Imi arata inca de cu toamna opincile viitoare
pe spinarea porcului gras, Venit bland la sant, la politica oamenilor, Si intinzandu-se sa-l scarpinam pe burta, Cu degetele mari, noduroase, de la picioare.
Zicea: Uite, de aici pana aici, ia pune laba, sa luam masura.
N-am potricala la mine, ca le-as da si gaura.
Nici n-ai sa simti cum trece viforul, o sa domnesti la iarna.
Ia vezi, tin de cald?
- Nea Florea, de ce vorbesti asa,
De fata cu Gutu-Gutu? il doare,
Ma prefaceam eu ca ma supar, si puneam incet
Si cu sfiala talpa, se cam gadila porcul,
imi era mila de el, ca ma lasa sa-l incalec prin curte
Si sa sperii gainile.
Lui Nea Florea ii placeau copiii, lui nu-i daduse
Dumnezeu si-n ajun de Pasti si de Craciun Ne chema, pe mine si pe Ionica, sa ne tunda, Ne facea capul luna, cu o foarfeca, adusa de el
din armata, care taia foarte bine. E nemteasca, nu i-am batut degeaba, zicea.
O tinea pe polita, langa brici,
Pe-asta n-o folosea niciodata cand mituia oile popii.
Stiu ca stateam pe un scaunel cu trei picioare Si din cand in cand imi scapam ochii pe perete Unde era o litografie scorojita inramata de el,
infatisand Lupta de la Marasesti.
- Care esti dumneata? - il intrebam, sa-i fac
placerea, pentru a nu stiu cata oara.
- Neica, asta! Mergea si-mi arata cu varful
foarfecelor nemtesti Un ins dezbracat pana la brau, aplecat pe pusca grea
cu baioneta la varf, intr-o atitudine de "ura" plina de spaima si de vitejie.
Pai, sa vezi cum a fost: era ca ne mancau paduchii, nene! Aveam ordin sa ne spalam camasile in rau, Nici nu le-am pus bine la uscat, prin copaci,
ca s-a dat alarma: incepuse atacul. Abia ne-am incins cu centironul, ne-am luptat
la baioneta. Se auzea: trosc, trosc!
Bunaoara al de aici trebuie sa fie taica-tau, Fanica,
Dumnezeu sa-l ierte. Ne-am intalnit dupa aia, cand ne cautam camasile Se uscasera, dar multe au ramas acolo,
cine sa le mai ia? Se mai ducea o data
La litografie si intr-un colt, unde se vedea o mare invalmaseala de trupuri si baionete, imi arata alt ostas Strigand ura, acolo pe peretele scorojit, si la Marasesti. E statul lui Fanica, vezi, asa era el voinic, balan,
n-a apucat sa va vada si el mari. Se-ncrunta, luat de amintiri.
Nea Florea avea pamant doar pe sub unghii,
cum zicea el, Si "poate cand oi muri, deasupra". Muncea cu palma, sapa gropi de vie,
scotea buturugi, pe Saliste; Avea secure, sapa, foarfeca, un cos de paie si cam atat.
Nevasta-sa tinea toti sfintii, era un fel
de calendar insemnat tot cu rosu, dar degeaba. Eu stiam pe dinafara niste balade foarte lungi,
ca n-aveam treaba, Ii placea sa i le spun la poarta pe nerasuflate
si leganand capul. Le prindeam si eu din zbor de la sora mea cea mare,
Marioara, Care le mai citea doar odata in intregime Si a doua oara, pe sarite, ca n-avea timp Si asta cu conditia sa-i fac tevi pentru tesut, Ori sa bag ata-n ac. Ea tesea mereu la razboi dimie, Ori cusea fluturi la camasile de zestre. Era inglodata in treburi, dar vesela si radea tot timpul. Cum ma leganam eu la poarta pe versuri din batrani, in admiratia lui Nea Florea si a altora, Care se stransesera sa caste gura, Aparea si Tata Maria, cu furca in brau si cu mamaliga Sa dea la caini - si da sa treaca mai departe. Marie, neica, manca-te-ar stelnitele, ii zicea el nevestii,
Cu care se tachina mereu, cu tandrete, i-auzi cucul pe coasta.
Asculta si tu, fa, si cruceste-te, ca altfel toata ziua te-nchini.
A cazut dintr-un car cu fan si si-a rupt gatul.
De fapt, a ramas cu el teapan.
Eu trebuie sa mor, spunea, cu zambetul lui,
Ca nu stiai: glumeste ori vorbeste serios,
Ascultati-ma pe mine, o sa mor,
Ca, uite, am inceput sa ma-ntorc ca lupul.
|