Vino cu mine la tara - comentariu poeziei

Poezia a fost publicata in revista "Contimporanul", din 29 octombrie 1922, si republicata in prima edijie a volumului Primele poeme, Editura "unu", 1934. Este localizata si subdatata "Garceni 1915".
Textul justifica intru totul afirmatia lui Marin Mincu, conform careia "poezia acestei perioade a lui Tzara reprezinta o acuta desacralizare si demistificare termen cu termen a unei serii intregi de elemente apartinand poeticii traditionale, fie ele de provenienta biblica, bucolica, romantica, simbolista etc."

Titlul insusi este neobisnuit. Nu se inscrie in canoanele lirice ale vremii, iar verbul la imperativ care-l deschide nu preceda, asa cum ne-am astepta, un text cu relief stilistic, ci unul banal.



Constructia discursului liric contribuie "la dinamitarea progresiva a conventiilor literare" (Marin MincU). Primele doua strofe contureaza niste dimensiuni ale orasului creionate in spirit post-eminescian si simbolist. Aspiratia spre vesnicie si inaltime ("cerurile", "norii", "stelele") e notata insa in spirit modem, parodic:

"pana cand norii ti-or sluji de perdele" sau "stelele: multamirea lampilor pe balcoane inserate".
in aceeasi nota simbolista, mormintele, marca a efemeritatii si zadarniciei existentei, sunt tratate intr-un limbaj frust:

"La marginea orasului, pe deal
Mormintele ca viermii se tarasc".
Este evident efortul poetului de de-conventionalizare a liricii, el preluand teme si motive recurente in epoca si imbra-candu-le in haina moderna.



A doua parte a discursului liric (strofele 4-7) este o proiectie a unei presupuse aventuri rurale. Strofa a treia, de trecere, preludeaza, cu subtila nota ironica, aceasta dorinta de aventura:

"Vreau sa ma sfarsesc incet de-a lungul tarii".
Si marca gramaticala a timpurilor verbale sugereaza constructia duala a textului. in primele trei strofe intalnim indeosebi verbe la timpul prezent, sugerand certitudinea, pentru ca in urmatoarele strofe verbele folosite sa fie mai ales la timpul viitor (populaR) sau la modul conjunctiv prezent, marci gramaticale care pun "actiunea" sub semnul ipoteticului si al posibilului.



Universul rural traditional, atat de bogat in imagini bucolice, este insa bulversat. Prin padure nu ratacesc haiduci justitiari, ci "cersetori tigani cu barba de cenusa", care starnesc frica. Hanurile sunt prilej de aventuri, fara obisnuitele implicatii sentimentale. Iar in final, "excursia" rurala cade in hilar si grotesc:

"Ne-om dezbraca pe deal in pielea goala
Sa se scandalizeze preotul, sa se bucure fetele,
Vom umbla ca agricultorii cu palarii mari de paie
O sa facem baie langa roata morii
Sa ne intindem la soare fara sfiala
Si-or sa ne fure hainele si-o sa ne latre cainele" Versurile exprima la modul frust respingerea totala a poncifelor liricii din epoca, ajunsa, prin vetustetea ei, in impas.



Luarea in raspar a poeticii traditionale se concretizeaza si printr-un discurs liric rece, sec, degajat in buna masura de tropi, deschizand mereu (impliciT) perspective catre poezia moderna si postmoderna. Tropul folosit mai mult este comparatia (ca si in cazul celeilalte poezii a lui Tzara prezentate aicI), de obicei proaspata si neasteptata: castanii sunt impovarati "ca oamenii ce ies din spital", mormintele in cimitir se tarasc "ca viermii", sufletul eului poetic ezita "ca dansatorul pe franghie".
Uneori, imagini sclipitoare prevestesc poezia avangardistului llarie Voronca, supranumit "miliardarul de imagini": soarele "isi freaca pleoapa pe poteci", stelele sunt "multamirea lampilor pe balcoane inserate".
Deci gasim in textul iui Tzara, in nuce, doua dintre directiile pe care poezia avangardista le va cultiva: lipsa de relief stilistic sau, dimpotriva, imaginea flamboaianta, in genul liricii lui llarie Voronca, Sasa Pana, Paul Paun si altii. Dar Tzara ramane in primul rand un poet al realului:

"Avangardismul incipient al lui Tzara (perioada 1913-l915) e o forma agresiva de antisimbolism, tentata de absurd si negatia cinica. Chiar si atunci cand Tzara isi ia in serios vocatia de disident al logicii gramaticale, lumea din care el pleaca si in care el se intoarce e cea imediata, e realul", afirma transant Gheorghe Craciun in Aisbergul poeziei moderne.

Refuzul poeziei traditionale se concretizeaza si prin metrica si ritm - aleatorii, ca si prin rima - ce pare mai mult intamplatoare. Mai interesant este ritmul interior al poemului. in prima parte a sa (strofele l-2), posibila evocare a orasului penduland intre stele si lut, intre vesnicie si vremelnicie, fraza este voit mai elaborata, cu meandre, intercalari si contorsiuni:

"Casa in constructie cu ramuri uscate, ca paianjenii, in schele
inalta-te in ceruri cu seninatate" sau:

"Intre doi castani impovarati ca oamenii ce ies din spital
Crescu cimitirul ovreiesc - din bolovani".
in partea a doua a poemului, si mai ales in ultima strofa, ritmul devine saltaret, jucaus, parodic. Este si aceasta o modalitate de luare in raspar a conventiilor epocii legate de satul patriarhal: statutul lui de imago mundi devine ridicol.



Poetul este, aici, intr-un moment de cautare a unui registru liric fundamental. De aceea poezia, ca si intregul sau volum de versuri, se constituie intr-un avanpost al modernismului. Dar indrazneala demersului liric al celui ce va pune, peste catva timp, bazele celui mai revolutionar dintre curentele de avangarda, dadaismul, trebuie neaparat vazuta si inteleasa in contextul literar al epocii respective.

Poeziile poetului Tristan Tzara