Sarmis - comentariu Mihai Eminescu

Poezia Sarmis a aparut in volumul Poezii postume (1902). Este un prolog la un mai amplu poem cu titlul Gemenii .

Cele cinci versiuni, fiecare cuprinzand mai multe rescrieri (sau fragmentE), exista in douasprezece manuscrise datate 1876-l881. Despre insistenta in tematica si creatia eminesciana a dacismului s-a spus ca are o justificare in interesul poetului pentru istoria nationala. Manuscrisul 2256 apartine perioadei lasilor. Aici sunt cuprinse Diamantul nordului, Gemenii, Umbra lui Islrate Dabija-voievod.

Sarmis, ca proiect, poate fi datat inca din 1875-l877. Se regasesc aici ecouri din Muresan, poemul anterior in care motivul dacismului e folosit ca pretext. Gemenii, Nunta lui Brig-Belu si Sarmis sunt titlurile care tin de acelasi nucleu epic, povestea a doi frati gemeni, Brig-Belu si nebunul Sarmis.

Modalitatea compozitionala de baza este dialogul. Asadar, un poem-dialog intersectat de elemente de atmosfera, descriptive, din care nu lipsesc motivele majore eminesciene. in vers amplu, ce aminteste de Scrisori, de Calin si Memento mori, separatia strofelor prefigureaza secventele acestei compozitii. De altfel, Memento mori anunta, intr-un fel sau altul, tema dacismului. inca din studentie, spune G. Calinescu, Eminescu proiecta o epopee sau o drama dacoromana.



In absenta regelui disparut, al carui tron e acoperit cu un val negru, Brig-Belu patrunde in sala tronului cu o facla in mana. Din monologul lui reiese ca Sarmis, fratele sau, si-a gasit sfarsitul. Discursul lui Brig-Belu e incarcat de pesimismul pe care il manifesta Muresan in poemul omonim si care ironiza creatia, care proclama asceza si constata pasiv ca virtutea e vana, ca in istorie triumful definitiv este al raului. De altminteri, ambii frati se dovedesc a fi pesimisti, ca si Muresan in declamatiile lui.

Sarmis, a carui iubita a fost furata de Brig-Belu si a carui viata i-a fost smulsa de acesta, blestema pe Zamolxe. Ideea generala e dureroasa, in sensul ca Zamolxe partineste pe Brig-Belu, ceea ce, in conceptie eminesciana, inseamna imaginea unui Dumnezeu comediant batran, intretinand o minciuna.

La capatul monologului lui Brig-Belu, voievozii condusi de un preot cu toiag de aur, dupa un an de asteptare, patrund in sala. Regele e chemat de trei ori, pentru ultima oara, iar preotul inlatura valul negru de pe statuia de marmura. Cei de fata traiesc convingerea ca regele a murit. Clepsidra si-a scurs timpul. Brig-Belu e intampinat in sala pustie a tronului de fosta logodnica a lui Sarmis, care acum il iubeste posedata, parca, de un demon. Arsa de acest duh al iubirii demonice, Tomiris vorbeste precum mai tarziu Catalina din Luceafarul.

La nunta celor doi, zeii vechii Dacii sunt chemati. Zamolxe sta in capul mesei, soarele se afla in dreapta si luna in stanga. Atmosfera medievala o subliniaza prezenta voievozilor si a boierilor asezati ierarhic in jurul mesei, dominati de pletosul si intunecosul Brig-Belu. Un cantaret ca un scald scandinav spune "povesti din alte vremuri".
Exista si un mascarici cu chip de faun. Elementele de mitologie apropie lumi diferite: cea populara cu cea pagana. Parti din Calin, anticipate, sunt lasate deoparte cand poemul File din poveste e tiparit in 1876, 1 noiembrie.

Dar sub o arcada, rezemat in spada, apare nebunul Sarmis. Brig-Belu e tulburat si infuriat. Chipul ca de mort al lui Sarmis rosteste un soi de poem al Genezei care prefigureaza Scrisoarea I:

"El noaptea cea eterna din evii-i o recheama,
Arata cum din neguri cu umeri ca de munte
Zamolxe, zeul vecinie, ridica a sa frunte
Si decat toata lumea de doua ori mai mare,
Isi pierde-n ceruri capul, in jos a lui picioare,
Cum sufletul lui trece vuind prin neagra ceata,
Cum din adanc ridica el universu-n brata,
Cum cerul sus se-ndoaie si stelele-si asterne,
O bolta rasarita din negure eterne,
Si decat toata lumea de doua ori mai mare
in propria lui umbra Zamolxe redispare".
Prezenta lui Sarmis prefigureaza razbunarea. El refuza acum tot: si coroana, si femeia. Ambele l-au tradat. Si blestema cu furie pe propriul frate, iar blestemul se ridica si spre zeu. Am crede ca zeul e invulnerabil; in realitate, ca si in Muresan, el e mai degraba impasibil, iar Totul se dovedeste a avea ca atribut esential eternitatea circulara. Blestemul lui Sarmis se implineste. Brig-Belu rataceste prin pustietatea castelului cu pumnalul ridicat spre a ucide si lovitura mortala pe care o aplica la final e impotriva lui insusi:

"Loveste crud o data si cade mort - Brigbel".


Conflictul intre cei doi frati pare sa fie primul moment al unui conflict dominant in istoria nationala, cum observa Eugen Todoran. E drama lui Sarmis, craiul din "Getia cea veche".




Episodul Sarmis a fost scris mai tarziu, adica in 1881, si se incadreaza mitului romanesc. Asadar, Sarmis dezvolta imaginea unei iubiri basmice, iubirea vesnica, plasata intr-un timp al povestilor, intr-o lume pura, a mitului. Raportat la celelalte versiuni care poarta titlul Gemenii, Sarmis nu putea sa fie decat un prolog, cum spune Eugen Todoran. Gemenii e lucrat intre 1875-l881. E vorba despre tema dublului, regasita in mai multe poeme, dar si in proza. Conflictul e generat de iubirea lui Brig-Belu fata de Tomiris. Unele versiuni poarta titlul Nunta lui Brig-Belu.

Sonoritatea numelui lui Sarmis trimite la cea a toponimului Sarmisegetuza. Legendele vorbesc despre un Sarmis, presupus intemeietor al Sarmisegetuzei, care ar fi existat candva. Numele logodnicei sale, Tomiris, este acela al reginei masagetilor, al carei fiu a fost ucis de Cyrus, dupa Herodot (cf. G. CalinescU). inca din debutul poeziei, motive majore, recunoscute si in Scrisoarea I, apar ca elemente de incadrare: departarea, marea, singuratatea, asociate cu orizontul, valurile, zarea luminoasa, eterna neodihna, linistea cereasca. Imaginea e, de altminteri, foarte plastica, si poezia, in acest sens, pare sa apartina celei de a doua varste a creatiei eminesciene. Cadrul e romantic: semiobscuritatea, inga-narea a doua coordonate - zi-noapte - marcheaza un spatiu-timp de trecere. Si aici natura este cadru delimitand doua spatii: vis si realitate - natura .doarme dusa" in pacea tariilor. Starea aceasta de tranzitie e marcata de o anumita dinamica pe care o definesc, de exemplu, stelele nascande una cate una, sau desfa-candu-se din limpedea inaltime.



Metafora si simbolul sunt figurile dominante in aceasta parte, cu suport pe epitet si personificare, pe comparatie. Astfel, natura doarme, stelele tremura lim-pezindu-si pe ape icoanele si:

"Se pare cum ca noaptea minunea si-o asteapta".
Luna, motiv romantic, tuteleaza intregul spatiu. Calea ei de vapaie "pe-o re-pede-nmiire de unde o asterne
Ea, fiica cea de aur a negurei eterne".
Semnele intunericului se alungesc si miscarea insasi a elementelor pare sa fie perturbata:

"Parea ca s-apropie mai mare, tot mai mare,
Sub blandul disc al lunii, stapa-nitor de mare" o insula. Insinuat discret, incipitul "povestii" e marcat aici de miscarea unei luntre cu panzele "sumese de catarg" care se desface de la mal. Luntrea poarta un cuplu, pe Sarmis, craiul Getiei veche, si pe mireasa lui .frumoasa ca o zana".




Prima replica e cea a lui Sarmis:

"De cate ori, iubito, ma uit in ochii tai,
Mi-aduc aminte ceasul cand te-am vazut intai,
Ca marmura de alba, cu mani subtiri si reci" Versurile urmatoare sunt un amplu poem de iubire, in versuri melancolice, cu devieri descriptive prin care Sarmis isi declara iubirea si fascinatia fata de Tomiris, al carei par cade in valuri, ai carei frumosi ochi sunt pierduti in visuri mandre si plini de lacrimi si de foc; ea pluteste ca o craiasa din povesti, imponderabila, pasul ei e armonic si lin, ea este gingasa mireasa a sufletului lui Sarmis, care, contemplativ, intampina frumusetea iubitei cu uimire, nerabdare, neliniste, extaz. Franturi de vers amintesc de poezii precum De cate ori, iubito, Atat de frageda.



Declaratia devine directa in partea a doua a acestui discurs. Sarmis se arata coplesit in iubirea lui, chemat si parca posedat de iubirea fata de "cea mai frumoasa femeie de pe pamant".
Aici apropierea de poemul Atat de frageda devine si mai evidenta:

"Ce zeu din cer te puse in calea mea sa iesi,
O, frageda fiinta ca floarea de cires!" Este inca un poem in care apare femeia-inger: fu est/7 Tu esti aievea? Sau poate ca visez
Daca visez, te-ndura, ramai la al meu piept
Si fa ca pe vecie sa nu ma mai destept".




Ca un refren - revenirea la imaginea naturii, la cadrul exotic dominat de chiparosi visatori, de tei si de mare, "versuri de o neagra muzica elegiaca, repetand elemente din Muresan" (G. CalinescU).

Din poemul Gemenii a facut parte si Rugaciunea unui dac. Reflexiv, Sarmis cugeta la destinul propriei tari si vede in pacatul lui Brig-Belu perturbarea temeiurilor tarii sale si inceputul unui timp al decaderii, al alunecarii in moarte. Finalul poeziei propune o idee extrem de subtila, pe care o subliniaza Ioana Em. Petrescu:

"Vina lui Brigbel este, in primul rand, aceea de a nu-si fi inteles conditia de «geaman», adica de dublu al fratelui si victimei sale Sarmis, cu care Tema identitatii reapare in Avatarii faraonului Tla. in ce priveste demonia personajului Brig-Belu, aceasta este "un reflex neputincios al rautatii divine si un instrument prin care se instaureaza in lume varsta pacatului, caci rebeliunea lor se reduce la inlaturarea codului etic al epocilor patriarhale" (Ioana Em. PetrescU). Sarmis este doar un fragment din Cemenii, care se rezuma la dialogul intre Sarmis si Tomiris. Atmosfera din final este una arhaica, de spatiu mitic aflat undeva la inceputurile lumii, evocat de simbolurile Dochiei, al cailor albi, al zimbrului, al naturii salbatice.

Tema demonismului si cea a identitatii raman straine de aceasta versiune. Mai degraba poezia se incadreaza la tema naturii si iubirii, ingemanate, in forme retorice.

Deci un poem plin de patos, de atitudini complexe, romantice, in care afectivul si meditatia se intrepatrund.

Poeziile poetului Mihai Eminescu