| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Viscolul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
| Luni 31 mai si marti 1 iunie 1954. | |||
Referate / Comentarii |
|||
| Era o iarna usoara, mai ales in sud, unde pe sesul incropit griiele se valureau in vintul cu iz de Mediterana. Satele, amagite, se pregateau pentru araturile de primavara Cind, deodata, de cum anul scapata in faurar, se-ntoarse crivatul, timpul se incrincena si se porni pe ger cumplit, intr-o singura noapte, Dunarea, acolo unde, latita, curge mai lina, se prinse; iar peste citeva zile zacea intreaga ferecata in obezi, de la Orsova pina la mare. Oamenii intrara, cu vitele la un loc, in birloguri. in schimb, fiarele si contrabandistii incepura sa haladuiasca nestinjeniti. Vamile se desfiintasera. Lupii si oamenii din Bulgaria treceau in haite uriasul pod de gheata al fluviului, ureind la noi dupa prada. Granicerii putini, abia cite doi intr-un post, si acestea asezate la mare departare unele de altele, nu mai pridideau. Contrabandele si nelegiuirile se tineau lant. De la o vreme, orice paza se dovedi neindestulatoare. Contrabandistii razbeau pe unde pofteau, se intilneau cu tovarasii de dincoace, asteptind doar sa se innopteze, ca sa incarce sarea, petrolul, benzina, zaharul ori vitele furate si le treceau dincolo. Uneori rapeau fete, jafuiau catune razlete, inlesneau fuga dezertorilor si a celor ce se ascundeau de teama pedepselor. Granicerii bulgari, binevoitori, inchideau ochii, ba inca la strimtoare le dadeau sprijin. Lucrurile ajunsesera departe urit, mai ales la un cot al fluviului, intr-un punct numit Ba-ba-Saraca, unde satele bulgaresti roiau de contrabandisti, hotii se aratau ziua in amiaza mare si bintuiau malul nostru, indraznind sa atace patrulele. Asa nu mai mergea. Comandamentul de la Bucuresti dadu ordine severe, indoirea si intreirea numarului oamenilor de paza, sporirea elementelor de legatura intre pichetele presarate de-a lungul granitei, cu porunci sa se traga oricind si in oricine, cu riscul oricaror incidente ce ar putea decurge. In aceasta imprejurare, de la compania de graniceri din orasul G porni intr-o dimineata geroasa o sectie de noua soldati, cu un caporal si un sergent-major, sub comanda unui tinar sublocotenent, proaspat iesit din scoala; cu totul doisprezece oameni, bine armati si bine imbracati, inzestrati pentru orice intimplare cu toporiste, lopeti si fringhii cu care sa lege hotii prinsi Fiecare isi ducea la sold saculetul cu merinde si sticluta cu bautura. In oras incepuse ninsoare. Afara, la cimp, gerul spori si numaidecit ii intimpina crivatul, care se umfla cu o putere din ce in ce mai nebuna. Valea Dunarii tragea ca un urias horn culcat pe pamint de-a lungul tarii si prin care alerga un fel de pulbere inghetata, aspra si intepatoare, ca un nisip alb amestecat cu virfuri de ace, stinjenind vederea si umplind ochii de alice. Viscolul, intetit, le improsca minios, si ele se infingeau in mantale, intrau pe mineci, patrundeau prin chiotori, cautind parca pielea calda. Dar oamenii, voiosi, cu caciulile trase peste urechi, mergeau 'mpotriva si sporeau la drum. La inceput usor, apoi din ce in ce mai greu. Curind lumea toata se prefacu intr-un soi de vast paianjenis alb, plin de vaere si urlete, prin care ei trebuiau sa patrunza ca sa-si taie cale, opriti din loc in loc de cite o stavila crincena ce li se punea o clipa propta, apoi trecea vijiind peste ei; era o unda imensa de vint, tare ca un zid, repede naruit. Cu mare anevoie, pilcul ajunse si se opri la Baba-Saraca, loc de intilnire cu gaipul de graniceri ce trebuia sa vie catre ei din partea cealalta. Dar aci nu gasira pe nimeni. Se vede ca ei intirzia-sera, scapasera ora hotarita, si ceilalti, indreptatiti sa nu mai astepte, plecasera inapoi de teama sa nu-i apuce noaptea. Sublocotenentul se cazni sa scoata ceasul si nu izbuti. — E prinzul mare, spuse caporalul, aparindu-si gura cu miinile inmanusate. - Ba e trecut mult de prinz, cirti un soldat. E dincolo de amiaza. — Dupa ce cunosti tu, ma grozavule, il bruftului vagmistrul, ingrijorat sa nu se descurajeze oamenii. - Dupa cum se strecoara lumina prin sita asta de zgrabunte, zise linistit omul. Nu vedeti ca ea vine acum din dreapta, dinspre miazazi, nu din fata, de la rasarit, ca azi-dimineata Curind are sa treaca, o data cu soarele, in spatele nostru — Ia inchide-ti gura, firoscosule, ca ti-o umple mazarichea. Domnule sublocotenent, se intoarse sergentul-major, eu zic sa mincam. Pe urma pornim mai departe. Pina la postul nr. 3 mai sint 5 kilometri. ii facem cel mult in doua ceasuri. Raspund eu Tinarul comandant dete din cap, si oamenii, bulgariti intre niste salcii zbuciumate, elefetira citiva pezmeti gasiti prin buzunare. N-aveau chef sa umble in sacii de la oblincuri, doldora de zapada incilcita in ei. — Sergentul-major Costache Negrea isi privea oamenii ginditor, Pilcul fusese dat in seama lui, vechi militar si dibaci granicer, om matur, energic, cu cap si experienta, hirsit cu toate tainele si chichitele contrabandistilor si mai ales bun cunoscator al meleagurilor dunarene, batute de el in lung si lat. Dupa liberare, cu cincisprezece ani de serviciu si pensie bunisoara, isi pusese in gind sa se faca si el contrabandist. Dar in alt stil. Si era sigur ca avea sa ajunga departe. Om chipes, cu trasaturile fetei largi si deschise, cu glasul sonor si hotarit, inalt si voinic, cistiga de la inceput simpatie si incredere. Musca ce-si lasase in barbie, sub buza de jos, punea un accent si mai barbatesc pe chipul limpezit de ochii mari, caprui, cu privirile arzatoare, pline de suflet. Sublocotenentul Viorel Petre, caruia ii intinse bidonul cu coniac, ii fusese, in imprejurarea asta, agatat mai mult decorativ, ca sa se faca placere celor de la Bucuresti si ca sa deprinda oarecum si el meseria de granicer. Toata greutatea si raspunderea de comandant al expeditiei apasa numai asupra vagmistrului Costache Negrea, care stia sa porunceasca, se pricepea sa cirmuiasca si, la nevoie, sa taie in came vie. La plecare, capitanul l-a luat deoparte si i-a spus: - Negrea, in tine mi-e nadejdea, ai grija de oameni. Sa fii cu ochii in patru, sa nu cadeti in vreo capcana. Tu dai socoteala de toate. — Pai, domnul sublocotenent? zimbi el. / - Nu ne uitam noi la de-alde astia cu cas la gura si gindurile in stele, urma seful. Tot tu trebuie sa ai grija si de el. Nu uita ca este nepotul colonelului: sa mi-l aduci intreg nevatamatrBa, daca iti vine bine, trece-i pe seama vreo isprava. Ne punem bine cu cei de sus. - Sublocotenentc, se adresa el acestuia, sa ai toata increderea in sergentul-major, care e militar incercat, e intreg numai devotament si pricepere. Astea spuse cu tonul: tu esti un papa-lapte, sa faci bine si sa asculti de vagmistru. Tinarul puse mina la caciula si saluta tacut. N-avea nici o veleitate de comandant. Mergea ne cont propriu si pentru placerea Iui. Era un baiat subtiratic, blind si placut la infatisare: naltut si bucalat, aducea a fata. Fara ambitii, visator, indragostit de natura, scria necontenit versuri. in scoala, un coleg ii impuiase capul cu frumusetile peisagiului dunarean, maretia amurgurilor de topaz topit, curgind pe pieptul lat al Istrului, salbaticia exotica a ostroavelor pline de flori si pasari nemaivazute, minunile pescuitului, baltile instelate cu nuferi si innorate de lebede, jungla de salcii si rachite adapostitoare de stupii albinelor salbatice, asa ca uneori cind tai un trunchi te pomenesti cu mierea neagra, curgind ca din vrana incit toata vara sublocotenentul — si capitanul ii inlesnise asta - o petrecuse in lotca, batind cotloanele si tainitele malului, ca si ostroavele, dupa flori, pesti si pasari, sub cuvint ca inspecteaza posturile. De multe ori il insotea vagmistrul Negrea, care incepuse sa-l indrageasca pentru purtarea lui delicata, fara ifose de superior, cu carc-l umileau toti ceilalti ofiteri. Cit s-au odihnit Ia Baba-Saraca, vintul si ninsoarea se schimbasera. Nu mai improsca alice. Acum un adevarat ciclon repezea in ei, din toate partile, fulgi mari de zapada, adunati cocoloase. Zarea, de jur imprejur si deasupra, se intunecase cu posomorire. Navalea cind crivat, cind se in-virtejeau, bufnind in ei, zeci de alte vinturi din toate laturile, intr-o grozava incaierare. Totusi, pornira inainte Mai mult bijbiiau, cu ochii inchisi, cu rasuflarile taiate, cu vesmintele cind lipite de ei in fata, cind umflate, cind plesnite si intoarse peste capetele lor, din spate. De la o vreme, nu se mai cunoscu pamint, vazduh, amindoua otova. Nu se mai deosebea nimic, nici loc, nici timp, amestecate toate intr-un haos urlator. - Bu incepu sergentul-major sa spuie catre sublocotenent, dar un pumn greu de vint ii astupa gura, razbindu-l pina in fundul bojocilor si—] clatina ca o lovitura de box. Doar in gind putu sa-si mai urmeze intrebarea despre busola. Umblau acum in bobote. Nu mai stiau incotro. Uraganul, dezlantuit cu toate miniile lui, ii lua pe sus si-i purta fara voia lor incotro vrea. Trombe uriase de viscol ii prindea in mijloc, ii rasucea si-i zvirlea afara ca pe niste inecati. Cite o explozie de furtuna se spargea linga ei, bufnitura ii asurzea cu trasnet de canonada, si schijele de vint ii plesneau, invinetindu-le camea, scotindu-le singele din vinele obrajilor, stilcin-du-le plaminii sub presiunea aerului proiectat cu violenta in piepturile busite. Oamenii, asfixiati, trageau pe gura si nari, in loc de aer si vazduh, folostine mari de zapada, intrate cu viteza proiectilelor. Apoi viforul, parca sleit de paroxisme, se ostoia putin si se multumea sa faca o hora de duhuri albe dantuind imprejurul celor ingaduiti o clipa sa se adune la un loc si sa rasufle. Umblau, nemaistiind nici de cind, nici incotro, rataciti, incurcati intr-o colosala mreaja sura de vinturi impleticite. Nu puteau vorbi unul cu altul. Cind se pravalea cite un talaz napraznic de viscol peste ei, gata sa-i zboare, se prindeau de miini, se incolaceau peste mijloc, selndoiau toti odata, snop, si abia asa scapau. Nu se gindeau sa poposeasca. Orice oprire le-ar fi fost mormint, noianele de zapada atit asteptau, ca sa se opreasca in ei si sa-i nameteasca. Dar asa, miseindu-se, tot mai izbuteau sa se strecoare prin ochiurile goale ale viscolului si sa scuture valurile ninsorii de pe ei. - Deodata, sergentul-major din coasta stinga a pilcului cazu. Un iures salbatec il lovise cu spai-mintatorul lui catapult de vintoasa peste cosul pieptului, ii pusese piedica si-l trintisc cit era de voinic. Negrea vru sa strige pe sublocotenent, dar nu putu. Se gindi numai fulgerator la el, ca-l lasa singur intr-o cumplita cumpana, si-l infasura intr-o ultima salbateca grija. Si nu se mai misca. E drept ca era cel mai virstnic dintre ei, dincolo de patruzeci de ani, dar pina arunci asta nu se simtise. Sublocotenentul de linga el isi simti mina de care-l tinea vagmistrul libera. Pregeta sa strige, incerca sa se plece si sa-l ridice. Ceilalti, trimba, il tirira dupa ei mai departe. Negrea ramase acolo, cu arma sub el, repede schimbat in morman de zapada. Sublocotenentul gindi doar un singur cuvinl, ivit in mintea lui la vederea grozavei scene: „teribil", cu care se indeletnici mereu de aici inainte, morfoiindu-l in gura: „teribil, teribil", clatinindu-se. Ceva mai departe, o alta gigantica icnire a orcanului izbucni din benzile albe si, ca o infricosatoare cataracta, ii turti, inhatindu-i intr-un monstruos teasc de vazduh strivitor. Inimile, cu singele tot gonit din toate partile, napadit in ele, zabovira citeva clipe din bataie, smucite din loc. Caporalul din partea dreapta a grupului, izbit de taisul unei enorme lame de taifun, n-avu timp sa duca bine mina la piept, unde simtise o strapunsatura de cutit fulgerata pina-n vinele gitului, si se prabusi din picioare, far-un cuvint. Sublocotenentul vazu, sau simti numai, nenorocirea, nici el n-a stiut bine. Se gindi la arma celui pierdut: ar fi trebuit s-o ia. Dar nu-i mai pasa. Nu-l mai interesa nici macar haotica poezie a cataclismului. Pasii il tirau automat, odata cu ceilalti, mai departe, indiferent daca inainte sau indarat. Apoi incepura sa se razleteasca, nepasatori, singuri si uitati chiar de ei insisi, in orbenia unui amurg apocaliptic, care-i inghitea unul cite unul in adincurile gitlejurilor lui de balaur cosmic, din care varsa rafale de vint veninos si inghetat. Viscolul ajunsese culmea. in inclestarile lui, firea intreaga se zvircolea cu mugetele si tipetele trimbitelor judecatii de apoi, si lumea, apucata de colosale convulsiuni, se zbatea intr-un soi de isterie universala, posedata, calarita de toate legiunile vinturilor demoniace. Traira totusi o ultima atitare tulbure a tuturor puterilor din ei atintite asupra primejdiei. Ajunsera la exaltarea nefireasca, unica a supremei spaime, refugiati in piscurile necunoscute ale fiintei lor stoarse de ananghie. Mai aveau un pas ca sa salte dincolo, in neant. Nu visau, nu slabeau Se dezlinau. ^'Sufletele, nu cugetele - nu mai aveau -, sufletele lor se desfaceau de ei, ii paraseau lucide, ca sa se duca in alte parti, unele acasa, la cald, la parinti, altele numai intr-o gradina cu flori, la-sind sleite acolo trupurile ajunse nefolositoare. Sublocotenentul se intorcea la lotca lui insotit de majorul Negrea, care-l calauzea printre ostroave. Pierduti, nauciti, spulberati, din ce in ce se stergeau Si gasind alte alinari aiurea, tot mai moi, se lasau pieirii. Atunci, un glas puternic razbatu pina la ei. Rasuna o comanda limpede: „Stai!", care-i destepta, si din urma se ivi si ii ajunse sergentul-major Costache Negrea. Cum a putut sa se scoale si sa se despotmolcasca, singur, sau ajutat de altcineva, nimeni nu l-a intrebat. L-au primit cu insufletire si s-au bucurat. inota prin nameti voiniceste, scuturind din cap si umeri, si vintul nu putea sa-i faca nimic. -Drepti! porunci el. Oamenii, ca prin farmec, se indreptara si se intepenira. -Stringeti rindurile! Si ei se bulucira, nemaitinind seama de opintirile vijeliei. Pilcul decapitat isi pusese capul la loc. Nu le pasa unde lipsise si cum rasarise; il stiau virtos si vrednic si le era de ajuns. Singur ofiterul se gindi ca viseaza. Dar numaidecit isi dete seama ca e iar treaz, intors din aromeala cind alunecase citeva clipe cu lotca. Acum simtea si mai aprig, pina la maduva, muscaturile gerului, bataia cu vergele de otel a crivatului, carnea zdrobita de sfortarile si ostenelile impinse dincolo de marginile rabdarii. Nu asta nu era moartea dulce, halucinatiile celor ce pier inghetati, plutind in viziunea unor fericiri ceresti. Si isi aminti de „Fetita cu chibrituri" a lui Andersen ureind din ger de-a dreptul in paradis. Pe cind el, dimpotriva, el se zbatea aici pe loc, ca si mai inainte, in cumplita realitate a uraganului de zapada, in care Negrea, chemat de grija raspunderilor, intra din nou alaturi de ei si lupta cu urgia care se pornea iar. - Domnule sublocotenent, zise vagmistrul scurt, va rog sa-mi treceti mie comanda. Sinteti lasati toti in raspunderea mea. Sublocotenentul dete invoire in gind. - Trebuie, urma Costache Negrea, sa ne alcatuim in formatie de atac, adica in unghi, ca stolul de cocori impotriva vintului; nu desfasurati, ca acum. Ofiterul nu pricepea, majorul il lamuri: - Cu mine in virf, si ceilalti asezati in rinduri unul in spatele celuilalt, facem un fel de pana infipta in vifor, pe care-l strapungem. Sivoaiele vintului taiat in doua ni se scurg apoi pe laturi. Ca la aparatorile puse inaintea picioarelor de poduri, incheie el. g -Caporal! striga apoi. Sublocotenentul, in gind sau tare - nu-si mai amintea - ii spuse ca acesta cazuse sub ochii lui si n-avea sa se mai ridice. Negrea ii auzi glasul sau gindul, ca raspunse: - L-am sculat eu si i-am ordonat sa ma urmeze. Hei, caporal, unde intirzii? Si privi sever in urma. Din amarul varsat inapoia lor, din mugilorul potop de vint si ninsoare, se desfacu o umbra, Si numaidecit caporalul llie Tintoi facu drepti. —r- - Dezleaga fringhiile, ii porunci vagmistrul, ca oamenii nu pot. Trebuie sa-i ferecam snop, ■a un loc. in acest timp zapada se bulucea in ei, cladita troian, ca sa se imprastie iar sub groaznicele bubuituri de artilerie grea ale viforului tot mai inviersunat. - Repede, repede! poruncea Negrea, descingindu-se si pe el si pe altii de funiile pregatite anume pentru prizonieri. Deodata, viscolul, uimit parca, se opri putin, ca sa-i priveasca, vrajit. - Treceti in fata, voi. Marine si lordache, si cu miinile-i vinjoase vagmistrul tintui locului doi vlajgani, cei mai inalti din grup. — Leaga-i cot la cot si peste mijloace, cit mai strins si mai zdravan. Cit ai clipi, caporalul implini porunca. Miinilc ii lucrau sprintene, degetele se miscau in-deletnicc, fara sa le pese de gerul ce amortise pe ale camarazilor. — Vasile si Ion, la rind in spatele astora Domnule sublocotenent, locul dumneavoastra este aici, intre haidamacii astia, si viri pe tinar in mijlocul celui de-al doilea sir. Ofiterul simti numai forta din bratul lui Negrea, carc-l muta din loc in loc. Pe el insa nu-l putu prinde si apuca: ii aluneca din pipaitul lui nimicit de ger. Cei trei insi, indesati unul in altul, fura incatusati cot la cot si peste briie. Cu ceilalti cinci soldati ramasi facu un al treilea sir, asijderi inlantuiti cu funii, intre ei, pe care-l inghesui in dosul celorlalte doua. Pe urma ii impleti pe toti impreuna, innodind sirurile de oameni intre ele, cu fringhii petrecute acum de la soldatul din fata, prin cel din mijloc, la cel din spate, incrucisate cu celelalte legaturi pe lat. Ca sa-i alcatuie cit mai grabnic, treceau amindoi slobozi peste orice piedica, patrundeau nestinjeniti printre cei ce o data legati, se iteau prin ochiurile retelei, se strecurau dc-a dreptul ca niste naluci prin nodurile dintre trupurile ferecate, sau poate chiar prin trupuri, ostasii nu-si dau bine seama si nu se uimeau: era ceva firesc atunci, cerut de urgenta deznadajduita a imprejurarii. Oamenii stau acum prinsi ca o singura vietate in ochiurile unui navod de funii din care nimeni nu mai putea iesi, dar si nici unul nu se mai putea pierde. De-ar fi cazut cineva, falanga il tinea drept si-] ducea cu ea inainte. Numai toti odata ar fi putut fi doboriti, si asta era mai greu. Totul s-a petrecut uimitor de repede, sub sarjele desperate ale viforului, care, inciudat, se pornise mai aprig. — Eu ma asez ca batrinul cocor in virf, calauza, spuse Negrea, si trecu in fata celui dintii sir. Tu, Ilie, porunci el caporalului, treci in spate, ariergarda, in dreptul domnului sublocotenent, ca sa-l aperi. in citeva ceasuri sintem indarat la cazarma. Raspund eu. Cum v-am luat, asalrebuie sa va dau in primire inainte, mars! Si alcatuirea asta pomi in haul orbitor si asurzitor al viscolului, ca un animal monstruos, indirjit de cumplitele avalanse de plesne si batai ce curgeau peste el din toate partile. Mergeau si nu se mai sinchiseau incotro. Stiau numai ca acolo, in fruntea lor, cirmuieste sergentul-major Negrea, si inapoi vegheaza caporalul Ilie Tintoi, care trebuie sa-i scoata la liman: altfel raspund. Mergeau si in mers adormeau. Se desteptau in grozave detunaturi, fara sa poata deschide ochii, umflati si singerati de usturimile vijeliei. Motaiau citiva pasi si iar adormeau, tirindu-se prin mijlocul unei enorme batalii cu stihiile rasturnate, care, invrajbite, isi schimbau din clipa in clipa tactica si armele. Aci, cavalcade nechezatoare de valkirii, cu plete fuioare de viscol maturind cerul, ii strapungeau cu grindini de lanci si sageti repezite din apus. Aci, cohorte de arhangheli polari scapate din infernurile Nordului ii izbeau in dos cu aripile lor de gheata flexibila. Cind abisurile opace din fata ii mitraliau, cind ii sfichiuiau, cu suiere infricosatoare, averse de cnuturi ardeiate lungi de-o posta, sau ii retezau din dreapta taisuri de coase napraznice, ascutite necontenit pe arcerele crivatului scrisnitor. Pentru ca apoi, la un semnal de racnet ingrozitor, sa le dea asalt toate deodata la un loc. Dar cele mai cumplite erau suflurile exploziilor de nevazute bombe incarcate cu aer lichid inghetat, care cu trasnete ii incovoia pina linga pamint. Lunga, chinuitoare, nemaisfirsita tirsiire cu poticneli, opintiri si iar poticneli. Dar domnul vagmistru nu ingaduia cu nici un chip cit de mic popas. Mereu de straja in vir-ful formatiei, poruncea si viscolului din fata, pe care el, ca o carena vie, il despica virtos cu pieptul deschis, comanda si oamenilor dinapoi. Uneori, ghicind amorteala, paralizia vointei ofiterului, cauta sa-l trezeasca si sa-l mingiie. - Lasa, domnule sublocotenent, striga el peste capul furtunii, fara sa-i pese de calusul ce-i punea viscolul, acum vine primavara. Iesim iar cu lotca dupa nuferi si crini in balti. Va aduceti aminte de lanurile de stinjeni salbatici? Dar boltile curpenilor infloriti, agatate cu zorele salbatice, pe sub care treceam urmarind de departe lebedele? Si teii din ostrovul mierlelor? Ca miine ne intoarcem la ele - Caporalul Ilie! - Ordin. - Cum e acolo, in spate? - Este bine, sa traiti. Fiti fara grija. Glasurile lor gaurind pislele invirtejite ale furtunii se auzeau prin tot huietul oceanic al vazduhului turbat. Dupa citeva sovairi si incercari. Negrea gasise si apucase directia ciclonului: isi potrivi trimba de oameni asa ca sa i-o duca vintul putin piezis dinapoi, ca pe o corabie fugind inaintea furtunii. Curind, sau cu mult mai tirziu - nici unul n-a stiut sa spuie - vagmistrul striga: -Am ajuns! Se aflau intre niste troiane uriase ca niste movile de zapada, cladite peste ceva dedesubt. Intre ele, oarecare liniste, si larma putin mai stavilita. - Casele! Intram in oras arata bucuros calauza. Uite si cazarma! . Adevarul era ca nu se mai cunostea decit o namestie alba ca o capatina de deal oblu, pe care, sus, se dau peste cap vintoasele, spulberind fumuri subtiri de zapada. Pereti, acoperis, usi, strasini, tainuite, ingropate in zidaria de nea batatorita de maiurile vijeliei, in chip de cetate inalta. - Ei dracie! bodogani vagmistrul, vorbind singur. Pe unde intram acum? Nici macar o crapatura in partea asta. Nametii au astupat totul. Ilie, sa-i dam ocol si sa iesim in latura dincotro sufla crivatul. In coasta de rasarit, adevarat, batatura era aproape stearpa. Aci zapada nu se putuse aciua o clipa de raul vintului furios, care nu-i da ragaz sa se aseze, ci numaidecit si necontenit o sufla dincolo peste acoperisul coplesit. - Ilie, ia lopata si desfunda colo Numaidecit caporalul descoperi pragul si titinile unei usi Vagmistrul bocani cu cizma in lemnul inghetat. - Dupa mine, baieti! si Negrea, saltind cu umarul fiarele intepenite, deschise Sejfezira intr-o incapere nedeslusita, intunecata. Desfa-i, Ilie, ca sa se poata culca. Nu-i mai deznodara, ci taiara cu cutitul fringhiile inghetate, despartind doar oamenii care ramasera cu capatiiele si curmeiele funiilor atirnate de coate si de mijlocuri. Fata de cumpana prin care trecusera, aci se simtea o usoara boare calduta. Peretii si ferestrele, captusite pe afara cu stinjeni de zapada groasa, ii aparau de miniile care-i zdrobisera si de vacarmul ce-i innebunise si care acum se auzea ca infundat in departari. O destindere, o dulceata, o moleseala de copil mic pus la sinul marnei ii cuprinse. Ochii lor indurerati se puteau deschide macar sa clipeasca si sa-si scuture lacrimile. - Domnule sublocotenent, dumneavoastra asezati-va aici linga soba. Si Negrea, luindu-l de subtiori, il puse linga o vatra alba si calda. - Voi, indemna el oamenii, lungiti-va aici in patul asta lung, plin cu paie. Care nu aveti loc, treceti linga domnul ofiter. - iti multumesc, draga Negrea, ne-ai scapat viata, rosti cu glas stins tinarul. Te rog culca-te si dumneata linga mine. Esti istovit - Nu pot, domnule sublocotenent. Eu si caporalul trebuie sa ne intoarcem. in zapaceala ne-am uitat armele. Ne ducem sa Ie luam din zapada unde au cazut. Motivul i se paru sublocotenentului foarte serios, nu mai starui si indata aluneca in somn adinc. Oamenii se trintisera si cazusera, plumb, care pe unde apucara. Nimeni nu i-a vazut cind au iesit, usa se inchisese, veriga se aseza la loc. Peste treizeci si sase de ceasuri, cind viscolul se ostoise, gospodarul Ganciu Kola din satul Beslita, din Bulgaria, la sapte kilometri departare de Dunare, indrazni sa iasa din casa, dupa ce cu multa cazna izbutise s-o desfunde dintr-un gorgan de nea. Cea dintii grija a lui a fost sa se duca la grajd. Avea vite care flaminzeau si insetau inchise acolo de trei zile incheiate. Nu baga de seama Ia inceput ca intrarea fusese dichisita si ca veriga s-a lasat scoasa fara mare greutate. Deschise usa. Ziua navali cu lumina inauntru. Animalele il simtira si se miscara, lihnite Ganciu intra si inainta; clipind, se opri si casca gura: acolo, alaturi de vite si intre picioarele lor, zaceau pe paie niste momii infofolite in straie de pe care inca nu se scuturase zapada. Unii lungiti in ieslea incapatoare. Nu se miscara. Pareau morti. Bulgarul se sperie. La inceput vru sa fuga. sa strige isi lua scama: cine putea sa-l auda si sa sara? Satul era inmormintat in nameti. Privi mai cercetator si asculta. Se auzea cum sforaie. Nu erau deci morti. Atunci tilhari? Hoti de vite prinsi de viscol? Ce sa faca? Lucrul cel mai cuminte era sa alerge la jandarmerie. Dar cum? Toate ulitele erau infundate. Ar fi trebuit sa sara din acoperis in acoperis pina acolo. Vitele se uitau la el si mugeau usor Cereau mincare si se mirau ca nu le da. El privi si asculta din nou[Oaspctii nepoftiti dormeau bustean, nu se prefaceau. Se hotari sa ingrijeasca mai intii de dobitoace. Se strecura binisor in pod si dete jos fin, priveghind ce se intimpla si gata s-o zbugheasca. Adormitii nu se clintira. Iesi apoi si se intoarse cu caldarile de apa, pe care le puse linga usa, ca la nevoie s-o poata incuia peste cei dinauntru. Vitele se apropiara si se adapara pe rind. Ele umblau incet, grijulii sa nu calce oamenii ce se odihneau printre ele Vaca balana, culcata in fund, nemiscata pina atunci, se scula si ea greoaie, abia ducind puiul din burta Omul care dormea ghemuit in ea, la cald, ca pe o vatra, se rostogoli si se trezi. Casca. Se intinse, deschise ochii. Era sublocotenentul. Se ridica apoi in sezut si privi curios de jur imprejur. Nu se dumirea deloc. Repede isi aminti de toate. Ar fi trebuit sa se gaseasca in odaia cea mare a cazarmei, unde-i virisc sergcntul-major. Si acum cine-i stramutase in alt loc necunoscut? Se ridica in picioare. Bulgarul nu mai astepta, tisni afara, trase usa si o incuie Apoi alerga sa ia toporul, pusca Dar ii fu teama, prea erau multi vrajmasi. Tot la jandarmi trebuia sa razbeasca. Sublocotenentul ramase in intuneric. Dar cu incetul ochii i se obisnuira si el prinse sa zareasca prin intunecimea odaii, unde se miscau umbrele vitelor Nu pricepea; inciudat, striga. Nici un ostas nu raspunse. Bijbii si gasi pe unul de linga el. il apuca de brat si-l zgiltii Dormea inca si abia il destepta. -Scoala, lordache! Omul se trezea greu si nu se deslusea - Flaide, scoala-i pe toti, porunci ofiterul. Si nu se lasa pina ce nu-i trezi, unul cite unul. Oamenii cascau, se ridicau, isi trosneau oasele, se trinteau la loc, se-ntorceau pe partea cealalta. Citiva se trezira de-a binclea. Ofiterul izbutise sa scoata lanterna si le-o puse aprinsa in ochi - Unde sintem noi, ma baieti? intreba el plin de neliniste. - In cazarma, domnule sublocotenent, raspunsera unii. -Asta e cazarma? izbucni el. Voi nu vedeti? Uite, vite, iesle, balegar. Negrea ne-a inchis intr-un cosar. - Nu se poate, domnule sublocotenent. Domnul major Negrea are grija de noi si raspunde, il intimpina unul aproape certindu-l. — - Daca e asa, unde-i acum? Ne-a lasat singuri. Ne-a parasit si el, si caporalul. Granicerii se uimira. Asa era, gradatii nu se gaseau linga ei. - S-o fi dus dupa ajutoare, isi dete cu parerea cel mai istet. Sa-i asteptam. - Pina atunci sa mincam ceva, ca m-am upit de foame, propuse altul. Se desfacura deci, mai intii, de fringhiile ce-i infasurau inca, cotrobaira sacii cu merinde, rontaira pezmetii tari ca cremenea si conservele inghetate bocna. Gilgiira lung din bidoanele cu rachiu. Se ospatara bine si iar se culcara. Numai sublocotenentul nu putea sta locului. Umbla in lung si in lat masurind incaperea, ocoli vitele, dete cu pumnii in pereti, erau de birne. Batu in usa si o zgudui, se arata solida si incuiata pe dinafara. Nu mai incapea indoiala, sa gaseau inchisi intr-un staul. Un fel de panica il cuprinse. Asculta cu tot ascutisul auzului la pinda. De afara nu se mai auzea nimic. Viforul incetase. Si el vrea cu orice chip sa iasa, sa scape de acolo, unde simtea sigur o primejdie. Scula iar citiva ostasi, cu porunca sa sparga usa Toti se impotrivira cu tarie. - Nu se poate, d-lc sublocotenent. Dam de bocluc. Stricam efectele statului Trebuie sa asteptam pe domnul vagmistru Negrea. El e tatal nostru. La amintirea lui Negrea, ofiterul se mai linisti. Si o lunga asteptare se intinse iar peste ei. in-vristata cu somnuri adinci, apoi mincare si iar somnuri. Tirziu, un zgomot, mai puternic decit un riciit, Ia usa, care se crapa sfioasa, incet-incet si cu mare bagare de seama; un ostas scapata strecurat inauntru, apoi altul si altul, toti cu armele "itinse. Noii-sositi nu zareau, veniti de la lumina, deocamdata bine, dar cei dinauntru ii vedeau deslusit si se bucurara. - Vedeti, domnule sublocotenent, tot la cazarma sintem. Uite, camarazii vin sa ne scoata. — Domnule sergent-major Negrea, sintem aici! racni voios unul din ei. Dar Negrea nu se arata. ii inconjura indata un lant de soldati muti, in uniforme verzi, cu pustile in bataie: jandarmi bulgari. - Coi S[e vie? se rasti cineva dintre ei, un gradat de buna seama, somindu-i amenintator si asteplind incruntat cu degetul pe tragaci. Sublocotenentul nu intelegea limba in care li se vorbea, dar pricepu indata situatiaijataci-sera si intrasera in tara streinar^ - Ce spune? se adresa el oamenilor sai. - Zice pe bulgareste ca cine sintem, talmaci unul. - intreaba-i unde ne aflam, porunci el. - Cacvo tersite luc? - Spune-ti voi mai intii ce cautati aici, hotilor, izbucni bulgarul. - Povesteste-le cum am ajuns la ei, tara sa stim si sa vrem. Dar bulgarii, incapatinati, injurau miniosi, refuzind orice incercare de lamurire. Soldatii nostri, stiindu-se nevinovati, sedeau si primeau toate, mirati, dar linistiti. Ceea ce dadu indrazneala jandarmilor sa-i apuce si sa-i faca prizonieri, fara impotrivire. Asa e rinduiala. A fost pricina mare de tambalau diplomatic si politic, chiar cu burzuluiala militareasca, intre cele doua tari vecine. incalcarea teritoriului bulgar de catre trupe romanesti inarmate, cu un ofiter in frunte. Atac miselesc impotriva jandarmilor bulgari, care, aparindu-se eroic, au capturat pe inamicul indraznet etc, etc. Dupa o droaie de schimburi de telegrame si note, anchete, convorbiri si paraconvorbiri, conflictul s-a aplanat, prizonierii fura pusi in libertate dupa implinirea formalitatilor de rigoare si predati autoritatilor romanesti, la punctul de vama G Aici alte anchete, si mai plicticoase. Povestea lor, spusa la fel, de ofiter si de fiecare soldat cercetat in parte, fu oficial primita si crezuta. Ca sa se dreaga infruntarea si ca sa ne luam si noi satisfactia, granicerii fura inaltati la rangul de eroi, brutalizati de bulgarii dusmanosi, cu care s-au purtat mai mult decit cavalereste etc, etc. - - Raminea insa neexplicata enigma sergentului-major Negrea si a caporalului Ilie Tintoi. Unde si pentru ce disparusera? Dupa ce se purtasera cu atita pricepere si devotament. Toti isi dadeau cu parerea ca dezertasera amindoi, de teama raspunderii, si ramasesera ascunsi in Bulgaria. Semnalmentele lor fura trimise tuturor autoritatilor politienesti de acolo. Numai sublocotenentul Viorel Petre credea altfel si altceva. Nu spunea ce anume. Cerea insa foarte staruitor ingaduinta si soldati, ca sa faca el personal niste cercetari speciale la Baba-Saraca. Fu socotit nebun. Dar cum ameninta ca pleaca singur, i se facu gustul. Iesise iar soarele. Pamintul se ascundea sub zabloc de zapada, ici afinata, colo spulberata, in unele locuri gramadita troiene, dupa toanele vintului si ale piedicilor ce-i stateau in cale. ^.Sublocotenentul Viorel Petre cu o potera de soldati lua in cercetare postata cu postata tot cuprinsul, imprejurul si dincolo de punctul Baba-Saraca. I se intiparise scena cind cazuse ser- gentul-major Negrea si tinea bine minte ca atunci viscolul ii batea in urechea stinga. Se calauzi dupa directia asta, prubuluind timpul si numarind pasii, refacuti acum din nou in amintire, de la popas inainte. La doua sute de pasi dainuia un troian mare, mosoroit peste o piedica. -Aici! porunci el. S Lopetilc descoperira pe vagmistrul Negrea. Nu se clintise. Sta lungit cu fata in jos, cum cazuse, cu arma sub el. Soldatii il dezgradinira si-l curatara de zapada. Ceva mai departe, sub alt morman, descoperira pe caporal. Ilie Tintoi scapase arma din mi-na dusa spre inima si zacea prabusit intr-o rina, cu o grozava suferinta pe chip. Camarazii il scuturara de ninsoare si-l asezara linga sergentul major. Amindoua lesurile odihneau acum alaturi pe un lintoliu alb, intins cit valea Dunarii. Sublocotenentul ingenunche, dar nu pentru o rugaciune. Cu miini lacome, el descheie, pipai si cauta intii pe Negrea, sub manta. Soldatii crezura ca ofiterul a innebunit de-a binelea. Funia cu care majorul la plecare se incinsese peste tunica si cu care-l infasurase pe el cind alcatuise in vifor falanga, funia lipsea. Fara sovaire, sublocotenentul trecu la cellalt mort. Smuci mantaua, desfacu in laturi pulpanele tepene de ger, ca un profanator. Nici caporalul nu mai avea fringhia cu care plecase din cazarma. Amindoua se aflau in alta parte Ancheta gasise si reconstituise unsprezece funii, cu care cei doi dezertori legasera oamenii: doua ale lor si noua ale soldatilor. Sublocotenentul nu luase nici una. ingenuncheat asupra lor, Viorel Petre nu se mai satura privindu-i, de asta data pentru o alta nepipaita cercetare vorbea cu ei, vorbe de gind, asa cum facuse cind, intr-o suprema, misterioasa incordare, inchegati din arzimea dragostei si a devotamentului, ei il ocrotisera si-l scosesera din tinuturile mortii. |
|||
Pune poezia Viscolul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |