Cantecul Potirului - comentariu Nichifor Crainic

In anii maturitatii sale creatoare, ambitia suprema a poetului a fost motivarea artistica a doctrinei ortodoxismului literar. Tematica religioasa, orizonturile natale evocate, solidaritatea cu ele, teluricul si peisajele launtrice descoperite ne demonstreaza o constiinta lucida, o minte clara, iar versurile arata masura clasicismului, chiar daca poezia sa a fost amendata de lipsa de emotie si infiorare mistica. Poezia Cantecul potirului, ce face parte din ciclul poeziilor-icoana, aparut in volumul Jara de peste veac, imbina elemente tipic romanesti si liturgice in realizarea portretului autohtonizat al eroului crestin lisus Cristos, in vederea exprimarii adoratiei si obedientei crestine: painea si vinul sunt simboluri ale lui Dumnezeu, deci mai mult decat prezenta substantiala. Din titlu descinde si accentul pus de autor pe cupa destinului lui Dumnezeu, dar si a umanitatii.



Poezia debuteaza epic: omul sfinteste munca si rodul pamantului pentru a se putea bucura de placerile lor. Din vremuri ancestrale, parca, vin pe rand in tabloul-cantare stramosi apropiati momentului evocarii: bunicul si bunica, mama si tata, prezente spirituale, formatoare. impreuna ei contribuie la efortul de transformare a naturii in rod si hrana existentiala, dar tot ei dezvaluie urmasilor valorile spirituale si traditionale ale acestor prezente simbolice. Masculinul, arhaic si prospectiv, reprezinta travaliul campului: "Cand holda taiata de seceri fu gata,
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice-n picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare" Simbolismul mamei se leaga mai ales de cel al pamantului ca matrice a vietii, de aceea si in poezie mama si bunica transforma rodul pamantului in paine si transmit traditia mai departe, efectuand astfel un act de creatie:

"Cand painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii" lata, principiul activ al dospirii devine simbol al transformarii spirituale. Autoritatea paterna si siguranta adapostului, a caldurii, dragostei si hranei, reprezentari materne, palesc insa in fata simbolului suprem al divinitatii recreat prin apelul ia imaginea miracolului painii vietii: spicele inchipuie barba lui Cristos, iar painea .parea ca e fata".


Strofa a treia aduce aminte de scena biblica a cupei mantuirii:

"Si iata potirul la gura te-aduce,
lisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce" Ne amintim ca, atunci cand vorbeste despre paharul pe care trebuie sa-l bea, lisus nu se refera numai la moartea Sa, ci la destinul care ii este harazit. Poetul reia legenda si uzeaza de ritualul euharistiei pentru a face legatura intre potir si continut: cupa euharistica ce contine trupul (paineA) si sangele (vinuL) lui Cristos. Tonul definitiei culmineaza in versurile profetice: .Esti totul in toate si toate prin tine,
Tu, painea de-a pururi a neamului meu".


Filonul epic reintregeste explicativ portretul: urmeaza facerea vinului. Barbatul face bautura, iar femeia spune povestea:

"broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La caznele Domnului nostru Cristos".
in timp ce painea se raporteaza spiritual la viata activa, licoarea, vinul, reprezinta viata contemplativa.

Pentru a accentua latura simbolica a poemului, Nichifor Crainic foloseste o intreaga strofa ca refren.



Astfel, penultima strofa o reia pe cea de-a treia cu mici modificari, dubland tonul vizionar al poemului:

"Tu, vinul de-a pururi al neamului meu".
Finalul aduce completari, painea si vinul sau semnele de bucurie, hrana, simboluri ale tuturor darurilor pe care Dumnezeu Ie-a adus oamenilor, deci "v/'ata de-a pururi":

"Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, lisuse Cristoase,
E raiul in care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu".
Elemente romanesti sporesc intelegerea: in primul rand, tonul vizionar (legenda se muleaza pe istoria autohtona), evocarea traditiilor (zdrobirea struguriloR) si a scenelor evanghelice, dar si, in al doilea rand, registrul lexical arhaic si folosirea verbelor la timpuri ale nararii sau la prezentul etern, (perfectul simplu trimite la instanta lirica, vocea lirica fiind o garantie a caracterului literar; folosirea indicativului prezent creeaza impresia ca povestea se desfasoara in momentul rostiriI), imbinarea lor stergand granitele intre "narator" si personaje. De remarcat si forma strofica, versuri cu rima imperecheata asezate in sextine de intindere inegala.

Poeziile poetului Nichifor Crainic