Varstele trupului in poezia lui Lucian Blaga

Corporalitatea este o tema frecventa in stiintele (antropologie, psihologie, sociologie, psihanaliza etc.) si in filosofia secolului al XX-lea si de multe ori ocupa un loc central in critica si teoria literara occidentala. La noi tema a cunoscut un interes slab, marginal, de cele mai multe ori accidental si nefiind tratata exhaustiv a jucat in critica literara romaneasca un rol secundar.

Prin Istoria corpului, volum coordonat de Georges Vigarello, autorii si-au propus sa redea intr-un mod complex notiunea de corp si sa prefigureze "ce rol joaca in cadrul ei reprezentarile, credintele si efectele determinate de constiinta: nimic altceva decat o aventura aparent fictiva, cu reperele ei interiorizate, care dubleaza reperele imediate si le reinventeaza forta si sensul" . In aceasta ordine de idei este explicabila o posibila prezenta a corpului in prim-planul unui demers hermeneutic literar. In urma acestei aprecieri autorii operei citate au plecat de la premisa conform careia "Corpul poate conduce la constiinta inainte de a fi obiectul ei" ceea ce coincide cu observatia care m-a determinat sa propun prima varsta a trupului in lirica blagiana, anterioara "marii treceri".

Simona Sora observa ca in modernitatea noastra literara dintre cele doua razboaie mondiale "corpul trait va fi mai mult ca niciodata tradus in termenii intelepciunii corporale (NietzschE), ai elanului vital (BegsoN), ai dublei experiente a corpului propriu (HusserL), ai corpului libidinal" (FreuD). Acest lucru este valabil in plan teoretic pana la o abordare fenomenologica si existentiala a intruparii care a criticat radical hotarul dualist mostenit de la pozitivismul care isi are originea in opera filosofica a lui Decartes.



In Universul liric, G. Calinescu abordeaza anatomia umana vorbind despre cat de poetice pot fi partile trupului . Insa acest demers teoretic, care prin tonul discursului pare a nu fi luat in serios in intregime de autorul sau, nu a fost reluat de teoreticienii literaturii romane decat foarte tarziu, in ultimele doua decenii.

Pentru fundamentarea temei este decisiva depasirea dualismului cartezian, de tipul trup/suflet. Poemul Misticul, din ciclul Versuri scrise pe frunze uscate de vie, va da masura acestei transcederi. Aceasta abordare releva in context antropologic faptul ca "trupurile noastre exprima eul propriu, intrucat pierderea chipului reprezinta o pierdere a eului" . In poemul Pustnicul, din volumul Pasii profetului, aceasta transfigurare poate reprezenta axa centrala a interpretarii.

In hermeneutica poeziei blagiene trupul a fost subordonat diferitelor aspecte lirice si tiparelor creative pe care exegetii au pus indeosebi accentul, aceasta tema fiind atinsa numai tangential.

In urma unei grile de lecturi ghidata de aceste teorii asupra corpului si de ipostazele in care apare trupul in poezia lui Lucian Blaga am identificat trei varste ale eului liric.

In poezia lui Lucian Blaga eul liric isi proiecteaza un trup prin care se autentifica si se identifica treptat, ca subiect, pe nivele existentiale caracteristice universului sau liric. Eul nu-si refuza nasterea, cum sustine Nicolae Manolescu in Metamorfozele poeziei , ci cauta sa-si aleaga una, iar in aceasta stare consta problematizarea permanenta, vizibila la toate nivelele atmosferei de o rezonanta cosmica. Aceasta aspiratie genereaza o tensiune orientata spre origini.

Prima varsta este marcata de o slaba constiinta a corporalitatii. Eul liric se dilata pana la confuzia cu intregul si nu are o identitate anatomica ci numai una stihiala, inclusiv partile corpului prezente separat, si uneori aparent independente, impartasesc aceasta natura. A doua varsta este cea a intruparii si reprezinta o mare trecere. Incepe o data cu Pasii profetului, volum marcat de o frecventa prezenta a trupului si a constientizarii sale. A treia varsta este cea a impacarii, trupul este putin problematizat, este perceput constient si discret.



Nu am pierdut din vedere "vocatia metafizica a poetului" de la care au plecat majoritatea criticilor literari. In acest context voi uza de dihotomia trup/suflet numai in masura in care textul o cere, tendinta generala fiind aceea de a trece dincolo de acceptiunea pur somatologica. Am in vedere numai trupul eului cand se exprima la persoana I, facand abstractie de universul erotic care comporta alta discutie.

Prima varsta ( Poemele luminiI)

Pentru o analiza a ipostazelor trupului este nevoie de mai multe prezumtii care sa intampine acest tip de prezenta a eului liric. Mai trebuie precizat ca in textele pe care le am in vedere nu apare nici macar o data lexemul "corp", de altfel in toata opera poetica blagiana primeaza "trupul", care prin valentele sale din vorbirea obisnuita ofera o dinamica aparte. Astfel prin constructii de genul "trup si suflet" sau "trup de mosie" sunt obtinute semnificatii complexe si efecte pe care lexemul "corp" nu le presupune. In studiile teoretice pe care le-am enuntat in introducere este urmata paradigma lingvistica "trup = corp", iar nuantele pe care le-am invocat sunt valabile la nivel expresiv.

Alexandra Indries recomanda doua ipoteze de lucru pentru analizarea trupului, care vor fi verificabile numai in parte in teza pe care o propun. Astfel, aceasta observa ca "in poezia lui Lucian Blaga, (.), acceptiunea somatica naiva a termenului trup, in genere lipseste. Paradigma lingvistica populara la care se refera el mai mult este de ordin psiho-somatic" . Cea de-a doua ipoteza este utilizabila incepand cu volumul Pasii profetului si coincide cu conceptia relationista spre care biologia si psihologia au evoluat in deceniile doi si trei, conceptie care a contribuit la formarea stiintifica a lui Blaga. In aceasta convictiune "trupul, (.), se inscrie mediului, formand laolalta o unitate care se conditioneaza reciproc" si in cadrul acesteia "conceptul de trup se satureaza, pe linia perfectibilitatii sale, de ideea de destin" .

In Poemele luminii eul isi exprima trupul la persoana
numai in doua randuri, pentru prima data in poemul Fior unde se confeseaza:

"simt cateodata un fior/ din crestet strabatandu-mi trupul,", iar a doua oara in poemul Stelelor, "Fiori ce vin din tara voastra imi saruta/ cu buze reci de gheata trupul". Insa este relevant de urmarit modul in care eul isi subintelege trupul, prezent inconstient in desfasurarea sa, dar si masura in care problematizeaza cautarea corporalitatii care este in cateva randuri banuita.

Ion Pop scoate in evidenta din acest prim volum faptul ca ".intreaga dinamica ce mobilizeaza si sintetizeaza energiile vitale se regasesc deopotriva in trupul slab ca si in marea lumina a cosmosului" (s.n.) . Insa trupul este slab numai in relatie cu cosmosul si trebuie punctat ca eul nu participa numai prin subordonare sau supunere ci si prin confundarea cu acesta. Eul se dilata, si tinde sa degajeze o energie suficienta sa "nu se simta Dumnezeu/ in mine/ un rob in temnita - incatusat." (Vreau sa joC). Este un eu in care Dumnezeu si Satana au loc sa se impace pentru ca "au inteles ca e mai mare fiecare/ daca isi intind de pace mana" in el (Pax magnA).

Trupul este slab constientizat insa prezenta lui este certa. El trece in plan secund inconstient pentru ca eul se dedubleaza si sufleul absoarbe stihiile care il definesc. Marturie sta poemul La mare unde "subiectul liric" se afirma cu ingrijorare "Eu/ stau pe tarm si - sufletul mi-e dus de acasa". Acest "acasa" nu poate fi decat trupul, caruia nu-i este ingaduit sa lipseasca, iar orice dedublare de genul acesta naste ingrijorare. Pe de alta parte sunt prezente parti ale corpului intr-o ordine anatomica, exacta si coerenta, insa incarcate de semnificatie si expresivitate. In Frumoase maini este tinut capul si nu lipsesc nici buzele sau palmele si oroarea cenusii, ca ultima urma a corporalitatii. Acestea definesc ipostaza psiho-somatica a trupului, expusa mai sus. Sunt randuri cand trupul se confunda cu pieptul in care "s-a trezit un glas strain" ce este al stramosilor care "au murit fara de vreme/ cu sange tanar inca-n vine" si "vin sa-si traiasca mai departe/ in noi/ viata netraita" (LinistE). Este in acest poem o vaga speranta de reincarnare, sub semnul intrebarii si al optimismului deopotriva:

"O, cine stie suflete,-n ce piept iti vei canta/ si tu o data peste veacuri/ . - dorul sugrumat/ si franta bucurie de viata?" (LinistE).

In poezia Fiorul trupul este invocat in planul cunoasterii. Poemul incepe cu o intrebare "E moarte atunci la capataiul meu?", dar raspunsul nu este unul rational "simt cateodata un fior/ din crestet strabatandu-mi trupul", ci asa cum o indica lexemul "simt" este unul sensibil. Aceasta dihotomie se prelungeste in poemul Lumina raiului unde se spune ca "Eu nu-mi am inima in cap,/ nici creier n-am in inima". In Stelelor, acelasi fior al cunoasterii vine din alte lumi, "din stele".

Scoica si Inima sunt doua poeme complementare in care materia este initial o dovada a corporalitatii, dupa care este incarcata de semnificatie. In primul poem eul reuseste sa-si prinda inima in mana si o duce la ureche sa o asculte ( "si inima/ mi-o prind in mana. Tremurand/ imi strang comoara la ureche si o ascult"), insa in al doilea poem "din lutul ei/ a fost facut pe vremuri vasul/ in care Prometeu a coborat din cer / aprinsul jar ce l-a furat din vatra zeilor,". Materia, reprezentata aici de lut, trece in registrul elementarului si este spiritualizata, "lutu-n care-odinioara pe Golgota/ s-a scurs siroaie sangele din trupul lui Isus" (InimA).

Asadar, in Poemele luminii nu este vorba numai de o "aspiratie spre depasirea limitelor corporale" , ci de o incercare de identificare inconstienta a eului printr-o prezenta a trupului de cele mai multe ori psihico-somatica si subintelesa. Uneori dedublarea trup-suflet genereaza o adevarata criza identitara.

Intruparea eului - o mare trecere

A doua varsta se implineste in volumele Pasii profetului si In marea trecere. Relatia cu trupul este orientata perpendicular, are directia caderii corpurilor. Aparitia sa directa este foarte frecventa, conturandu-se inca din Pasii profetului o mare trecere si o intrupare constientizata.

Unele particularitati sunt recurente. Insa ocurenta trupului in primul volum mentionat este una frapanta si discrepanta in comparatie cu cea din Poemele luminii. Aceasta trecere este una brutala prin amplificarea eului care intra intr-o relatie nemijlocita cu trupul. Prin intruparea eului si prin Moartea lui Pan este pregatita marea trecere. Pan este "zeul Totului, indicand fara indoiala energia genezica a acestui Tot" , iar "expresia Pan, Marele Pan a murit a capatat sensul de a anunta sfarsitul unei societati" . Aceasta explicatie este valabila pentru ciclul "Moartea lui Pan" careia ii urmeaza volumul care se numeste tocmai In marea trecere, ce include situatia care a survenit in urma acestei schimbari. Schimbarea propriu-zisa are loc asadar inca din volumul precedent si ia parte intr-un mod determinant si intruparea eului poetic.

Prima aparitie este una injumatatita, in poemul In lan "centrul afectiv, se muta undeva in afara trupului" iar lutul nu mai este cel din poezia Inima, aici reprezinta mai degraba teluricul. Eul este gasit zacand "in umbra unor maci, fara dorinti, fara mustrari, fara cainti/ si fara indemnuri, numai trup/ si numai lut"(In laN), sub puternica impresie a naturii potentata erotic. Este un trup contemplativ care priveste si asculta protejat de natura umana care nu-i ajunge dar care ii este suficienta sa i se nasca sufletul. Aceasta ipostaza naiva este inerta intr-o masura enumerata in versurile citate, dar capacitatea de a auzi cantecul iubitei compenseaza neajunsurile provocate de elementaritatea lutului. Ne intampina in acest poem un reflex al paradigmei somatice pe care am enuntat-o mai sus.

In a doua ocurenta problematizarea atinge punctul culminant. Poemul Dati-mi un trup voi muntilor deschide o perspectiva opusa celei de pana acum, pentru ca in centru a trecut trupul, "numai pe tine te am trecatorul meu trup" si ravneste sa fie eliberat de "strasnicul suflet". Se incearca o proportionare echitabila prin revoltarea trupului constientizat acum dar nu pe deplin asimilat si cunoscut. Marin Mincu observa ca "trupul, blamat in toate religiile, considerat ca fiind supus pacatului, este exaltat aici ca valoare in sine, care are expresie" . Aceasta cerinta ("dati-mi un trup voi muntilor") vizeaza un echilibru si o adecvare la entuziasmul care nu-si mai este suficient siesi. Acest superlativ este cautat in intregul cosmos dintr-o pornire demiurgica, trupul este molipsit de suflet si tinde spre aceiasi strasnicie pura pentru a intra in rezonanta. Pe de alta parte "locul pe care trupul il ocupa in estetica expresionista" este acela de "limbaj a al sufletului" , insa gestica mi se pare un mod secundar de participare in comparatie cu intrepatrunderea celor doua dimensiuni. Poemul se termina sub sugestia unei resemnari "Dar numai pe tine te am trecatorul meu trup" din care insa eul isi poate proiecta aceasta viziune hiperbolica.

Poemele Misticul si Pustnicul sunt intr-o relatie de complementaritate care ofera o dubla perspectiva dupa cum vom vedea. In poemul Misticul conflictul dintre "strasnicul suflet" si "trupul slab" se rezolva, insa numele acestui poem ridica un mare semn de intrebare, aura sufletului pare sa fie inlocuita de o mistica pagana a trupului. Confuzia dintre trup si suflet intr-un context mistic trezeste si banuiala unei ironii, pe care Ion Pop o suspecteaza in cazul poemului Pustnicul. Nu cred ca este cazul in nici una dintre cele doua situatii pentru ca ironia nu este o trasatura specifica universului liric blagian. Mai degraba "pentru a fi confundat cu sufletul, trupul nu trebuie, evident, indicat in individualitatea sa" . Cert este ca de acum trupul este constientizat, "eu nu-ti cunosc la chip-i numai sufletul", insa numai prin prisma sufletului, " De cate ori iti intalnesc din intamplare trupul, nu-l/ banuiesc, nedumerit ma-ncurc si cred ca-i - sufletul". Asadar situatia incerta ramane si este reluata in poemul Pustnicul unde nu poate fi vorba despre "o alegorie ironica a divortului dintre material si sufletesc" ci de o convingere care arata "indirect imposibilitatea distinctiei dintre cele doua laturi solidare ale fapturi" . Acest lucru confirma transcederea dualitatii pe care o anticipam in introducere.

In marea trecere, trupul apare problematizat in aceiasi masura insa descrie si ceva din starea pe care o va avea varsta a treia care se va desfasura de-a lungul celorlalte volume. In poemul Semne se incheie aceasta varsta cu o sugestie ciclica "tot ce e trup va purcede/ sa mai invete odat'/ povestile uitate ale sangelui".

Varsta a treia

Este o varsta a impacarii si in parte a resemnarii. Trupul este putin problematizat, este prezent tacit in fiecare poem, este o delimitare a eului care se exprima acum constrans de aceasta situatie. Este perceput nemijlocit dar poetul nu se mai ingrijeste de el, si nu este vorba de un dezinteres involuntar ci de familiarizare.

In volumul Lauda somnului ocurentele sunt slabe, o aluzie lamuritoare apare abia in ultimul poem "Ti-a mai ramas in urechi vre-un cuvant?/ De la basmul sangelui spus" (IncheierE). Cititorul este indemnat sa-si intoarca "sufletul catre perete".

Eul se exprima foarte rar la persoana I, ca urmare vectorul cautarii isi schimba directia si iese din sfera de cercetare a acestui studiu.

In Nebanuitele trepte sunt reluate la propriu multe din aparitiile precedente. Avem parte de o surprindere a esentei trupului in contextul dat "Iar trupul meu, ah numai trup, in umedul vazduh/ pandit era, prelung de propriul sau duh,// ca de-un strain. Si slobod foarte, insa neluat/ in stapanire era lutul diafan si laudat."(Viziune geologica). Aceasta rememorare defineste intru-totul atat starea precedenta la care face aluzie cat si faptul ca acum eul se afla in posesia unei constientizari complete.

In volumul Varsta de fier este articulat si efectul timpului. Eul este afectat istoric "In trupul meu timpul sporeste subtire/ de la o zi mai firav - la alta, subt crugul ceresc.// Tinere sunt inca, tinere toate popoarele -/ Eu, fiul lor, cat de batran!" ( Ecce TempuS). Iar efectele acestei scurgeri a timpului sunt resimtite in volumul Cantecul focului unde portretul din poezia cu acest nume este cel al unui om imbatranit:

"Arama grea ca vinul - parul/ sprancenele usor piezise,/ o cuta, vertical pe frunte,/ vadind trecutul de rastriste.// Umeri marunti, suflet e vara".

In aceasta ultima varsta nu mai este posibila o despartire a trupului de suflet. Corpul iese in evidenta prin limitele sale, iar sufletul resemnat tine pasul cu acesta.

Concluzii

Printr-o grila de lectura care are in centru relatia eului cu trupul se deschid perspective noi de cercetare. Constientizarea trupului este o tensiune determinanta in poezia lui Lucian Blaga mai ales in primele trei volume, unde constientizarea trupului ca forma sau ca expresie a sufletului genereaza o suita de ocurente dihotomice si unitare.

In universul liric blagian trupul este banuit, aspirat si refuzat deopotriva, incert si incercat in diferite ipostaze. Insa de fiecare data cele doua laturi solidare ale fiintei se intrepatrund si se afla intr-o relatie de interdependenta in care fiecare joaca pe rand rolul princip. Daca in poemul "Dati-mi un trup voi muntilor" (din volumul Pasii profetuluI) eul nazuieste inca la un trup pe masura in functie de suflet, in poemul Portret din volumul Cantecul focului, sufletul este afectat de trecerea timpului si de imbatranirea trupului. In aceasta ordine de idei este confirmata constatarea antropologica ce sustine ca "mutilarea trupului reprezinta principala mutilare a eului" , viceversa fiind la fel de valabila.

In urma unei astfel de lecturi se impune o noua sistematizare a intregului univers liric blagian. Astfel revitalizata lectura, eul nu refuza sa se nasca , el cunoaste iminenta nasterii asa cum o cunoaste pe cea a mortii, ci cauta sa-si aleaga o nastere. De fapt nici macar nu este vorba de o nastere propriu-zisa ci de o constientizare a corporalitatii, de o intrupare constienta ce coincide cu "marea trecere", venita inca din Pasii profetului si asimilata complet la toate nivelele abia odata cu varsta a treia. Asadar autorul, Pasilor profetului nu "imagina o natura rece si ucigatoare, somnolenta, fara constiinta de sine, din care omul ca punct de suferinta lipseste" cum s-ar putea crede. Intensitatea trairii este sustinuta tocmai de problematizarea trupului.

Aceasta viziune asupra operei lirice blagiene este posibila numai daca in centrul preocuparii hermeneutice se afla trupul eului liric si relatia sa cu sufletul.

Poeziile poetului Lucian Blaga