Dimineata in orasul vechi - comentariu Mircea Ivănescu

Inscriindu-se intr-o linie confesiva, poemul debuteaza printr-un procedeu consacrat deja de lirica lui Mircea Ivanescu, acumularile descriptive, epitetele banale ce configureaza o existenta terna, monotona, aflata in asteptarea ploii. Lumina traduce reflectarea starilor interioare eului. "Efectul de real este principala strategie retorica a lui Mircea Ivanescu. Poemele sale sunt un monolog incontinent sau, mai degraba, un «monolog dialogizat», afirma criticul literar Al. Cistelecan.



Divagatiile sunt principiul ordonator al acestui poem cu accente prozaice, coborand treapta cu treapta in undele lirismului nostalgic. Aceasta combinatie a discursivitatii epice cu starile meditativ-melancolice intretine o nota contradictorie a poeticii ivanesciene, care pentru cititor se configureaza intr-un mod de lectura incongruent asteptarilor. insa ritmicitatea imaginilor, progresivitatea constructiei poematice vor contribui la o oarecare orientare programata a lectorului prin atmosfera ce a contaminat eul poetic:

"O dimineata moarta, sunetele inabusite
in covorul gros, printre mese pustii - si lumina scazuta,
in afara cenusie - dar n-a inceput inca ploaia -
(Sa cobori din camera de hotel, undeva, langa gara,
si sa te plimbi, intr-o dimineata ca asta, pe strazi
pe unde n-ai mai umblat niciodata - si lumina cenusie,
de ploaie care n-a inceput inca - si sa se faca totul altfel
o amintire -)".


Poetul construieste un poem care nu cauta de fapt nimic in real, explorarea este fixata pe expansiunea imaginativa repetitiva si concentrica, reluata prin extindere, de la mici detalii de circumstanta, pentru a ajunge de fiecare data la refren (.dar n-a inceput inca ploaia") si la o noua propulsare in fictiunea poetica. Astfel, textul pare ca se agata de concret pentru a-si gasi insa pretexte de expansiune dincolo de lumea contingenta, aceasta constituind doar o pojghita fragila si inconsistenta pentru derularea amintirii:

"O dimineata moarta, de fapt,
si amintirea e alta - a unei nopti, asezat
la masa din colt, langa scara - (si atunci
luminile foarte scazute - insa flacara orbitoare
dinlauntru - ca si cum atunci de-abia ai inteles.
Si apoi, drumul pe niste strazi neguroase, foarte incet,
luminate - pe unde, mult mai tarziu, ai vazulo trecand
la bratul cuiva, si intorcandu-si capul pe umarul lui -
dar asta a fost mai tarziu -) Atunci numai drumul,
si in curtea ingusta, cu un singur pom, ca o stampa,
plansul zvacnind - si spaima ca nu este nimic
adevarat Si-ti aduci aminte acum, in aceeasi incapere pustie,
de asta - aici e jumatatea de inteles
a clipei cu flacara de atunci. Si intelesul astfel intregit
e doar al luminii moarte de acum - cu oameni tacuti,
pe o strada unde ploaia nu a inceput, nu a inceput, nu a inceput".


Tonalitatea dominanta a poemului este minora, construirea discursului poetic avanseaza descendent, din amintire in amintire, moduland tema cu variatiuni si reluand refrenul. Acest registru al explorarii mnezice nu traieste discontinuu, desi poetul intrerupe fluxul evocarii prin paranteze, divagatii, pre-cizari si reveniri, caci Mircea Ivanescu - arhitectul de cuvinte al memoriei -detine toate instrumentele prin care sa faca posibila coagularea unui destin reflectat retroactiv, prin iluminare (momentul revelatiei / trezirii si al intelegerii este redat prin metafora focului, a internalizarii acestei experiente:

"flacara orbitoare
dinlauntru - ca si cum atunci de-abia ai inteles"), forta acesteia se revendica de la capacitatea proiectiva a datelor de factura biografica in sintetismul imaginilor ce fictionalizeaza existenta si in concentrarea verbala ce-i este specifica poetului. Faptul ca Mircea Ivanescu este cu adevarat posedat de fascinatia construirii amintirilor - nu de aspectul compensatoriu al recuperarii acelora reale - se traduce in final prin "spaima ca nu este nimic
adevarat", in angoasanta existenta artificiala, in obsesiva teama ca totul nu este decat literatura.



Exercitiul rememorarii se intemeiaza, asadar, pentru a revela ca, dincolo de procesul multiplicat al construirii artizanale de amintiri, nu se afla decat alienarea intretinuta de secundar, de cultural si de proprietatea colectiva asupra limbajului care s-a banalizat, cuvintele nefiind - asa cum afirma Mircea Ivanescu - decat .vorbe, vorbe, / asezari de cuvinte".

Poeziile poetului Mircea Ivănescu