Piere zvon subt zariste, talanga in rariste.
Vine toamna oilor prin panzele ploilor.
Glas dau cetii, patimii cu frunza lor paltinii.
Jalea ratacirilor, mohorul mahnirilor,
ale cui sunt, ale cui? Parc-ar fi a nimanui.
Mi-au secat pleoapele si-n inima apele.
Doar cand urc poienele mi se-ncarca genele
subt amiaza fierului de picurii cerului.
Plang spre zarea dorului cu lacrima norului.
|