Mariana Marin
Nastere: 10 februarie 1956, Bucuresti
Deces:
S-a nascut in Bucuresti la 10 februarie 1956.
Este absolventa a Facultatii de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii Bucuresti, membra de seama a "celui de-al doilea val al "Cenaclului de luni de pe langa Casa studentilor din Capitala, condus de criticul literar Nicolae Manolescu.
Debuteaza editorial cu volumului Un razboi de o suta de ani, 1981.
Ca si la alti colegi marcanti de generatie, formatia poetei trebuie coroborata cu activitatea amintitului " Cenaclu de luni. and in prima poezie din volumul de debut Un razboi de o suta de ani, Mariana Marin, cea mai autentica poeta textualista, ni se adreseaza atat de familiar (Nu-ti fie teama, cititorule!) se atesta aici direct noul raport ce se stabileste intre instanta textului si instanta lectoriala (cititorul ipocrit!), un raport de substituire prin care actiunea poetica se deplaseaza definitiv catre receptor; acesta este invitat brusc in sala de disectie (desigur ca intrebati cine anume? nimeni altul decat cititorul acela ce indrazneste tot mai mult), urcat pe masa de operatie, unde se trezeste cu toate organele alaturi, si, pentru a nu se inspaimanta in aceasta noua ipostaza, va fi imbarbatat astfel de catre poeta, prin respiratie gura la gura: Brusc iti aduci aminte ca nu esti singur / si incepi sa citesti incepi sa citesti / incepi sa citesti / o pagina alba care se scrie singura.
Dar Mariana Marin se detaseaza de spiritul ludic al multor semeni; se desparte de aura de feminitate, continuandu-le in acest sens mai degraba pe Ileana Malancioiu si pe Angela Marinescu. Versurile ei colcaie de obsesii, cuprind realitatea "cu obrazul nefardat, cu ochii umflati, buhaita (Nicolae Manolescu). Poezia se naste adeseori din teroarea si absurdul maidanului cotidian. Criticul literar Dana Dumitriu ii surprinde "teatralitatea structurala si "discretia confesiunii, iar Nicolae Manolescu, reliefandu-i sentimentul agonic ce domina buna parte din poezia sa, subliniaza nota expresionista a textului "ce rasuceste gatul subiectivitatii si se infunda cu voluptate in realitatea din jur, incat pana si 'Singuratatea canina care ma captuseste pare -o femeie de strada'. Actul marturisirii, al implicarii, imbraca o tristete funciara. "Atelierele s-au inchis. Au devenit inutile.
Desi asistam la grozaviile spectacolului textual (Vedeti, parabola isi macina zi de zi dintii; Priveam inapoi: amintirea umeda a salii de disectie imi invada narile, / - Cel mai de sus a cazut capul meu), de cele mai multe ori, insa, rostirea poetica este neutra ca si cum s-ar derula in gol un discurs ce se neaga pe sine prin lipsa totala de implicare din partea subiectului enuntator. Sa devina, oare, poezia un asemenea enunt neutru? E vorba mai degraba de o noua retorica a gravitatii.
Volume de versuri:
Un razboi de o suta de ani, Bucuresti, Editura Albatros, 1981;
Cinci, volum colectiv, Bucuresti, Editura Litera, 1982;
Aripa secreta, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1986;
Atelierele, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Elegie XII a aparut in volumul Atelierele, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Atelierele a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Dictatura pentru minte, inima si literatura a aparut in volumul Atelierele, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1990.
Aprecieri critice
"Direct politice sunt versurile din sectiunea a treia, titulara, a Atelierelor, cu motouri din Ghiu si Stratan, care arata perfect doua lucruri: unitatea de generatie a acestei poezii, dincolo de inevitabilele elemente individuale; si sentimentul tragicului istoric de care optzecistii sunt patrunsi, in pofida ironiei si ludismului lor. Nimic nu e mai potrivit a spune despre ei ca vad cu limpezime cum se apropie sfarsitul sinistrei farse si cum cade cortina. Sentimentul e agonic, final, sufocant. Imaginatia, grotesca. () Cortina cade peste poemul care da titlul acestui ciclu si intregului volum, superb in resemnarea lui solemna si tragica, fara indoiala o capodopera.*
(Nicolae Manolescu - Literatura romana postbelica, voi. I, .Poezia", Editura Aula, Brasov, 2001, p. 395)
"Tot ce aminteste de biografia launtrica e indepartat prin extirpari cinice ale afectivitatii, exhibat cu violenta in viziuni incrancenate, ce se incheaga intr-un spectacol al exorcismului demonic. Cruzimea imaginatiei, hranita de ironii taioase, produce contemplatii reci ale alteritatii, incremeniri extatice ale sufletului. () Impresia e de suferinta incurabila, de predestinare, de existenta blestemata, monstruoasa. () Aproape totul este admirabil in aceste poeme, dense si cutremurate de frisonul spaimei, de la deturnarea subiectivitatii inspre impersonalitatea sardonica pana la complicitatile malefice instituite intre eul liric si discursul poetic () Teatralismul satanic si ironic, in care Mariana Marin se produce cu rezultate indiscutabile, este insa linia cea mai fertila care da acestei poezii originalitate puternica, coplesitoare."
(Radu G. Teposu - Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, Editura Eminescu, Bucuresti, 1993, pp. 83-34) (G.M.)
Citeste si:
|
|
