Poezia Corydon - comentariu

Poezia Corydon nu poate fi circumscrisa celor trei formule baladesti teoretizate de Radu Stanca. Desi elaborata la persoana I, ea nu are nimic in comun, cel putin aparent, cu lamentatia, cu tonul elegiac. Dimpotriva, in acest poem, "summum al estetismului" (Ion NegoitescU), atitudinea eului poetic este ostentativ-provocatoare, trufasa, plina de incredere si autoveneratie ("Sunt cel mai frumos din orasu-acesta
Pe strazile pline cand ies n-am pereche"). Autodescriptia, subsumabila in opinia lui C. Regman "pornirilor narcisiace pe care le nazuieste fiecare*, se desfasoara ca o defulare imagistica ce prolifereaza cu extravaganta si bizarerie cu fiecare strofa, articuland elemente fabulatorii ce contureaza o autentic-stranie arta a seductiei.



Prima strofa este reluata pentru a inchide poemul, sugerand caracterul ermetic al fictiunii.

Arta travestiului este aici desavarsita, nemaifiind trecuta in plan secund. Deghizamentul eclatant este scos in fata, devine arta a exhibitionismului, frizand megalomania: ,De mine vorbeste-n oras toata lumea
De mine se teme-n taina tot burgul,
Sunt Printul penumbrelor, eu sunt amurgul" Travestiul este vazut ca modalitate de a epata, de a semnala singularitatea personajului care inspira teama si, in acelasi timp, atrage irepresibil:

"Nu-i chip sa ma scap de priviri patimase
Prin parul meu vanat subtiri trec ca ata
Si toti ma intreaba: sunt moartea, sunt viata? () Si nu-i chip sa scap nici pe strazi marginase" Personajul, autoreprezentat astfel, este o suma de ingrediente excentrice care refuza regimul normalitatii, creand prin atipicitate si paradox o frumusete stranie "cu aura de vraja" (Ov. S. CrohmalniceanU):

"De ce am ciorapi verzi, pentru ce fes de pase? () / Panglici, cordelute, nimicuri m-acopar ()/ C-un tainic creion imi sporesc frumusetea
fac baie in cidru de trei ori pe noapte
Si-n loc de scuipat am ceva ca un lapte" etc. Extravaganta si charisma misterioasa a personajului echivaleaza cu atribute ale nobletii, intretinute prin ritualuri secrete:

"Pantofi cu bareta mi-ajuta sveltetea
Si-un drog scos din sange de scroafa nobletea
Toti dintii din gura pudrati mi-s cu aur
Mijlocul mi-e supt in corset sub camase
Fumez numai din pipe de opiu uriase
Pe bratul meu drept tatuat-am un taur
Si fruntea mi-e-ncinsa cu frunze de laur."

Personajul este un "invertit" (Ov. S. CrohmalniceanU), iar poemul, o "eflorescenta desucheata" (C. RegmaN) care simuleaza monstruosul, prin amalgamarea hermafroditica de insusiri cu substrat erotic:

"Un ochi (pe cel roZ) il ascund sub monoclu
Si-ntregul picior cand pasesc il descopar,
Dar iute-l acopar, ca iar sa-l descopar
Cellalt ochi, (cel galbeN), il las sa s-amuze
Privind cum se tin toti ca scaiul de mine", nelipsind nici aluziile licentioase:

"Ha! Ha! Cat va sade de bine
Sarind, topaind dupa negrele-mi buze
Cellalt ochi s-amuza si-l las sa s-amuze."

Scopul acestei parade cabotin-voluptoase este evidentierea, prin epatarea si seducerea privitorilor, a insolitului, a propriei unicitati.



Narcisismul este, prin definitie, o ipostaza a Erosului care exclude comunicarea. Proiectata asupra sinelui, satisfactia orgolioasa provocata de subjugarea publicului este sterila si insuficienta:

"Si nu stiu de ce cand plimbarea-mi prieste
Cand sunt multumit c-am starnit noi ispite
Din mine ies limbi si naparci otravite." Punerea in acolada a normalitatii, a iubirii domestice, adularea propriei frumuseti sugereaza prezenta non-umanului, a "monstruosului", a imposibilitatii de a fi revendicat de catre un regn:

"Si insasi natura atotstiutoare
Ea insasi nu stie ce sunt: om sau floare?
Sau numai un turn ratacit intre case
Un turn de pe care cad pietre pretioase." Insolenta, sfidarea ascund aici melancolia implicita a solitudinii, "melancolia reprezentata de un dandy, fiinta singulara, insidioasa si extravaganta, simbol al imposibilitatii de comunicare" (Ion NegoitescU). Unicitatea inseamna solitudine, iar frumusetea atipica constituie doar o excrescenta ornamentala, magnifica, dar emasculata de atributele umanului.



In aceasta "mitologie a sinelui" (vazut ca masca extra-ordinara) se regaseste psihologia de tip dandy, a individului paradoxal care sfideaza spectaculos si cu ostentatie legile existente, proiectandu-se (prin modificarea aparentelor fizicE) ca exemplar unic, fascinant si misterios si, care, concomitent sufera pentru ca nu este recunoscut si acceptat de aceleasi legi pe care le "saboteaza" (v. Adriana BabetI).

Poeziile poetului Radu Stanca