Fatalaul - referat Tudor Arghezi

In mitologia Florilor de mucigai (1931), un rol privilegiat il detine androginul. Poezia Fatalaul are in centru epifania unei fapturi cu o dubla alcatuire, masculina si feminina.



Din combinarea masculinului cu femininul intr-o singura persoana a rezultat aici o imagine caricaturala, situata la limita dintre gingasie si grotesc, amintind astfel de estropiatii lui Hieronymus Bosch:



"Cu vreo cateva tuleie,
Ma, tu semeni a femeie.
La sprinceana
Fetiscana,
Subsuoara
De fecioara.
Ai picioare
Domnisoare,
Coapsa lata
Adancata,
Ca-n zuvelci;
Urechile, ca doi melci;
Doi zulufi cu doi carcei;
Doua boabe de cercei
Dezlipite, de muiere.
Si - al dracului! - a miere
Si a tiparoase
Hoitul tau miroase.
Ji-este mana
Ca smantana,
degetele ti-s -
Parca ti Ie-a scris -
Gemene,
Sa semene;
Degetele: ca viermusii,
Pielea: pielea corcodusii.
Solz de sticla-n unghie,
Ochiul tau injunghie,
Gura ta subt firisoare-i
Pafta cu margaritare".
Acest efort sincretic de impreunare a celor doua sexe, precum si a suavitatii cu monstruosul, are la baza oximoronul:

"Cu vreo cateva tuleie,
Ma, tu semeni a femeie"; "Si - al dracului! - a miere
Si a tiparoase
Hoitul tau miroase".
De asemenea, feminizarea insolita a eroului viril e figurata cu ajutorul comparatiilor concrete, ce constau in asocieri inedite de obiecte: .Urechile, ca doi melci"; "Ti-este mana
Ca smantana"; .Degetele: ca viermusii" etc. Accentul cade, desigur, pe proprietatile anatomice feminine: .La sprinceana
Fetiscana,
Subsuoara
De fecioara.
Ai picioare
Domnisoare,
Coapsa lata
Adancata"



Figura angelica a Fatalaului trimite la acele ciudate zeite cu barba ca Cybele frigiana, Fortuna si Venus barbata romana, la majoritatea divinitatilor lumii si ale vegetatiei, care poseda o dubla sexualitate (Artemis, Attis, Adonis, DionysoS) sau chiar la Zburatorul autohton. Ca si aceste personaje mitologice, Fatalaul lui Arghezi este o zeitate deopotriva favorabila si nefasta. Forma si latenta, fiinta si nefiinta, inger si diavol, Fatalaul mangaie si raneste in acelasi timp: .Buzei tale apa da
Fantana si leapada.
Fata, de cum teo vedea,
Ca din vant ramane grea,
Caci pleoapa de ti-o ridici
O ciupesti cu trei furnici".
Aceeasi unificare a contrariilor, aceeasi alternanta a modalitatilor antitetice descoperim si in incercarea poetului de a reconstitui originea supranaturala a Fatalaului:

"O fi fost ma-ta vioara,
Trestie sau caprioara
Si-o fi prins in pantec plod
De strigoi de voievod?
Ca din oamenii de rand
Nu te-ai zamislit nicicand.
Doar anapoda si sparc,
Cine stie din ce smarc;
Morfolit de o copita
De faptura negraita
Cu carne de gheata,
Cu coama de ceata,
Cu uger de omat -l lese asa fel de fat".
Ceea ce a rezultat reprezinta o faptura mitologica, un demon intre oameni: .Din atata-mparechiere si "impreunare
Tu ai iesit talhar de drumul mare
Na! tine o tigare".




Forma poeziei contribuie si ea la realizarea atmosferei mitice. Stilul oral, apropiat de vorbirea familiara, chiar argotica ("Cu vreo cateva tuleie,
Ma, tu semeni a femeie"; .Si - al dracului! - a miere
Si a tiparoase
Hoitul tau miroase"; .Fata, de cum te-o vedea,
Ca din vant ramane grea"; "O fi fost ma-ta vioara []
Si-o fi prins in pantec plod
De strigoi de voievod?"), si limbajul popular, usor invechit ("fatalau", "tuleie", "muiere", "pafta", "sparc", "plod" etc.) conduc la un rafinament artistic, inrudit cu al descantecului.

Poeziile poetului Tudor Arghezi