu sublinia ca " un mare ospat lingvistic este poezia lui Dimov. Sunt puse in joc toate ariile limbii, si, "din lumea visului, odata instituita, nu se mai poate iesi. Apoi, ea realizeaza completa detasare de autor, refuzand orice implicatii de ordin biografic. Poezia lui Dimov este, dupa cum arata criticul literar Mircea lorgulescu, "o opera ce se dispenseaza de fiinta creatorului ei, nu numai de persoana lui, substituindu-i-se si sfarsind prin a-l exclude. Epitetele "oniric, "miraculos, "stralucitor, "inventiv, feeric ascund o alta realitate a poeziei lui Dimov, si anume refuzul constrangerii si al barierelor: "poezia lui Leonid Dimov este refractara prin insusi principiul sau de existenta oricarei opozitii, raportul prin care se caracterizeaza este unul de coexistenta si simultaneitate (idem). Realitatea transpare cu mari eforturi in substanta lirica, si aceasta dupa un indelung proces de decantare si purificare (mai ales in ultimele volume), fiindca poetul construieste o realitate proprie, unica, in care totul este posibil, un "taram al minunilor, spatiu intermediar intre divin si terestru, intre contingent si incontingent (Mircea lorgulescu). Poezia lui Dimov se naste dintr-o uluitoare capacitate a poetului de a se debarasa de diurn si de a plonja intr-un joc superior in care lumea concreta isi pierde forta gravitationala, abandonandu-se levitatiei.
Pleaca dintre noi in 1987.
Volume de versuri:
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1966;
7 poeme, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Pe malul Stirului, Bucuresti, Editura Tineretului, 1968;
Carte de vise, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1969;
Semne ceresti, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970;
Eleusis, (in colaborare), Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970;
Deschideri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972;
Amintiri. (in colaborare), Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
A, B, C, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
La capat, Bucuresti, Editura Eminescu, 1974;
Litanii pentru Horia, Cluj, Editura Dacia, 1975;
Dialectica varstelor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1977;
Spectacol, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1979;
Texte, Bucuresti, Editura Albatros, 1980 (colectia "Cele mai frumoase poezii);
Vesnica reintoarcere, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1982.
Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese a aparut in volumul 7 poeme, Bucuresti, E.P.L., 1968.
Poemul odailor a aparut in volumul 7 poeme, Bucuresti, E.P.L., 1968.
Osjfetiea aparut in volumul Carte de vise. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1969.
Rondelul rondelurilor a aparut in volumul Semne ceresti, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970.
Asteptare & aparut in volumul Deschideri, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1972.
Aprecieri critice
"Nimic din ce intra in malaxorul descompunerii nu se «pierde» in sens substantial, recuperandu-se pe planul unei estetici tortuoase, compensatoare, intr-o lume poetica, ce-si naruie convingerile si credintele pana la nihilism pitoresc (rezultat al unei dezabuzari ce se savureaza), ramane totusi o «negura prenumenala», care nu e decat sorgintea savantei energii distructive. O sugestie a absolutului cu atat mai misterioasa, cu cat contingentul din care este extras apare mai rizibil incarcat de podoabele unei gratuitati pervertite".
(Gheorghe Grigurcu - Existenta poeziei, Editura Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1986)
"Luxurianta, de o bogatie a formelor si culorilor unica in literatura noastra, poezia lui Leonid Dimov are ca nota distinctiva tonul jovial, ironia cu aparenta bonoma; la prima vedere, nimic nu pare sa agite aceasta lume de «peisaje» fabuloase; poetul este insa dominat de un intens sentiment al tragicului, inchizandu-si adevarata stare in podoabele stralucitoare si somptuoase ale versurilor, in bufonele viziuni ale balciului zgomotos si sclipitor. Jocul este aici expresia spaimei, miraculosul este un refugiu: jovialitatea poetului are un secret fior tragic."
(Mircea lorgulescu - Rondul de noapte, Editura Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1974)
"Leonid Dimov este, si in Carte de vise, un poet remarcabil. Ce semnificatie au «visele» lui? Ilustratorul - Florin Puca - a intuit bine semnificatia aceasta, dand desenelor o turnura sentimentala si candida. Oniricul lui Leonid Dimov este un sentimentalism, o visare cu ochii deschisi; poetul cade usor in nostalgie si deprimare; in «vise», el regaseste starea de copilarie, in care totul pare posibil, in care asociatiile cele mai neasteptate se pot realiza."
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica. Lista lui Manolescu, voi. I, .Poezia", Editura Aula, Brasov, 2001)
"Cultivarea, pentru el insusi, a cuvantului - si a «cuvantului total», care, dupa Ion Barbu, e Versul - inscrie practica artistica a lui Dimov, partial, sub egida poeticii mallarmeene. Cu totul partial, doar! Cuvantul poate fi, si chiar este, adeseori, la Dimov, nu numai «nou», rar si rarisim, dar si «strain limbii» si «incantatoriu», adica exact cum voia Mallarma cuvantul poetic."
(Dumitru Micu - /stor/a literaturii romane de la creatia populara la postmodernism, Editura Saeculum, Bucuresti, I.O., 2000) (N. O.)
Citeste si:
|
|
