Levantul - comentariu Mircea Cartarescu

Intr-un dialog cu Mircea Mihaies, M. Cartarescu acorda o pozitie privilegiata epopeii Levantul, in cadrul propriei opere, singularizand-o:

"Singurul text complet izolat e din punctul meu de vedere Levantul. Nu-l consider ca facand parte din latura mea poetica, nici din cea prozastica. Este cu totul si cu totul altceva.



In acelasi text, autorul face referire la o alta apreciere a sa, care a provocat reactii polemice: Levantul este "o piatra funerara pentru poezia noastra".
Pentru a-si limpezi ideea, poetul explica: . m-am gandit la ideea de sfarsit al literaturii, al istoriei etc, care este ideea centrala a postmodernitatii () Levantul incheie istoria poeziei, acea dezvoltare cauzala si liniara pe care istoricii literari simt nevoia s-o construiasca in carti de extindere nationala. Parerea mea este ca o data cu Levantul se termina cu aceasta viziune a unei atari istorii literare. Vor continua istorii ale grupurilor, grupuscurilor, istorii locale, istorii ale ideilor, mentalitatilor, dar nu o «istorie a poeziei» in sensul clasic al cuvantului. () O anumita idee despre poezie moare o data cu Levantul () (o cartE) care recapituleaza, totalizeaza si dincolo de care nu mai poate fi nimic, pentru ca ea isi ocupa orizontul*

Intr-adevar, scrierea Levantului se hraneste din constiinta apartenentei la postmodernitate, pe care autorul si-o dezvaluie explicit si in cuprinsul poemului. Nici o alta opera a lui Cartarescu nu mai contine exprimarea nuda a ideologiei postmoderniste a autorului, lata, spre exemplu, una dintre nenumaratele adresari catre cititor ale eului auctorial: Juno, pentru care scris-am cantul patru special,
Ai sa vezi ca ofitirul cu aspect orighinal
Are sa o izbaveasca de zurlia beizadea
Pre-a lui Manoil sorioara, si de soata o s-o ia,
Dar la capul multor plansuri, incercari, peripetii
Ce-n postmodernist opuscul {s.n.) te cufunda-n reverii".


Creatie postmodernista (declarata ca atare de autoR), Levantul este o "comedie a literaturii" (Nicolae ManolescU), o carte in care poetul construieste, in interiorul materiei epice, un surprinzator "labirint" intertextual (Andrei BodiU). Criticii literari au evidentiat sursele culturale pe care eruditia autorului le topeste in substanta versurilor, personalizandu-le la maximum. Tiganiada lui Ion Budai-Deleanu, Conrad de Dimitrie Bolintineanu sau Ch/7de Harold a lui Byron sunt modelele la care se raporteaza epopeea lui Mircea Cartarescu, dintr-o dubla perspectiva, specifica postmodernistilor: sursa culturala devine "gen proxim", dar este, pe de alta parte, integrata in textul operei (Andrei BodiU). Ion Bogdan Lefter plaseaza si el Levantul intr-o de necontestat genealogie literara:

"Daca folosim cheia de lectura din titlul cartii, descoperim in paginile ei o panorama ca si exhaustiva a ceea ce a fost numit «balcanism literar». Alegerea spatiului de joc «levantin» spune totul in aceasta privinta. De la Budai-Deleanu la Anton Pann, de la Bolintineanu si Grigore Alexandrescu la Ion Barbu, ajungand pana la Dimov si Serban Foarta, versurile lui Cartarescu citeaza explicit o directie poetica intens frecventata de cel putin doua secole incoace, pe care o reconstituie in toata stralucirea ei, amestec de autenticitate «joasa», suculenta si de inalt rafinament".


La nivelul scriiturii insa, prin pastisa, referintele si aluziile culturale se multiplica inimaginabil, iar rafinamentul cu care poetul manevreaza, in inedite "mixaje" contextuale, limbajele de inceput ale poeziei romanesti (Conachi, Vacarestii, pasoptistii, retorica eminesciana) opacizeaza, de multe ori, continutul, scenariul epic propriu-zis. "Jocul de-a literatura" (Nicolae ManolescU) pare mai important decat ceea ce comunica versurile.



Avem, asadar, in fata un poem amplu, o epopee (pe care am putea-o considera "istorica", dupa o traditionala clasificare tematica), alcatuita din douasprezece canturi, respectand, din acest punct de vedere, canoanele speciei. Nu este, insa, o exploatare in registru grav a conventiilor epopeii, ci, dimpotriva, o carte strabatuta de umor, creata cu o uriasa placere ludica, un fel de "poemation eroi-comico-satiric" dupa modelul Tiganiadei lui Budai-Deleanu.



In stratul narativ, opera ascunde o parabola "antitotalitara" (Ion Bogdan LefteR), organizata in jurul motivului epopeic al calatoriei. Aventura personajelor, angajate intr-o actiune revolutionara de rasturnare a monarhiei si de intemeiere a Republicii in Muntenia, reverbereaza in contemporaneitatea autorului, aflata la sfarsitul dictaturii ceausiste (Mircea Cartarescu nu si-a putut publica opera decat dupa caderea acestui regim politic, in 1990). intretesuta cu intrigi amoroase (in spiritul conventiilor specieI) si de-dramatizata prin predispozitia constanta spre ludic si parodie a autorului, aventura personajelor este dublata de aventura textului ce "se scrie" sub ochii cititorilor. Eul auctorial devine "personaj" in propria carte, se alatura "fiintelor de hartie" create de el, carora le inculca, la modul ludic-ironic, sentimentul demiurgiei sale, poarta savuroase dialoguri cu acestea, dar si cu cititorul implicat, astfel, direct in procesul textual. Cartea si biografia autorului se intrepatrund, efectul fiind de "hiper-realism", specific scriiturii postmoderniste:

"Cetitor, cu fantasia-ti tu vezi scene ce vitralii-s
Tot cetind la epopee. () Manoile, cuget nobil, doara tu sezi la o parte,
Numai tu dan toti destept esti, efigia fara moarte
Libertatei, Poesiei, care una sunt in veac. () Manoile, insa totusi chiar si tu esti vis ca toate,
Trandafil deschis in mintea-mi dan rasfat si volutate.
Liber te samtesti in lunci, langa foc; () Dar esti numai personagiu da hartie si de gol.
Pot sa-ti curm acum viata, pot sa fac ca sa devii
Tradator si luda, rege sau calugar in pustii
lata, te coprind in palme, te inalt ca p-o papusa,
Alte linii scriu in palma-ti cu o peana jucausa,
Ba te scot chiar din hartia ce-n masina mea de scris e:
Pan-la brau acum afara esti dan fabrica de vise
Si ca cel ce sa desteapta cu clipit te uiti in jur:
O bucatarie mica prinde-n ochiul tau contur.
Ceasca de cafea pe masa, vase multe in chiuveta
Si, privind in ochii-ti negri, un barbat cu verigheta
Ce isi odihneste palma p-o claviatura gri.
Ai urcat acum o treapta dan a lumei trepte mii.
Ce mai este Poesia? Libertatea ce mai este
Daca lumea mii de valuri are, cu-nspumate creste,
Creatori si creature de-s in lant neintrerupt!
Dar ce faci? Da-mi drumul, uite, maneca mi-ai rupt!
Lasa-ma, da-mi drumul, respecta conventia, ce naiba!"

Scotand "la vedere" si demontand piesele "masinariei" textuale, cu luciditatea si abilitatea exersata a scriitorului postmodernist, eul auctorial (a carui proiecJie, declarata, in text, este personajul principal, ManoiL) face, la inceputul Cantului al zecelea, elogiul "fantasiei", sugerand o alta posibila cheie de lectura a poemului (propusa si de Andrei BodiU). in centrul interpretarii se asaza conceptul ("manierist") de "fantasie", accentele transferandu-se de pe jocul inter-textualitatii (dimensiunea ludica si parodica) pe "facerea" poemului (dimensiunea autoreferentiala).

De mai multe ori vocea auctoriala isi indeamna "dublul" sau textual (pe ManoiL) la interiorizare, retragerea in sine fiind echivalenta cu refugiul in lumea fanteziei (a PoezieI) si cu abandonarea "mesianismului" politic. Nu finalul triumfator al aventurii "eroice" a personajelor constituie miza poemului (de altfel, actiunea lor revolutionara esueaza, iar "eroismul" lor este tratat in registru ludic si parodiC), ci triumful aventurii creatoare a scrisului, triumful Fantasiei si, implicit, al scriiturii, lata-l pe autor adresandu-se personajelor ca intr-o postmoderna "comedie a literaturii":

"- Bravii mei, deloc imi pare rau acum de a zaverii
Esuare. Nu ai lumii ci-ai visarii fiti boierii.
Sa te-afunzi in tine insuti coplesit de volutate,
Sa inalti o cugetare subt un cer da nestimate,
O poema a rostire sa te-ndemni, un mehanism
Sa-ntroloci, iata ce poate omenescul iroism.
Mai mult nu e pentru mine si nu /aste pentru voi".


Exprimari strident neologice, langa forme strident arhaice si in tipare sintactice voit arhaizante; pastisarea retoricii "inalte", "solemne" din poezia primilor romantici - toate acestea fac parte din "jocul" experimentului literar postmodernist, subsumat fanteziei integratoare.

Poeziile poetului Mircea Cartarescu