Pe decindea Dunarii, la vale, Printre triste miristi cu ciulini, Trece-n balta, leganat agale, Un chervan cu coviltir de rogojini.
in tot campul nici un fir nu-i verde, Misca vantul albe colilii, Drumul lung in zari pustii se pierde Sub un cer de mari melancolii.
Boii moi se lasa pe tanjeala,
Grebenele roase-i dor,
Osiile gem cu-ncetineala
Si slomnesc un fel de doin-a lor.
Omul sta cu capul gol si mana, infundat in maldarul din car;
Si-atipit, cu jordia in mana,
Se tot duce drum fara hotar.
Cat un urs, intins, el dormiteaza Peste sarica din patru piei de oi, Numai ghioaga apriga-l vegheaza, Ghintuita cu alamuri noi.
Cand deschide ochii, vultureste, Peste roata zarilor naprui, Inima-i se umple-n piept si-i creste, Parca sesul, tot, ar fi mosia lui.
„Foaie verde firul pelinitii"
Canta carutasul catinel
Si, treziti, cu el odata canta scitii
Ce-au trecut candva prin stepa, ca si el!
|