Radu Stanca
Nastere: 5 martie 1920, Sebeș
Deces: 26 decembrie 1962, Cluj
Radu Stanca a fost un dramaturg, poet, eseist și regizor de teatru roman.
S-a nascut la 5 martie 1920 in Sebes, judetul Alba, intr-o familie cu vechi si numeroase traditii intelectuale. Mama este ruda indepartata cu Titu Maiorescu, tatal manifesta preocupari literare, ca si fratele sau mai mare, Hotia, a carui contributie la formarea viitorului poet si dramaturg este esentiala.
Din 1922 familia se muta la Cluj, iar Radu va urma Liceul "Gh. Barit din oras, pe care il va absolvi in anul 1938. inca de pe bancile liceului debuteaza cu poezie in pagina de literatura a ziarului clujean "Natiunea romana (1935).
Dupa absolvirea liceului se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din Cluj (si apoi Sibiu), pe care o absolva, dandu-si licenta in 1942. in 1943, este numit asistent la catedra de filosofie a culturii, condusa de Lucian Blaga, dar lucreaza ca asistent numai un an, caci, dupa ce Universitatea se restabileste la Cluj, Radu Stanca va ramane mai departe in Sibiu.
Punctul de pornire al poetului este intemeiat: el disociaza subtil intre conceptul justificat de poezie pura (ce vizeaza un anumit continut) si exacerbarea unor operatii formale care au condus la purism. Invazia purismului - afirma eseistul - in chiar poezia pura a secat astfel dintr-o data toate izvoarele poeziei. Esentele pure, cautate pina atunci cu mijloace variate, au devenit din esente mijloace, astfel incit «purul» in poezie nu a mai reprezentat simburele ei imponderabil, ci coaja frusta ce nu mai ascundea, de fapt. nimic. In disocierea opozitiva dintre adeptul poeziei pure si purist (adica cel ce cultiva formalismul gol) consta motivarea profunda a adjunctiei catre domeniul liric a unor materiale noi, considerate impure. Radu Stanca amendeaza teoria poeziei pure in sensul ideii capodoperei, asa cum o sugereaza estetica axiologica. Intre altele, se sustine ca adaugirea valorii etice sporeste un continut estetic, caci, o opera de arta va fi cu atit mai apta de a purta titlul de capodopera cu cit semnificatia ei axiologica este mai complexa. Teoria capodoperei, sustinuta de Mihail Dragomirescu, este inteleasa ca fecunda soliditate axiologica si opozitia semnalata se exemplifica prin Eminescu: Oricit de «pur» ar fi din punct de vedere liric poemul «Somnoroase pasarele» el nu se poate ridica, desigur, la nivelul de pe care priveste in cosmos, ca o lume intreaga de intelesuri si valori, «Luceafarul», I unde infiltratia paralitica e deosebit de intensa, mai mult chiar, unde infiltratia axiologica este aproape nelimitata. Esenta lirismului nu are decit de cistigat prin capacitarea si readucerea altor valori artistice la sublinierea ei (s.m.).
Baladele lui Radu Stanca, desi infuzate de un neoromantism excesiv, se impun atentiei receptoare prin acea vibratie tragica difuza ce se semnaleaza in pliul oricarui text. Radu Stanca se ridica deasupra facilitatii erozive prin unda premonitorie ce strabate subteran discursul sau, comunicind sentimentul febril al mortii apropiate; tara acest fior omniprezent, nici acest discurs nu ar avea bataie Prea lunga si ar sucomba in sentimentalism minor. Indiscutabil ca, in afara baladelor sale celebre (Balada studenteasca, Lamentatia poetului pentru iubita sa Buffalo Bill, Trubadurul mincinos. Balada lacrimei de aur etc.), textul Poetic emblematic al lui Radu Stanca ramine Corydon, nume simbolic sub care, Pe urmele lui E. A. Poe, se construieste personajul fictiv cel mai fascinant din literatura noastra, dupa cel al lui Ion Barbu (William Wilson din Falduri sau Roderick Usher din Veghea lui Roderick Usher). Acest alter-ego textual al Poetului capata un contur ambiguu, la limita dintre ludic si tenebros, ca proiectie demonica a unei naturi indefinite: Sint cel mai frumos din orasul acesta, / Pe straazile pline cind ies n-am pereche / Atit de gratios port inelu-n ureche / Si-atit denflorite cravata si vesta. / Sint cel mai frumos din orasul acesta. / / Nascut din incestul luminii cu-amurgul / Privirile mele desmiarda genunea, / De mine vorbeste-n oras toata lumea, / De mine se teme in taina tot burgul. / Sint printul penumbrelor, eu sint amurgul. Incertitudinea genezei luciferice (nascut din incestul luminii cu-amurgul) ii arunca in deruta metafizica pe locuitorii burgului'' gotic ce se interogheaza teatral asupra provenientei actantului insolit. Stranictatea urmuziana/hamletiana a printului penumbrelor se datoreaza atit inconsistentei componentelor heteroclite din care este construit (un ochi roz, celalt galben, buze negre, dintii din gura pudrati cu aur, unghii vopsite) cit si recuzitei claunesti in care se drapeaza (ciorapi verzi, fes de pase, umbrela cu cap de pisica etc); acestea nu pot provoca alt efect (scontat) asupra receptorului decit acela iscat de teroarea textualizanta emanata de o entitate monstruoasa din care ies limbi si napirci otravite (adica iinsemnele textului tentacular) si care nu poate fi omologata exact, ncdecizindu-se clar carei increngaturi apartine - spetei umane sau celei vegetale (Din mine ies limbi si napirci otravite, // Din mine cresc crengi ca pe pomi, matasoase, / Si insasi natura atotstiutoare, / Ea insasi nu stie ce sint: om sau floare? - s.m.). Exista o dira malefica in acest poem ce sporeste vitalitatea si ambiguitatea eului existential. Mitul estetic, ca dorinta euphorionica, incoroneaza autoportretul liric (Sint cel mai frumos din orasul acesta) si rafineaza pervers pagina textului precum otrava din gusa viperei ascunsa baroc intre sinii mortificanti ai reginei Cleopatra. Corydon divulga fulgurant aspiratia funesta de negare romantica a dublului a unui subiect hiperlucid ce-si sondeaza infrigurat esenta androginica. Spre aceasta stare de autarhie a fiintei intregite, tinjesc toate ipostazele simbolice din textele lirice (dar si teatrale) ale lui Radu Stanca.
In directia acestei proiectii funambulesti - adoptata ca o poietica personala - personajul de text se identifica simultan si succesiv cind cu trubadurul mincinos, cind cu regele visator, cind cu Buffalo Bill si asa mai departe (Oedip salvat, Dona Juana etc). Lamentatiile poetului implica permanent un cadru indispensabil genului baladesc in care imageria medievala este barochizata la maximum. Aceasta corespunde vocatiei romantice pure a unui subiect real macerat de constienta apropiere a mortii, prescrisa prea grabnic de catre medici indiscreti.
Este membru- deosebit de activ- al cunoscutului "Cerc literar, impreuna cu Stefan Augustin Doinas, Ion Negoitescu, Cornel Regman, Nicolae Balota, Eugen Todoran, O. Cotrus, si colaboreaza intens la "Revista Cercului literar, asa cum a mai colaborat la "Gand romanesc, "Kalende, "Claviaturi. inca de pe acum este amenintat de o boala nemiloasa. isi formeaza la Sibiu un colectiv de actori amatori, iar teatrul din Sibiu va deveni, in 1948, Teatru de Stat, al carui prim regizor va fi timp de peste zece ani. in toamna anului 1961, este numit prim regizor al Teatrului National din Cluj. Grav bolnav, moare la 26 decembrie 1962, in urma unei afectiuni pulmonare acute.
Preocuparile lui Radu Stanca, de eseist, monograf, traducator, dar indeosebi de dramaturg si poet sunt cunoscute mai ales dupa moarte; si nici acum nu este receptat la adevarata sa valoare. Poetul este format in spiritul si formeaza spiritul " Cercului literar, care considera balada ca o specie literara cu vaste potente estetice, insuficient puse in valoare. Radu Stanca insusi (intr-un articol-program intitulat Resurectia baladei vede in baladesc o posibilitate de manifestare a lirismului prin explorarea unui complex de semnificatii de ordin mitic, magic, etic, religios, eroic, ceremonios, ritualic. Aceasta resurectie a baladei va fi imbratisata factic de poetul Radu Stanca cu precadere in primele doua ipostaze ale creatiei sale care, dupa parerea criticului Cornel Regman, ar fi una trubaduresca, sentimentala si dansanta, iar cea de-a doua prin excelenta baladesca. Cea de-a treia ipostaza a creatiei sale ar fi, dupa criticul citat, cea tragica si netravestita a cantecelor de dragoste si moarte, caci, cum Radu insusi spunea intr-o poezie aparuta postum, "poetul este secretarul mortii.
Lirica sa este unitara si prin atmosfera. Este in fond un elegiac livresc, exceptional evocator al unui Sibiu medieval; falsele sale balade recompun "o lume ciudata, de gravura veche, cu burguri medievale si castele, cu ziduri de cetate si turnuri din care se risipesc bataile ceasurilor, cu strazi inguste pe care trec cavaleri, trubaduri, negutatori si baroni (), dar totul "nu e decat o halucinatie a poetului care-si regaseste in aceste negre fantome sufletul ratacitor. (Nicolae Manolescu).
Volume de versuri:
Versuri, Bucuresti, E.P.L., 1966;
Poezii, Bucuresti, Editura Albatros, 1973, (colectia "Cele mai frumoase poezii);
Versuri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980.
Corydon a fost publicata in revista "Kalende, nr. 10-11 din 1943. Buffalo Bill a aparut in revista "Vremea, nr. 705 din 1943. Nocturna a aparut in revista "Vremea, din 16 ianuarie 1944. Lamentatia Ioanei d'Arc pe rug a fost publicata in "Revista Cercului literar, nr. 1, din 1945.
Symposion a fost publicata in revista "Astra, nr. 5 din 1966.
Aprecieri critice
"Poet si dramaturg, regizor si actor, Radu Stanca s-a consumat fara crutare intr-o continua febrilitate intelectuala. Cu alte cuvinte, s-a conformat consecventei destinului, care «te loveste cu tine insuti», facandu-te propria-ti unealta ucigatoare. Aceasta risipire spirituala ardenta provine de fapt din nevoia de acte tragice, totale. Si destinul este intotdeauna atras tocmai de asemenea individualitati din stirpea lui Ahile. Si destinul poate transcende o biografie si o creatie, dar numai daca gaseste o personalitate adecvata, o atitudine decisa.
Un asemenea scriitor cum este si Radu Stanca are, pe langa talentul nativ, «vag si inefabil», inca un «plus de continut», de substanta, privilegiu al unei inteligente creatoare. Teatrul, poezia si eseul, toate sunt la el o singura creatie, «una singura, precum una singura este raza care se difuzeaza in prisma spectrala», si se recunosc ca emblema a unei constiinte ce «cauta mereu sa se explice, a unui spirit ce se automediteaza». in acest caz, scriitorul reprezinta o personalitate de cultura, cu «infiltratii» in toate domeniile spiritului, iar opera sa este prin excelenta un act de constiinta." (Ion Vartic - prefata la Radu Stanca, poezie si teatru, Colectia Contemporanul nostru, Editura Albatros, Bucuresti, 1978, p.13)(D. T.)
Citeste si:
|
|
