Lucian valea - referinte critice

Intaia calitate a volumului de debut al d-lui Lucian Valea este tineretea. Tineretea impetuoasa, care nu cunoaste spiritul de masura, tineretea risipitoare, care n-a ajuns sa aprecieze spiritul de economie nici pe plan moral, ca si pe plan biologic, tineretea avantului nelimitat si a curajului care merge pana la atitudinea ireverentioasa.

De la cel ce, la o varsta atat de frageda, cum este a d-lui Lucian Valea, poate sa ne dea asemenea realizari de arta literara, suntem in drept sa asteptam multe alte biruinti.

(Olimpia Boitos: Lucian Valea - Matanii pentru Fata Ardeleana, Cronica literara in "Romania noua" - Sibiu, 17 mai 1941, p. 2).



Viitorul poetic al acestui tanar precoce si evident talentat ramane o mare intrebare. Ipoteze optimiste pot fi sustinute la fel ca si celelalte. Lucian Valea are o vadita putere de asimilare si usurinta de versificare, ce pot insela, dar si pune pe ganduri. ().

D. Lucian Valea este evident un tanar talentat, in a carui opera rasuna idilicul lui Alecsandri si Cosbuc, revolta lui Goga si Beniuc, duritatea si taranismul lui Cotrus, dar si lirismul mai diferentiat si mai rafinat al lui Pillat si Adrian Maniu.

(Petru Comarnescu: Formatia unui tanar poet, in "Timpul", 30 ianuarie 1943, p. 2).



La o varsta cand Cosbuc si Octavian Goga si chiar Mihail Eminescu, se luptau inca din greu cu influenta lui Alecsandri sau a lui Bolintineanu si abia patrunsera la revista lui losif Vulcan, d. Lucian Valea e autorul a doua volume de versuri tiparite, desfasurand in acelasi timp si o apreciabila activitate ziaristica in coloanele ziarelor Tribuna din Brasov si Ardealul de la Bucuresti. ().

Acesta e Lucian Valea, noul poet al Ardealului, si oricine va citi "Autoportretul" sau ca si versurile din "Strabunul", din ciclul Destin si din Intoarcerea langa pamant - ciclu care a dat numele intregului volum - isi va putea da usor seama ca intr-adevar apropierea, si uneori chiar comparatia, cu poezia lui Octavian Goga nu e deloc indrazneata, Lucian Valea izbutind sa se realizeze in tonurile cele mai grave si mai profunde.

(Vasile Netea: Lucian Valea - Un nou poet al Ardealului, in "Vremea", 18 octombrie 1942, p.6).



Lucian Valea se detaseaza in mod categoric de multimea acestor versificatori inoportuni, daruindu-ne o poezie careia, pe langa un vibrant continut patriotic, nu-i lipseste nici atributul valorii estetice. Sentimentului robust d. sa stie sa-i dea transfigurarea artistica, sensul estetic, singurul care il poate valorifica din punct de vedere literar, singurul care il poate duce la biruinta frumosului. (). Lucian Valea e unul din foarte putinii tineri care au izbutit in aceste vremuri sa-si creeze un stil si o expresie proprie in atat de dificila poezie patriotica. ().

Nu citam. Trimitem la carte. Trimitem in special la cele doua cicluri: Autoportret si Intoarcere langa pamant.

Prin poeziile din aceste doua cicluri Valea isi merita cu prisosinta elogiul de a fi considerat "un nou poet al Ardealului".

Un poet al Ardealului cantat de Andrei Muresanu, de St. O. losif, de O. Goga, de Aron Cotrus. Invitatiei la obiectivitate noi ii raspundem printr-o invitatie la onestitate si la lectura.

(Vasile Netea: Iarasi despre Lucian Valea, in "Vremea", 1 noiembrie 1942, p 11).



Lucian Valea, desi numai in clasa 6-a de liceu, se manifesta ca o spontana si sigura izbucnire lirica plina de promisiuni. Placheta de versuri fragede ca inspiratie si robuste ca expresie pe care o publica sub titlul sentimental Mdrdnii pentru Fata Ardeleana, intr-o colectie foarte tanara din Buzau, merita toata atentia noastra, pentru ca nu o simpla proba verbala de pasiune pentru poezie, ci afirmarea unui talent bine infipt pe picioare proprii si cu un instinct creator incontestabil. (). Cu mijloace uneori naive si pe linia traditionala, Lucian Valea aduce expresia unei personalitati bine conturate si nu ma-nsel cand cred ca a scris cel putin doua poeme care vor ramane in antologia genului. Poezia lui Lucian Valea este plina de sensibilitate si de imaginatie si de expresivitate personala si substanta ei este scoasa din cadrul naturii si al vietii rustice.

(Octav Sulutiu: Cronica literara - Lucian Valea, Matanii pentru Fata Ardeleana, in "Gandirea", Anul XX, nr. 5 / 1941, p. 26l-263).



LUCIAN VALEA, foarte tanarul poet ardelean, a scos a doua culegere de versuri, intoarcere langa pamant. Intoarcere fata de prima culegere nu este, ci numai o continuare mai ampla si mai adancita a unui remarcabil talent in dezvoltare. ().

Strofe cum sunt cele din Implinire sau din Revolta noua, de-o indrazneala neasteptata si de o expresie robusta, violenta fara vulgaritate, rare ori s-au scris in lirica noastra contemporana. Cel care da glas astfel durerii romanesti e un poet in toata puterea cuvantului. ().

Poezia traditionalista isi trimite multe ecouri in versurile lui, dar aceasta nu supara, ci numai integreaza intr-un patrimoniu comun vigoarea personala si proprietatea noului venit. E multa expresie noua si accent original. Dar e si o virtuozitate, ce poate ajunge primejdioasa daca Lucian Valea va intelege sa faca abuz de ea. Pentru viitor e necesara o primenire a temelor si a ritmurilor.

Dincoace de ce vor fi insa, putem scrie inchizand volumul:

Ardealul ne-a mai daruit un poet!

(Nichifor Crainic: Lucian Valea, in "Gandirea", Anul XXI, nr. 9 noiembrie 1942, pag. 536 ).



Lucian Valea ni se infatiseaza acum in armura scanteietoare a poeziei mature si armonioase, cu adanci rezonante interioare. Ceea ce defineste mai cu seama prezentul volum e o remarcabila unitate de viziune si de ton. Poetul e un romantic lucid care-si disciplineaza tumultul si-si filtreaza arderile in tipare echilibrate aproape clasice.

(George Sidorovici: intoarcerea lui Don Quijote, in "Zori Noi" - Suceava, din 1 octombrie 1972, p. 3).



Lucian Valea face parte din acea categorie de poeti care cred in lirism, acceptandu-i de aceea, toate conventiile: rafinamentul si somptuozitatea, firescul si simplitatea, functia de cunoastere si comuniune cu absolutul. (Mihai Neagu: intoarcerea lui Don Quijote, in "Steaua", XIII, nr. 20 din 16-31 octombrie 1972, p. 30).



Punctul cel mai de sus al poeziei lui Lucian Valea trebuie cautat acolo unde caligrafia lirica se intalneste cu amintirea rascolitoare.

(Mircea lorgulescu: intoarcerea lui Dona Quijote, in "Luceafarul", XVI, nr. 3 din 20 ianuarie 1973, p. 2).



Lucian Valea este El numai in poemele simple, curate, si directe. in care emotia se comunica fluidizata in caligrafii aproape lunare sau in partituri scrise pe fata unor oglinzi de-o luciditate venetiana. (Emil Manu: intoarcerea lui Don Quijote, in "Saptamana", nr. 115 din 17 februarie 1973, p. 4 ).



In buna traditie a liricii ardelenesti, la Lucian Valea coexista sub aceeasi cheie elogiul si elegia. Sentimentul naturii si al vetrei trimite la ilustri predecesori, neaparand insa vreo urma de pastisa.

(Daniel Dumitriu: Despre autenticitate, in "Convorbiri literare" nr. 4, aprilie 1975).



Lucian Valea cultiva in Vocile un traditionalism neostentativ, mai mult tematic decat de recuzita poetica. Pentru ca mijloacele formale sunt, de cele mai multe ori, ale poetului modern, orientarea sa traditionalista se realizeaza in acest volum cu cea mai mare discretie.

(Al. Andriescu: Vocile, in "Cronica", X, nr. 21 din 23 mai 1975, p. 2).



Poetul cultiva un naturism in traditie ardeleana, usor stilizat, cu inflexiuni blagiene (). Atitudinea tipica in Vocile este adoratia, asteptarea, smerenia contemplativa.

(V. Diaconescu: Lucian Valea, "Vocile", in "Tribuna", XIX, nr. 29 (969), 17 iulie 1975, p. 2).



Poet de o sinceritate uimitoare, cultivand o poezie discret elegiaca, o beatitudine calma, nelinistea in ironia existentiala, o poezie strabatuta de un acut simt al istoriei si moralei, al toposului si logosului romanesc, Lucian Valea se inscrie in generatia sa drept un reprezentant de prim rang (). Volum de o unicitate desavarsita, de o limpiditate si profunzime caracteristice marii poezii, Vocile lui Lucian Valea ilustreaza perenitatea unei poezii care - cum ar spune Nichita Stanescu - nu se respira, ci se traieste. (Miron Blaga: Lucian Valea, "Vocile", in "Familia", anul II (111), nr. 8 (120), august 1975, p. 2).



Poezia ultimului volum are ca simbol central amurgul si domesticul, a caror parabola exprimata in cuvinte are fluenta cantecului orfic originar: peste toate poemele apasa sentimentul timpului irevocabil.

(Gheorghe Lates: Ispitirile graiului - Lucian Valea,

Vocile, Edit. Junimea, lasi 1975), in "Opinia studenteasca", lasi, II, nr. 5 (11), decembrie 1975, p. 12).



Noua carte de versuri a lui Lucian Valea reconstituie, cu emotie dar si cu luciditate, itinerarul propriei vieti, de asta data dinspre lume spre sine, ca intr-o cartografiere devenita absolut necesara. (.) intr-un fel, volumul este conceput ca o micromonografie spirituala (). Alcatuita uimitor, cartea lui Lucian Valea, prin caracterul sau confesiv. de o sobra simplitate a versului si imaginilor, marcheaza momentul implinirii sale poetice.

(Virgil Nistor: Singuratate in Ithaca, in "Steaua", XXIX, nr.ll din noiembrie 1978, p. 55).



O carte a cugetarilor pe un tarm care simbolic se poate numi Ithaca. Spatiul propus e acela al rememorarilor calme, al momentelor grave, intr-o varsta poetica a intelepciunii (). Interesanta e () incercarea de convertire a modalitatii de bucolica traditionala intr-o moderna elegie a lucrurilor si faptelor diurne.

(Mircea Vaida: Singuratate in Ithaca, in "Tribuna", XXIII, nr. 8 din 22 februarie 1979, p. 2).



Poet cu o biografie zbuciumata in spatele unei linisti de treizeci de ani dintre primele doua volume de versuri si intoarcerea lui Don Quijote din 1972, Lucian Valea pare sa fi trecut in poezie direct de la "adolescentul liric ce promite" la autorul ale carui file din manuscrisul vietii sunt () numarate. Pe tema acestui salt mortal este tesuta si aceasta ultima carte, Groapa cu lei, ale carei cicluri par a se rasuci in jurul unei obsedante biografii.

(Mihai-Dinu Gheorghiu: Groapa cu lei, in "Cronica", XIV, nr. 2 din 29 iunie 1979, p. 4).



O coordonata esentiala a volumului si a profilului liric al autorului (pentru care istoria a fost adesea reazem si mai ales scut, pilda si indemn dar si prilej de crancene experiente, ca pentru atatia din contemporanI) e data de ciclul Groapa cu lei.

(George Muntean: Groapa cu lei, in "Romania literara", XII, nr. 35 din 30 august 1979, p. 9).



Groapa cu lei ramane totusi metafora acelor teritorii imunde pe care destinul ne obliga uneori sa le strabatem.

(Radu Ciobanu: Poezia unei varste, in "Transilvania", VIII, nr. 8 din august 1979, p. 43-44).



L. (uciaN) V.(aleA) evolueaza de la o poezie cu nuante traditionaliste (Matanii pentru fata ardeleana, 1841; intoarcerea langa pamant, 1942) spre o poezie meditativa, de adancime si simplitate, in care rasuna o anume tristete a zadarniciei si a trecerii (intoarcerea lui Don Quijote, 1972), reflectii asupra omului si a conditiei umane, accente tonice de cantaret al istoriei si al fauritorului de istorie (Vocile, 1975).

(D.(im.). P. (acurariU): Dictionar de literatura romana, Editura Univers, Bucuresti, 1979, p. 594).



Prin intoarcerea lui Don Quijote (1972), carte atat de tarzie, este readus in actualitate un poet cu o ascensiune fulgeratoare intre 1940-l944. Elevul Lucian Valea starnise pe atunci entuziasmul criticii academice, dar si simpatia confratilor tineri. Putini stiu ca Lucian Valea a debutat cu placheta Matanii pentru fata ardeleana in colectia revistei de poezie "Zarathustra". Si tot atat de putini stiu ca initiativa scoaterii revistei de poezie la Brasov "Claviaturi" apartine si lui Lucian Valea. (). Prin volumul Vocile, aparut in editura Junimea, avem adevarata intoarcere langa pamant si langa poezie. Vocile transcriu liric dialogul omului cu lumea, cu istoria, cu propria sa conditie. Ca si Ioana d'Arc, poetul aude vocile lucrurilor, ale trecerii, ale devenirii si exprima intr-un discurs liric, deloc retoric meditatia grava privind intrebarile fundamentale ale existentei. (Emil Manu in: Literatura romana contemporana, I.Poezia, Editura Academiei R.S. Romania, Bucuresti, 1980, p. 383-384).



Vocea lirica a lui Lucian Valea in acest Autoportret in timp e, totusi, a unei fertile si grave viziuni, cea care il face sa priveasca spre propria conditie (in spatiu si timP) cu detasarea si echilibrul unui intelept.

(Nicolae Baciut: Autoportret in timp, in Ecoul -Bistrita din 25 februarie 1984).



Balanta inclina spre melancolie. Fraza poetica devine precipitata, nervoasa, imprevizibila, moderna fara ostentatie si percutanta in sens aluziv. Dintr-un regat al prezentei de sine, pasim discret, aproape alunecam spre domeniul tacerii si al anonimatului.

(Ion Oarcasu: Autoportret in timp, in "Tribuna", XXVIII, nr. 11 din 15 martie 1984, p.3).



O rostire aleasa, pe alocuri narcisista, dar salvata () de un foarte ascutit simt al finalului de poem (). Este in aceasta stiinta a finalului nu doar meseria poetica, subinteleasa la un poet ca Lucian Valea, cat puterea sa de a evita poetizarea, metafora simplista.

(Victor Nita: Un demers liric unitar si colorat, in "Flacara", XXXIII nr. 17 din 27 aprilie 1984, p. 14).



Evocarile lui Valea releva, rand pe rand, marturisirile unui adolescent ajuns de timpuriu in societatea unor comunitati culturale, si totodata - intr-un stil pertinent si sugestiv - climatul literar si publicist al vremii. Prin Oameni pe care i-am iubit memorialistica literara romaneasca se imbogateste cu o carte remarcabila. (Vasile Netea: Oameni pe care i-am iubit de Lucian Valea, in "Clopotul", Botosani, anul XLV, nr. 4335, vineri, 20 ianuarie 1978, p.2).



Facand parte din acea "generatie amanata" care a mai prins amurgul aureolat al unor mari mituri (), Lucian Valea ne ofera o carte despre o intreaga epoca si generatie literara.

(Mircea Popa: Prezenta memorialistului, in "Steaua", anul XXIX, nr. 2 (369), februarie 1978, p. 22).



Exceptionala este mai ales portretistica, posibilitatea reala de-a fixa notele dominante ale unor personalitati, de a le defini umanitatea. Lucian Valea da dovada de o remarcabila intuitie si memorialistica sa ramane sa dureze prin galeria de portrete.

(Zaharia Sangeorzan: Carti de memorialistica, in "Cronica", lasi, anul XIII, nr. 10 (632), vineri,

10 martie 1978, p. 4).



Cele mai bune pagini ale cartii lui Valea sunt schitele sale de portret, cu surprinderea uimitor de exact, totodata patetic-evocatoare a liniilor care dau viata chipurilor. () in afara de portretele propriu-zise, deosebit de pretioase sunt in cartea lui Valea unele fapte, opinii consemnate, amanunte care imbogatesc semnificativ informatia literara si, mai larg, socio-culturala.

(Cornel Regman: Portretistica si .. umplutura, in "Viata Romaneasca", anul XXXI, nr. 5, mai 1978, p. 50-52, vezi si voi. Noi explorari lirice, Ed. Eminescu, Bucuresti 1982, p. 28-33.).



Oameni pe care i-am iubit marcheaza () ceea ce autorul se fereste sa spuna: procesul de formare a unei generatii literare, ambianta in care s-a format acest proces, zeii tutelari. Stilul elevat si elegant, uneori vibrant, judecatile de valoare in general impartiale, intimitatile marilor scriitori dau un colorit aparte cartii.

(Miron Blaga: Oameni pe care i-am iubit, in "Familia", Seria a V-a, anul XIV, (114), nr. 8 (1569, august, 1978, p. 2).



Opera lui George Cosbuc este recitita din perspectiva modernitatii, ceea ce este rezistent ca lirism autentic, ca experienta deschisa a unei poetici actuale. Invingand orice prejudecata care s-a tesut in jurul operei. Lucian Valea reuseste sa ne restituie un poet modern, sa ne dovedeasca pe texte (o excelenta antologie sustine afirmatiile criticuluI) valoarea lirismului cosbucian, virtualitatile lui incontestabile pentru evolutia poeziei romanesti din secolul XX. Este meritul fundamental al lui Lucian Valea de a fi tratat pentru prima oara poezia lui George Cosbuc ca pe un spatiu al lirismului, neasumat epicului. ().

Fata de critica mai veche si mai noua despre Cosbuc, eseul lui Lucian Valea reprezinta un substantial progres, o revalorificare de care nu se va pute face abstractie atunci cand opera poetului va fi pusa in discutie. (Zaharia Singeorzan: De ce Cosbuc? in "Cronica" -lasi, XV, nr. 26 (752), 27 iunie 1980, p. 4).



Iata o carte, care se lasa demult asteptata. O carte moderna, originala, inspirata, despre marele poet G. Cosbuc. Lucrarea lui Lucian Valea este. in primul rand, un act de dreptate fata de poetul Baladelor si idilelor, al Firelor de tort si al Cantecelor de vitejie pe care unii istorici si critici literari il credeau bun doar pentru serbari scolare si sezatori taranesti. El realizeaza acest act de mare semnificatie fara ostentatie, cu rigoare stiintifica si gust estetic rafinat. (). Cartea lui Lucian Valea se inscrie printre actele care apara valorile reale ale culturii noastre nationale. Si ceea ce e salutar e faptul ca apara o valoare esentiala a culturii nationale, cu argumente critice solide, demonstrand si punand in lumina lucruri esentiale, care constituie, in fond, substanta cartii, si anume, natura lirismului cosbucian si a modernitatii poeziei sale. Lucian Valea supune unei analize riguroase, lucide si exigente, opiniile critice exprimate pana acum asupra creatiei lui Cosbuc. Le amendeaza, le nuanteaza, le aproba sau le respinge, propunand judecati noi, mai conforme cu substanta intima a operei cosbuciene.

(Ion Dodu Balan: Lucian Valea - Cosbuc in cautarea universului liric, in "Tribuna Romaniei", IX, nr. 187 din 15 august 1980, p. 13).



Intorcand spatele des invocatelor virtuti epice ale operei cosbuciene autorul vede, asadar in universul liric dimensiunea esentiala a unei poezii pana acum mutilata de supralicitarea anecdoticului. Desi nu e vorba de un sens absolut nou atribuit baladelor, idilelor si celorlalte versuri, ideea de a proceda la o argumentare in extenso a acestui sens se retine ca novatoare.

(Daniel Dumitriu: Lucian Valea - Cosbuc in cautarea universului liric, in "Convorbiri literare", nr. 8 (128), august, 1980, p. 14).



Studiul pe care Lucian Valea il consacra lui George Cosbuc, () are, in mic, elementele unei monografii analitice. Prezinta opera in desfasurarea ei formala, pe compartimente, oprindu-se mai ales, cum era si firesc, asupra poeziei. Stilul e limpede, nervos si lapidar. Se polemizeaza deschis, transant, cu majoritatea pozitiilor critice anterioare, in vederea definirii (sau redefinirii cat mai exacte a unui destin scriitoricesc. () Poezia lui Cosbuc e privita, din interior, ca o inlantuire de metafore esentiale, care-o structureaza si-i dau caracter de unicitate. Disocierile au aici finete si adancime, tonul polemic pune in lumina propria argumentare; desfacuta in elementele ei de baza (.), poezia lui Cosbuc respira convingator, modem, eliberata parca de vechi si inutile incorsetari. (.)

Lucian Valea stie asculta poezia lui Cosbuc in toata intinderea si desfasurarea ei formala, de la balade si idile, pana la poemul amplu, social, erotic, patriotic sau la poezia pentru copii. Puterea analitica a studiului sau e remarcabila. Analiza motivelor-cheie, disocierea lor exacta, comparatia cu alte experiente si maniere poetice devin forme concrete ale "supunerii" fata de opera lui Cosbuc. (.).

Cosbuc in cautarea universului liric, axe merite incontestabile de ordin analitic, prospector. Demonstreaza viabilitatea si rafinamentul unei poezii a formelor savante, in care tonul rostirii, virtutile deghizarii, suprematia inventiei formale asupra celei epice, cu alte cuvinte lirismul unui eu disimulat, atinge cote inalte si unice. () prin dinamismul polemic al frazei, "micromonografia" lui Lucian Valea devine pe alocuri, o adevarata provocare a operei cosbuciene si a contemporanilor sai deopotriva, pusi mereu sub semnul intrebarii. Omul Cosbuc, opera, spatiul critic anterior se confrunta din nou, tinta de baza a studiului fiind "redescoperirea poeziei cosbuciene".

(Ion Oarcasu: Cosbuc si vocatia deghizarii, in "Tribuna", Cluj, XXV, nr. 26 din 25 iunie 1981, p. 2).



Din doua motive este semnificativa cartea de acum. Desfasurarea documentara si sugestia de profil: aceasta din urma este, fara indoiala, o consecinta a celei dintai dar este, in cel putin egala masura, si un efect al imaginatiei si abilitatii evocative ale autorului care pune deseori in competitie pe arhivarul minutios cu portretistul liric.

() Punand cap la cap informatiile cunoscute, documente inedite descoperite de el insusi, ipotezele verificabile si cele controversabile, biograful schiteaza si ordoneaza factologia in functie de cateva prioritati ferme, dictate, unele, din cate imi dau seama, de imperative personale, tinand adica de proiectul viitoarei biografii, iar altele de interesele colectiei.

() Lucian Valea pune in lumina, cu dovezi de netagaduit, vocatia intelectuala si eruditia traducatorului Divinei comedii. George Cosbuc ne apare astfel ca un intelectual de aleasa factura, fire curioasa de cunostinte in domeniile mari ale vietii spirituale, un tenace scotocitor de carti dar foarte retinut in marturisiri, mai ales publice, in fine un idolatru ascuns al polivalentei renascentiste, ipostaze care, adaugate celei oarecum consacrate de maestru si inovator in materie de versificatie, impun finalmente un profil spiritual si nu ma indoiesc ca in varianta completa a monografiei sale, Lucian Valea il va intari cu argumente noi (). Intentia autorului de a pune in acord "viata" cu "opera" poetului se face simtita iar cine a citit eseul critic despre universul liric cosbucian publicat de Lucian Valea cu cativa ani in urma constata numaidecat coerenta ansamblului monografic. Pe urmele lui George Cosbuc nu este inca biografia asteptata a poetului Firelor de tort dar este semnul cert ca lucrul asteptat va fi in scurta vreme implinit.

(Laurentiu Ulici: Cronica literara - Spre " Biografia" poetului, in "Contemporanul", nr. 8 (2101) din 20 februarie 1987, p. 13).



surprinde la Lucian Valea seriozitatea pioasa a documentaristului, dupa cum demna de remarcat este siguranta constructorului care lucreaza atat cu materiale proprii cat si imprumutate, insa intotdeauna marturisite cu loialitate. Autorul se misca dezinvolt printre ideile sfarsitului de veac XIX, si ale inceputului de secol XX, evident, printre cele contactate de Cosbuc.

() Lucian Valea va deranja probabil, anumite "sensibilitati", dar n-are importanta. Avem, deocamdata, singura monografie aproape completa asupra vietii lui George Cosbuc.

(Petru Poanta: Lucian Valea - George Cosbuc, in "Tribuna", XXXI, nr. 12 (1578) din 19 martie 1987, p. 4).



Lucian Valea isi cunoaste autorul, dintr-o lunga si empatica frecventare a operei lui, precum si din exhaustiva bibliografie, de 325 lucrari cu care se incheie noua sa carte. (I) .

Pe urmele lui George Cosbuc de Lucian Valea ne informeaza exact despre toate calatoriile lui, incepand cu periplul copilariei si adolescentei si sfarsind cu raitele in afara din "tara" prin strainatatii: Austria. Germania si Italia. Cartea si-a implinit asadar cu prisosinta menirea initiala, cand exegetul si-a propus sa intre in intimitatea poetului si a operei sale, cu o ravna si cu rezultate meritorii.

().

Cartea lui Lucian Valea, corespunzand perfect cadrului colectiei si abordand tot felul de probleme, se inscrie printre cele mai bune ale Editurii Sport-Turism. (II).

(Serban Cioculescu: O noua biografie a lui George Cosbuc, I, in "Romania literara", XX, nr. 14, joi 2 aprilie 1987, p. 7; idem II, in "Romania literara", XX, nr. 15, joi 9 aprilie 1987, p. 7).



Monografia lui Lucian Valea (Pe urmele lui George Cosbuc) readuce in actualitate destinul unui poet, atata timp nedreptatit de critica, lasat prada diletantilor, actualizeaza un mare clasic din perspectiva modernitatii. Esential e faptul ca Lucian Valea ne infatiseaza un admirabil drum al poetului rasfrant de oglinzile memorialisticii, creand un nou punct de vedere. O imagine verosimila, o masca vie, de recunoscut, purtand cu sine tineretea unei voci de extraordinara amplitudine. Este un merit exceptional al lui Lucian Valea, ca este primul critic roman care a dedicat vietii lui George Cosbuc o sinteza unde descoperim toate faptele memorabile ale poetului, retranscrise intr-un scenariu original, nascut din dorinta de a valorifica orice informatie, orice document cand e vorba sa lumineze un destin. Lucian Valea cunoaste excelent tema si monografia ne infatiseaza viata lui George Cosbuc sub zodia totalitatii.

(Zaharia Sangeorzan: Pe urmele lui George Cosbuc, in "Cronica", XXII, nr. 15 (1106) din 10 aprilie 1987, p. 4).

Poeziile poetului Lucian Valea