Un sprinten rasarit de soare varsa vin romanesc in Muras - rosu, rosu, rosu. Apas mai aspru coarnele plugului, plivesti mai cu zor polomida.
Fecioara neagra ca ogoarele ardelene, daca te-ai opri si ti-ai ridica sufletul zvelt - ai vedea ca cerul deasupra ta e o lacrima: o lacrima ce-atama-n genele lui Dumnezeu si sta sa cada.
Iti zic: "Sta sa cada. Nu e nimeni s-o culeaga;
numai tu.
Resfira-ti parul ca o mreaja - larg -
cu amandoua mainile".
Tu insa nu jertfesti nici o privire inaltului, de teama ca orice vis e un pacat impotriva pamantului. O, la amiazi soarele ne va biciui trupurile; de bucurie inimile noastre se vor zbate in tarna, in urmele cele mai adanci ce le lasa copitele boilor calzi de minunea aratului. Apoi coboram langa Murasul-naltelor
trestii - si de pe mal
ne-om cufunda bratele in unde pana la coate,
pentru ca sangele nostru varatic
sa-nvete
mersul linistit
al apelor.
|