Despre carlova Vasile Cīrlova

Umbrele acestor eroici razboinici parca le vezi involtindu-se singuratice si tacute imprejur acestii ruine; adierea vintului ce sufla din Carpati, suierind in pustiul turn, ne pomeneste numele lor, si undele marete ale Ialomitei pare a cinta necontenit un cintec de marire la gloria lor. Astfel i se naluceste oricarui romin cu inima simtitoare cind cata l-aceasta mult elocventa ruina; si el nu sa poate opri d-a simti durere amara si d-a ofta dupa vremea trecuta. Dar nimeni n-a simtit aceasta mai puternic si n-a esprimat in cuvinte mai frumoase simtirea sa, ca tine, Cirlovo, floare a poeziei, june cu inima de foc. Ca o cometa trecatoare tu stralucisi un minut peste Romania uimita si incintata de lucirea ta. O moarte cruda te rapi fara vreme, dar apucasi a ne lasa o lacrama fierbinte pentru gloria trecuta si o scinteie datatoare de viata pentru viitor. Cintarea ta sublima asupra ruinelor Tirgovistei puse pecetea veciniciei asupra-le si ni le va pastra chiar cind pustiirile anilor le va sterge cu totul dupre pamint.

(N. Balcescu, Romanii subt Mihai-Voievod Viteazul (Calugarenii), Editura Tineretului, Bucuresti, 1960).



Pentru a se avea toate inriurile din care vin poeziile lui Cirlova - acel manunchi de flori care te face sa-ti Inchipui usor intreaga pajiste primavaratica din care au fost culese, - trebuie sa se adauge si entuziasmul sau romantic, idealismul lui curat, patriotismul lui razboinic de ostas incepator al unei ostiri noua

"el s-a facut vrednic de a fi citit si de vremurile noastre, prin insusiri care au fost pe atunci numai ale lui: un simt perfect al ritmului, care nu se incurca, nu schioapata niciodata, o stapinire deplina pe acea saraca limba abstracta si banala a lui si, in sfirsit, desavirsita egalitate cu sine insusi in acea cuminte limba buna (in care nu se ratacesc icoane noua si din care nu pornesc strigate zguduitoare, precum nu rasuna nici risul sagalnic sau risul de batjocura).

(N. Iorga, Istoria literaturii romanesti in veacul al XIX-Xea, vol. I, Minerva, Bucuresti, 1907).



Cirlova a putut fi poetul incepator al literaturii romane moderne, pentru ca la acest rol il indica si natura temperamentului sau si clasa lui sociala.

Cirlova a avut natura eminamente romantica. El este mai romantic decit Bolintineanu si poate tot atit de romantic ca si Eminescu. Are sensibilitatea si imaginatia romantica, are adinca nemultumire de prezent, are aspiratii catra alte tarimuri si, cu tot optimismul, care e al epocii, din Marsul ostirii romane, in poeziile sale vibreaza de mai multe ori nota pesimista in Inserarea si Rugaciune, si mai ales in Ruinurile Tirgovistei - cea dintai expresie a pesimismului literar roman.



Acest temperament romantic l-a indreptat In chip hotaritor spre Lamartine, adica spre poezia noua.

(G. Ibraileanu, Scriitori romani si straini, vol. I, Editura pentru literatura, 1969).



Originala este amestecarea lamartinismului cu idilicul gessnerian. Cirlova are [] un simt acut al linistii cimpenesti, masurate de svonuri monotone.

(G. Calinescu, Istoria literaturii romane, Editura Fundatiei pentru literatura si arta, Bucuresti, 1941)



Este greu de lamurit daca poetul atit de tinar, sensibil la stilul romantic, a trait cu adevarat pasiunile corespunzatoare, sau daca le-a dat numai expresie, cu inteligenta artistica. Deoarece l-am vazut tot atit de apt sa reproduca rind pe rind stilul pastoral si sentimentul patetic al ruinelor, precum si sa-si stimuleze coarda nationala si civica, il socotim un artist, in disponibilitate de simtiri cit mai felurite, care n-a avut timpul sa-si dezvaluie temperamentul intim, nota dominanta a sensibilitatii (un artist al versului mai curind decit al limbii, impestritata cu muntenisme neestetice, pe alocuri surprinzatoare, dar nu suficient de bogata si expresiva). Cirlova e asadar un virtuos, care a stapinit mai multe instrumente: naiul pastoresc, trimbita de fanfara ostaseasca, violoncelul grav, prima vioara si orga profunda. Pentru ca opera lui atit de putina se orchestreaza variat, fiecare din poemele lui merita consideratie analitica. Ele au stirnit entuziasmul contemporanilor, circulind in nenumarate copii manuscrise. Veacul nostru le recunoaste valoarea estetica si insemnatatea istorica. Poet de tranzitie, Vasile Cirlova incheie secolul al XVIII-lea la un nivel literar mai ridicat decit toti predecesorii sai si inaugureaza romantismul, intuindu-i toate notele esentiale. In sfirsit, in zorii unei renasteri literare, poetul nu e numai crainicul ei, ci si vestitorul redesteptarii nationale. Respingind conventionalul portret al ofiterului, veridic numai ca document echipamentar, sa pastram imaginea unui tinar insufletit de toate simtirile momentului crucial si tot atit de iscusit in instrumentarea lor felurita.

(Serban Cioculescu, Istoria literaturii romane moderne, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1971)



Posteritatea a vazut intr-insul indeosebi pe cintaretul indurerat al gloriei stinse, al ruinelor Tirgovistei si s-a ajuns pina acolo incit un istoric literar se mira ca portretul scriitorului nu ne arata o figura eterata, cu plete si cu lavaliera, ci un militar cu mustata ascutita si cu casca. Militarul acesta a avut un suflet complex, care a sacrificat un moment modei contagioase a Arcadiei, care s-a infiorat de vagul si de melancolia preromantica, s-a lasat leganat de sentimentalitatea romantica, dar care a stiut sa se sustraga influentelor si sa vibreze in accente puternice si personale, atunci cind soarta patriei si durerea comuna au cerut imperios glasul lui ca sa fie trimbitate. Si, desi aceasta n-a purificat intregul material poetic cuprins in opera sa, opera aceasta se realizeaza la o temperatura artistica suficient de inalta ca sa vedem in poetul mort asa de timpuriu unul dintre spiritele cele mai puternice ale poeziei romane".

(D. Popovici, Romantismul romanesc, Editura tineretului, 1969)



Activitatea literara a lui V. Cirlova se rezuma la aceste cinci poezii, suficiente insa pentru a evidentia o reala vocatie. Lirismul tinarului scriitor consta in vibratia sincera in fata unei lumi care renastea dupa o lunga hibernare, in cutezanta de a supune un domeniu mai vast al motivelor rigorilor creatiei, in hotarirea de a prelucra limba, de a largi sfera vocabularului poetic, de a imprima versului, mai cursiv si melodios, un ritm modern. Nu putem sti cu certitudine care ar fi fost configuratia operei, daca scriitorul n-ar fi murit la o virsta atit de cruda. Prin aceea ce ne-a daruit, V. Cirlova se situeaza drept cel dintii poet romantic, de certa valoare artistica, vestind in literatura noastra inceputurile lirismului elegiac, meditativ si eroic.

(Istoria literaturii romane, II, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania. Bucuresti, 1968)

Poeziile poetului Vasile Cīrlova