Buffalo Bill - comentariu Radu Stanca

Buffalo Bill este considerata una dintre baladele definitorii pentru imaginarul si imaginea lui Radu Stanca. Maxima valorizare a acestui poem provine din faptul ca, aici, rafinamentul, arta spectacularului si ineditul situatiei poetice sunt la superlativ. Balada uziteaza de un model consacrat, cel al story-ului western, schema narativa in care liricul si semnificatiile sale majore se substan-tiaza intr-o simbioza perfecta epic-liric-dramatic.



Pe scheletul descrierii unui jaf, se grefeaza imaginea Timpului devorator. Discursul poetic se construieste si este condus admirabil, Ov. S. Crohmalniceanu remarcand "manipularea plina de iscusinta regizorala a recuzitei westernului", poetul mizand pe artificii scenografice si pe imprevizibilul situatiei obtinut prin tensionare minutioasa.

Revelatia semnificatiei esentiale este realizata gradual, primele imagini mimand cu nonsalanta "un atac banditesc inocent":

"Diseara postalionul va trece prin stramtoare
Iar noi il vom surprinde la locul cunoscut
intocmai ca pe vremea cand manuiam topoare
Si flinte ghintuite. intocmai ca-n trecut. II Azi insa nu de lada cu bani ne vom atinge,
Nu de matasuri fine, podoabe sau gateli,
Nu vom umbla prin punga rotunda ca o minge
Si nici prin buzunare cusute-n captuseli".
Pregnanta imaginilor este intr-adevar magistrala {"Azi nu ca sa-nfigem in saci cu aur bratul
Ne vom lupta cu ceata de calatori calici
Si nici ca sa mai radem putin, zvarlind cu latul,
Ne vom ascunde ochii sub masti, iubiti amici. II Nu ca sa punem mana pe calatoarea blonda
Ce tremura si-si vara colierul intre sani,
Nu ca sa scoatem fetei inelul de logodna
Vom rasuci cu verva pistoalele-n maini"), prin suma de negatii pregatindu-se senzationalul iesirii din scena.



Timpul este ipostaziatin imaginea surprinzatoare a unui "negustor () care harnic capitalizeaza" (Ion NegoitescU), iar miza este imensa, capturarea acestui "calator de vaza", personaj care epateaza prin opulenta si indolenta, fiind o lovitura de gratie, un veritabil "rapt metafizic" (St. Aug. Doinas):

"Un lucru mult mai nobil, prieteni, asta-seara
Aduce postalionul () / Diseara postalionul aduce un domn de seama,
Un calator de vaza si-un hotoman de soi,
Aduce timpul - domnul pe care nici-o vama
Nu l-a putut vreodata aduce inapoi.
() Bogat din cale-afara si gras de nu-si incape,
Prin haina i se vede umflata punga grea,
In degetele scurte inelele-i fac ape
Si pe reverul bluzei poarta falos o stea. II Pe pantec ii strabate un lant de aur vesta
Si-un ceas rotund in care din cand in cand, zelos,
Priveste pe sub gene, ca nu cumva-n acesta
Sa fi ramas o clipa - din veacuri - de prisos".


Sub aparenta ludica si umorul difuz al situatiei, scopul este unul grav si aduce in prim-plan melancolia imanenta situatiei, aparenta vulnerabila a avatarului Timpului insemnand in profunzime, intangibilitate: ,Nu e vegheat de nimeni, pazit de nici un paznic,
Calatoreste singur si-i vesnic obosit. II Asa ca nu va temeti de el, va fi o lupta
Din cele mai usoare, iar de-l vom phnde-n lat
in panza vesniciei de asta data rupta,
Noi, dintre toti talharii, vom fi cei mai bogati".


Finalitatea acestei actiuni eroice este abolirea timpului devorator, dobandirea, desigur, a eternitatii:

"Caci, daca punem mana pe el si pe comoara,
Ne-am pricopsit, prieteni, cum nu ne-am asteptat,
Si, daca punem mana pe el, in asta seara
Am dat o lovitura cum inca nu s-a dat" Verva si ironia cu care este descrisa o stare dramatica este o marca specifica lui Radu Stanca, poet care apeleaza la o retorica "deviata" prin care isi disimuleaza adevaratele stari.



Cornel Regman sesizeaza o alta nuanta a ironiei autorului, materializata ca "parodie la adresa «romantismului inalt»" cate, avand aceeasi misiune de a submina si depasi constrangerile temporale,'se erijau declamator in "titani subpamanteni".
Aceasta supradimensionare este substituita in balada lui Radu Stanca de figurile prozaice ale unor "talhari de drumul mare, figuri ingenue".

Poeziile poetului Radu Stanca