Melancolie Tudor Arghezi

Ilustrativa pentru creatia erotica a lui Tudor Arghezi este scurta poema Melancolie (voi. Cuvinte potrivite, 1927), al carei continut semnifica o atmosfera sufleteasca nealterata in diversele ipostaze ale lirismului. Ca si in poezia eminesciana, indragostitul isi asteapta faptura dorita intr-un moment propice intalnirii de amor, la ceasul tainic al inserarii, intr-un decor natural pe masura:

"Am luat ceasul de-ntalnire
Cand se turbura-n fund lacul
Si-n perdeaua lui subtire
isi petrece steaua acul".
Dupa cum s-a remarcat, "tensiunea crancen-posesiva a sufletului e aceea de asteptare, nucleul fundamental al eroticii argheziene" (Ilie GutaN).



Structurarea imaginii metaforice a cadrului spatio-temporal se face pe principiul convergentei elementelor din cele doua registre. De remarcat ca Arghezi reuseste sa creioneze o ambianta deosebit de sugestiva, avand la dispozitie un numar minim de componente. Printr-o rasfrangere a starii afective a poetului, lacul si steaua traiesc emotia intrepatrunderii, oferind privelistea unui mediu natural erotizat. Chiar timpul se contamineaza de dorinta, se supune atractiei universale, astfel incat durata interioara (orelE) se inscrie in timpul cosmic - sau in vesnicie - (firul marE):

"Cata vreme n-a venit
M-am uitat cu dor in zare.
Orele si-au impletit
Firul lor cu firul mare".
in plan subiectiv, aceasta inseamna ca absenta prelungita a obiectului iubirii amplifica tensiunea sufleteasca si conduce la senzatia eternizarii asteptarii.



In ultima strofa, Arghezi renunta la reprezentarea metaforica in favoarea imaginii concrete. Cadrul se ingusteaza acum considerabil, reducandu-se la timpul fizic - sau profan - (acuM) si la spatiul cotidian-pamantesc ("poteca solitara"):

"Si acum c-o vad venind
Pe poteca solitara,
De departe, simt un jind
Si-as voi sa mi se para".
S-a spus ca, atunci "cand visul de iubire devine realitate, o indoiala, o temere, un sentiment al indepartarii de obiectul aspiratiilor clatina temeliile sufletului" (Dumitru MicU) sau ca, in momentul in care iubirea pare a fi aproape de implinire, intervine "inhibitia", ce rezulta "dintr-o interdictie interioara, a subiectului viril care vrea sa pastreze imaginea ideala a femeii, necorupta de contingentele vietii" (Serban CioculescU). intr-o alta interpretare, aceste versuri contin "nevoia subiacenta, profunda, a rupturii, a absentei, atunci cand «totul» in noi pare sa doreasca uniunea, prezenta", mai exact "dorinta de a fugi infinit de departe de ceea ce doresti, de a te refugia in imaginar" (Nicolae Balota). in sfarsit, potrivit opiniei altui exeget, "nu femeia concreta, sublunara, este faptura cu adevarat asteptata intr-un cadru de asemenea arderi pasionale, ci femeia detinatoare a cheii absolutului, pentru a carei seducatoare iubire poetul e dispus sa sacrifice intruparea pamanteasca. Daca realitatea deceptioneaza prin imperfectiile ei firesti, virtualitatea este imbratisata ca zona a tentatiei pure" (Ilie GutaN).



Melancolie se inscrie, asadar, in intentia permanenta a poetului de sublimare a erosului, intentie pregnant subliniata de critica literara:

"Poezia de iubire a lui Arghezi surprinde si incanta printr-o nota dominanta de spiritualitate: dorinta e sublimata in adoratie" (Serban CioculescU).

Poeziile poetului Tudor Arghezi