Dumineca - comentariu Tristan Tzara

Poezia a aparut in revista "Contimporanul" din decembrie 1924 si a fost republicata in volumul Primele poeme, aparut la Editura "unu* (1934). Este sub-datata 1915, deci a fost coinpusa cand viitorul promotor al dadaismului avea nouasprezece ani.

Titlul este frecvent folosit in epoca (Demostene Botez, George LesneA) si sugereaza mai ales drama plictisului provincial. Acesta ar fi si punctul de plecare in cazul creatiei tzariene, iar apropierea textului de poeziile de atmosfera provinciala ale lui Demostene Botez, Camil Baltazar, B. Fundoianu, George Lesnea, ca si, intr-o alta directie, de lirica intimista, a universului interior scrisa de Emanoil Bucuta sau Barbu Nemteanu cam in aceeasi epoca literara este posibila.

Dar acestui text, ca si altora din aceeasi perioada de creatie a poetului, i se poate da un caracter programatic: poezia este o deschizatoare de directii in lirica avangardista, prin tehnicile poetice pe care le promoveaza. Pentru ca, aflate la rascruce de vremuri si de directii literare, versurile volumului pot sugera cititorului doua dimensiuni. Una vizeaza negarea, cu spirit intrinsec polemic, a poeziei vetuste ce se afisa in vreme, de catre semanatoristi, popora-nisti, epigonii eminescieni, chiar simbolisti. Spiritul resurectional naste o lirica a rebours, vizand mai ales ruperea discursului liric traditional, a canoanelor lui prozodice, acte care implica desigur cunoasterea solida a peisajului poetic al vremii si sesizarea neindoielnica a impasului in care acesta se afla. Cum arata criticul Ion Pop, Tzara nu vizeaza urmarea "modelelor clasice", ci, "fata de poezia traditionala, poemele lui inseamna o indoiala si chiar o negatie".
Iar cea de a doua dimensiune a textului poetic tzarian este data de promovarea nucleelor lirice care se vor dezvolta ulterior in poezia moderna.



In poezia Duminica se deceleaza, la nivelul discursului liric, doua universuri. Unul este interior, intimist, cald, ocrotitor. Eul poetic regizeaza o claustrare voita, parca pentru a-l ocroti. El cere persoanei careia i se adreseaza - o fiinta draga sau un alter ego - retragerea intr-o lume a fantasticului si a visarii: .Vino langa mine ca o luntre in tufis
Asterne-ti vorbele ca paturile albe in"infirmerie", dupa care urmeaza un ritual al spunerii si al reveriei, pe care poetul il trateaza subiacent parodic, subtil polemic fata de lirica vetusta: .Spune-mi de tari departate
De oameni curiosi
De insula cu papagali".
Universul intim este sugerat printr-o tehnica tipic tzariana a comparatiilor insolite, socante, insurectionale si implicit polemice cu vechile canoane: .La noi e cald si bucurie ca si cand se nasc la stana mieii
Povestea ta adoarme ca un copil leganand un elefant de lana
La noi e liniste ca si cand se-adapa caii la fantana".
Comparatiile (sunt noua asemenea tropi in intreaga poezie!!) "sunt facute intr-o logica prozaica, bufona" (Marin MincU).



Cel de al doilea univers dezvoltat de text este exterior, voit dramatic, dar prezentat sec, constatativ, eliminandu-se fiorul existential. Posibilul orizont este notat frust:

" Trec in siruri lungi pe strada (ele de pensionat
Si in fiece privire-i cate-o casa parinteasca" sau "Trece frigul pe coridoare cand insereaza
Ca un sarpe foarte lung tarandu-si coada pe lespezi
Lacul e cusut cu ata
inecatii ies la suprafata - ratele se departeaza".
Este, in aceasta notatie prozaica, o luare in raspar a poeziei timpului, bogata in elocinta seaca. Nonconformismul "este deja evident la tanarul poet in dezinvoltura cu care manevreaza recuzita poetica mostenita, tratata la modul ludic" (Ion PoP). Iar organizarea textului liric mai ales in propozitii independente sau in fraze dispuse in raport de coordonare, marci gramaticale care sugereaza acelasi refuz al elocintei, constituie implicit pozitii polemice fata de textul post-eminescian, samanatorist, simbolist etc, aflate inca la mare cinstire in epoca.



Finalul poeziei este o marca a realitatii, tratata in aceeasi maniera consta-tativa, intr-un text voit tranzitiv. Poetul noteaza drama de undeva, din departare: .La vecini, parintele-si saruta fata, indiferent.
ii face morala de despartire
Balta s-a inchis ca in urma unei fete portile de la manastire
Galgaitul sinucisei a speriat - broastele au incetat un moment.
Ma duc sa ma intalnesc cu un poet trist si fara talent".
Referindu-se la acest ultim vers, criticul literar Ion Pop constata:

"Tot ce face poetul, felul lui de a scrie, s-ar sustrage deci atributului talentului, notiune hotaratoare in estetica traditionala. Forma poeziei, structura ei nu mai conteaza, cat punerea in contact direct a cititorului cu o realitate bruta, care se poate lipsi de ornamentul metaforic, acceptand comunicarea prozaica, imposibila."

Poeziile poetului Tristan Tzara