Nepretuind granitul, o, fecioara! Din care-as fi putut sa ti-1 cioplesc, Am cautat in lutul rumanesc Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.
Am luat pamant salbatec din padure Si-am framantat cu mana de olar, In parte, fiecare madular, Al fiintei tale mici, de cremene usurc.
Smaltandu-ti ochii, luai tipar verbina, Drept pleoape, foi adanci de trandafiri, Pentru sprancene firele subtiri De iarba noua cc-a-ntepat lumina.
Luai pilda pentru trunchi de la urcioare, Si daca-n sani si sold a-ntarziat Mana-mi aprinsa, eu sunt vinovat Ca n-am oprit statuia-n cingatoare
Si c-am voit sa simta si sa umble Si sa se-ndoaie-n pipaitul meu, De chinul dulce dat de Dumnezeu, Care-a trecut prin mine si te umple.
Femeie scumpa si ispita moale! Povara-acum, cand, vie, te-am pierdut, De ce te zamislii atunci din lut Si nu-ti lasai pamantul pentru oale?
|