Poemul odailor - comentariu Leonid Dimov

Dupa debutul editorial intarziat, la 40 de ani, cu Versuri (1966), Leonid Dimov publica al doilea volum, in 1968, intitulat la fel de simplu, 7 poeme, incorporand un ciclu unitar de pseudobalade de factura onirica.



Poemul odailor deschide acest ciclu alcatuit din poezii ample cu sambure epic si bizare personaje lirice de epos degradat {Istoria lui Claus si a giganticei spalatorese, Turnul Babei, Vedeniile regelui Pepin, Mistretul si pacea eterna s.a.) si se detaseaza prin inclinatia catre universul obiectual. in faza celor 7 poeme, lirismul dimovian, a carui metafora baroca devine Turnul Babei, se hraneste din ample viziuni hipno-gogice, menite sa imbogateasca lumea concreta, datorita puterii re-creatoare a limbajului poetic. Se recompune astfel, cum o redefineste poetul, "o lume gramadind obiecte", in urma procesului de reificare cu functie simbolica.



Poezia onirica - enunta Dimov inca din 1968 - este "o poezie activa" care nu mizeaza defel pe evaziune, fiindca tinta ei este totdeauna universul real si, implicit, "transformarea lui in serii din ce in ce mai indepartate de aparente" spre a descoperi "adevarul" esential. Pariul poetului oniric este acela de "a gasi modalitatea de a aduce in cotidian semnele unor alte lumi" (cf. Momentul oniric, 1997). Este ceea ce Dimov reuseste si in acest poem exemplar in care vizeaza o "noua topologie", reorganizand expert materia realului prin transformari complexe, dar "realizate instantaneu, aproape magic".
Spatiul in care se consuma evenimentul liric devine comuna odaie, nucleu al universului imaginar redimensionat prin viziuni onirice.



Poetul proiecteaza analogic cu Orasul interzis chinezesc un fel de palat (nenumiT) interzis privirilor profane, compus dintr-o serie de odai multiplicate, fiecare cu specificul ei cromatico-simbolic. Prima strofa contine invitatia la vis sinonima cu invitatia de a privi in miraculos din pragul casei imense (.din toc"). De aici, privirea fermecata, desprinsa aievea de subiectul liric - cu vaga existenta materiala, in ipostaza martorului {.Aduna-ti umerii cei reci sub palma") -patrunde in tainele universului obiectual. Pentru ca privirea initiatului sa ajunga pana in strafundul misterios al odailor multiplicate sunt scoase usile din tocuri:

"Ca seria spre fund sa fie calma
Sunt scoase usile din loc in loc".


Calatoria - in sensul ei de cunoastere - incepe dintr-o odaie-gradina dominata semnificativ de anotimpul regenerarii naturii:

"E verdele gradinii primavara
inviorat cuminte, din brocart".
Recursul mitologic din versurile urmatoare sugereaza o incursiune paralela in mit: ,Si scoica venusina cu ghitara
inchisa-n ea de-un Odiseu de cart".
Evocarea aluziva a zeitei Venus nu e intamplatoare, zeita frumusetii din mitologia romana fiind recunoscuta ca ocrotitoare a vegetatiei si fertilitatii, a gradinilor si livezilor. Iar simbolul scoicii trimite, de asemenea, spre fecunditate, dar si spre tainica perla banuita sub cochilie. Prima odaie reprezinta punctul de plecare in calatoria imaginara, pornind din imanent spre transcendent. Calatoria se desfasoara aievea sub cupola curcubeului (concentrand spectrul celor sapte culorI) care constituie puntea de legatura intre lumea de jos si lumea din cer.

Oniricul Dimov se vadeste in Poemul odailor un maestru in frecventarea simbolismului cromatic. Fiecare odaie se particularizeaza printr-o culoare semnificativa: incepand cu odaia verde, apoi odaia rosie ("£ purpura adanca-n draperie"), odaia galbena ("£ galbenul spatarelor de jeturi"), unde se imbina albastrul cerului cu cafeniul pamantului ("Cu bumbi albastri in retea dispusi
Din glastre cafenii cand suie ceturi"), odaia violeta ("E capa de matase violeta"), odaia sidefie-alba ("£ sideful spart peste platouri () E-un alb vesmant inabusind ecouri"), odaia portocalie ("£ marele chivot portocaliu"). Se poate vorbi, in acest caz, de o gandire poetica de natura simbolica. Cosmicitatea viziunii deriva din simbolistica culorilor cu trimitere la cele patru elemente aristotelice. Verdele de la inceput simbolizeaza apa; rosul-purpuriu simbolizeaza focul, galbenul si albul simbolizeaza aerul, iar negrul si cafeniul - pamantul. Calatoria poetului din temporal spre atemporal ilustreaza, in fond, dialectica confruntarii dintre viata si moarte, in acelasi registru simbolic.



In penultima odaie se reface un spatiu sacru in jurul chivotului din cultul crestin, o bisericuta din metal pretios in care se pastreaza sfanta impartasanie, simbolizand tronul Mantuitorului din slava cereasca:

"£ marele chivot portocaliu
Cu sfinti de sange presarati in stea
Si poarta-n miez. Maneru-i negru-l tin
Din rasputeri: il trage careva".
in acest loc privilegiat reapare subiectul liric sustinand de maner chivotul care pare sa-i scape smuls de forte obscure. Ultima odaie, cumuland cromatica celorlalte ("E ultima in care, apoi, zac
Culorile din fiece odaie"), consfinteste sfarsitul calatoriei fantastice printr-o brusca desacra-lizare, intr-o scena de carnaval:

"O scena de irozi cu varcolac,
impreunarea lor, in mijloc, taie".
Culorile combinate, focalizate in centrul acestei, sa-i zicem, odai-sinteza "taie" tabloul static creand impresia de ilimitat si de intretinere a spectacolului lumesc care se caracterizeaza printr-o perpetua miscare opusa incremenirii. in acest sens, Poemul odailor "contine o adevarata estetica: arta lui Leonid Dimov tinteste catre cuprinderea globala, sintetica si unificatoare" (M. lorgulescU).

Un vizual prin structura sa, poetul oniric aglomereaza in "odaile" poemului fragmente ale materiei viu colorate, matasoase si stralucitoare, in ordinea barocului: brocartul, scoica venusiana, draperia de purpura, fluturii de email, mantiile de prelati, glastrele cafenii, matasea violeta, cutia de bijuterii, divanul, vesmintele albe sacerdotale etc. Termenii rari, cu parfum de epoca apusa (brocart, sofa, besactea, caravele, pontife; a se remarca termenul din urma, obtinut prin feminizarea specific dimoviana a substantivului masculiN) sunt asimilati fara stridente in discurs, demonstrand calitatea poetului de "aurfaur al cuvantului", intrucat bogatia imaginii se intemeiaza in poezia lui Leonid Dimov pe geometria "slovei faurite", ca la Arghezi.

Poeziile poetului Leonid Dimov