De-a v-ati ascuns - comentariu Tudor Arghezi

Majoritatea comentatorilor operei lui Tudor Arghezi au evidentiat dimensiunea ludica a creatiei sale. Stefan Aug. Doinas crede chiar ca "ludicul constituie vectorul principal al poeticii argheziene" (Lectura poezieI). Aceasta afirmatie e sustinuta de poet insusi, care, in articolul "Ars poetica".
Scrisori unei fetite", isi prezinta propria poezie ca pe un exercitiu ludic, marturisind:

"N-am facut altceva nimic, m-am jucat".
Creatia, existenta, dragostea, moartea, poezia sunt, pentru poet, ipostazele unui joc cosmic, pe care fiecare il joaca, om sau Dumnezeu, cu inocenta si naivitate.



Astfel, in poezia De-a v-ati ascuns (Cuvinte potrivite, 1927), viziunea infricosatoare a mortii e inlocuita de un mit al jocului de-a moartea, ca forma poetica de exprimare a atitudinii in fata extinctiei universale. Pe drept cuvant, criticul Serban Cioculescu afirma despre acest poem faptul ca "niciodata, in poezia noastra, nu s-a dat basmului mortii, de la Miorita incoace, un accent mai firesc, mai impacat cu soarta si mai aproape de matca taraneasca a experientelor".
Mitul arghezian impleteste gingasia cu tristetea, naivitatea cu gravitatea, profunzimea simtirii cu simplitatea expresiei, intr-un mesaj patriarhal, de o pregnanta naturalete. Moartea este vazuta aici ca un joc al "tatutului", prevestind astfel spiritul ludic al Horelor de mai tarziu:

"Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat".
Jocul acesta e neschimbat in toate straturile sociale, in toate regnurile si, mai ales, nu depinde de varsta jucatorului:

"E un joc viclean de batrani
Cu copii ca voi, cu fetite, ca tine, /joc de slugi si joc de stapani,
joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine".
El se insinueaza treptat in viata omului, la inceput prin cateva semne de decrepitudine:

"Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirile lui Dumnezeu.
intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa. II locul incepe incet, ca un vant.
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac".
Pentru a sublinia universalitatea jocului mortii, poetul face cateva referinte biblice:

"E jocul Sfintelor Scripturi.
Asa s-a jucat si Domnul nostru lisus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuratori
Au ispravit jocul, frumos".
Tocmai de aceea, moartea trebuie acceptata ca un lucru firesc:

"Voi sa nu va mahniti tare
Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
in lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte. II Stiind ca si Lazar a-nviat,
Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati".




Poetul presimte indepartarea definitiva de universul familial. Sentimentul dezradacinarii se asociaza nostalgiei dupa locurile si fapturile lasate in urma:

"tata s-a ingrijit de voi,
V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare. II Toti vor invia, toti se vor intoarce
Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii".
Jocul mortii e insa unul fara oprire. De vreme ce a intrat in cercul lui, omul nu mai are scapare: trebuie sa-l joace la nesfarsit. Din mitul arghezian lipseste perspectiva invierii:

"Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna. II Apoi, 0 sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea cealalta. II Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit" Abia in final, tonul devine patetic, iar materia amar-sentimentala dobandeste forma imprecatiei:

"Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Asa este jocul.
il joci in doi, in trei,
il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul!" Se adevereste astfel nu numai ca moartea nu cruta pe nimeni, ci si ca in fata ei nu poti sa ramai impasibil.

Poeziile poetului Tudor Arghezi