Cezar Baltag
Nastere: 26 iulie 1937, Malinesti, judetul Hotin
Deces: 26 mai 1997, București
S-a nascut in Malinesti, judetul Hotin, la 26 iulie 1937, intr-o familie de invatatori.
Face studiile liceale la Pitesti, apoi Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti, sectia critica literara, absolvita in 1960. Dupa un timp este angajat la sectia de poezie a "Gazetei literare. intre anii 1968 si 1971 este redactor sef-adjunct al revistei "Luceafarul, apoi redactor si redactor sef ia " Viata Romaneasca.
Debuteaza cu poezie in 1956 in revista "Tanarul scriitor, iar editorial in 1960, in cunoscuta colectie "Luceafarul. in 1985 primeste Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul de versuri Dialog la mal, dupa ce, in 1966 si 1973, lirica sa fusese incununata cu acelasi prestigios premiu.
Ca divertisment, a prefatat si albume turistice. Este laureat al Marelui Premiu pentru Poezie "Mihai Eminescu, decernat in biserica Uspenia din Botosani. Ne-a parasit, neasteptat, in mai 1997.
Inceputurile poeziei sale stau sub semnul comun al marilor adeziuni ale vremii, versurile cuprinzand elanuri obstesti sau viziuni cosmice, teme general-valabile in acea vreme. in volumele ulterioare lirica lui Cezar Baltag va evolua catre poezia de conceptie, nicidecum demonetizata, dupa cum se exprima uneori. Poetul se dovedeste "un cerebral (Eugen Simion) al carui text se organizeaza ca "meditatie in jurul "unei idei generale. Aceasta poezie, aparent seaca emotional, beneficiaza la Cezar Baltag de o muzicalitate aparte, ca si de capacitatea ca, sprijinit de o solida cunoastere a poeziei moderne, sa realizeze imaginea concentrat, in vers eliptic, "redusa uneori la aditiunea de elemente abstracte (idem). Aceasta inclinatie catre latura abstract-confesiva a poeziei ramane, pentru perioada de maturitate a creatiei sale, semnul distinctiv;poetul este totusi, asa cum afirma George Alboiu, "creatorul unor memorabile viziuni muzicale prin geometria lor plastica; el "are darul de a face vidul vizibil si "patima metaforei paradoxale. Cezar Baltag se apropie in acelasi timp de creatia populara, careia ii descopera esentele de tip mitic, nutrind "ambitia secreta de a crea, dupa exemplul marilor poeti, o mitologie lirica proprie (Eugen Simion).
Poezia de esente metalice a lui Cezar Baltag - afirmam in Poezie si generatie (1975) - se afla la extrema celei stanesciene. Daca Nichita Stanescu a ales dilatarea necontrolata a discursului, Cezar Baltag se remarca prin concizie si rigoare. Daca primul s-a folosit de versul alb, al doilea a optat pentru un clasicism formal. Tot acolo incercam sa focalizez timbrul personal de descendenta barbiana, decelat in volumul Rasfringeri (1966): Rasfringerile sunt cinturi gnomice, strunind temperamentul romantic al poetului si convertindu-1 muzical. Lipsit de rigoare acest lirism s-ar sufoca de prea multa emotie. Ezitarile de structura ale poetului sunt vizibile cind cenzura formala nu mai ambiguizeaza excesul afectiv. Poezia memorabila a lui Cezar Baltag, care i-a conferit o personalitate distincta in cadrul generatiei sale, este Monada. incordarea spiritului gaseste aici forma adecvata de a se exprima () intr-un elan dionisiac dezlantuit, poetul traieste acea iluminare vizionara goetheana, avind brusc revelatia monadologica a lumii. El vede concret fluturele-monada care sta la originea universului si spaima cunoasterii ce decurge de aici este sublimata in euforia imageriei si in aliteratiile muzicale, transmitind direct - peste intelect - o emotie primordiala.
Rigurozitatea formala, in-formarea esoterica si recursul la realitatea tensionala a sacrului nu sunt suficiente insa pentru a justifica importanta ce i s-a conferit poetului in interiorul generatiei lui Nichita Stanescu. In motivarea acestei receptari critice exagerate (chiar si scrupulosul Mircea Martin, in introducerea sa la antologia din BPT, este convins ca suntem contemporanii unui mare poet), cred ca au avut o pondere deosebita sobrietatea intelectuala si rectitudinea morala ale omului Cezar Baltag. intr-adevar, in lumea fosgaitoare de numerosi poetastri, mai mult sau mai putin balcanizati, figura luminoasa de adolescent perpetuu a poetului orfic se desprindea singulara si inconfundabila. Dincolo de textele poetice publicate, cultura sa complexa, in varii domenii, covirseste elanul oricarui veleitar, complexindu-1 iremediabil; in rarele interventii eseistice, Cezar Baltag impresioneaza profund prin turnura sistematica a ideilor si prin expresia sclipitoare, in sens superior valeryan. in viata cotidiana, interlocutorul intimplator te intimpina intotdeauna atent si cald, co-participant prompt, cu generoasa fervoare, la chestiunile mai abstracte sau mai concrete care te framintau, astfel ca dupa confruntarea cu el ieseai fortificat, apt sa continui competitia. Poetul era -intre atitia fameni obscuri - un aristocrat risipitor.
Desi Cezar Baltag scrie in contiuare (in Dialog la mal) o poezie apodictica impersonala, in care fluxul verbal constituie emanatia unei instante transcendente ce rosteste pitiatic aventura fiintei fara a o supune strict probei trairii individuale totusi gravitatea rostirii are un impact imediat asupra receptorului prin frisonul dilernatic instantaneu, provocat in constiinta de interogatia permanenta asupra posibilitatii sau imposibilitatii omului de a accede la o lume a sensului. Retraind la inceput aventura lui Orfeu ca simplu actant imaginar, poetul este zguduit de moartea sotiei (poeta Ioana Bantas) si aceasta imprejurare biografica da substanta si tensiune unui discurs initial retoric, astfel ca Euridice si umbra propune o schimbare fundamentala. Abia acum, sufletul, aflat in criza auto-interogarii sisifice, se zbate neputincios sa-si accepte conditia ontologica, scuturindu-se de scoriile cunoasterii exterioare - in cautarea implinirii launtrice - printr-un plonjon orfic catre origini, pentru reintruparea in arhetip: Nu esti multumit de zilele tale / sufletul meu? Sperai mai mult? // Uite, e atita soare / si atita umbra pe fata ta ingereasca / incit incep sa ma tem / ca ai sa pleci intr-o buna zi si n-ai / sa te mai intorci / in temnita atit de sordida / a trupului / mormint nevrednic de lumina ta / groapa de vreascuri / in care mai intirzii, mai revii inca / tot mai visator, mai absent / ca un cocor care se pregateste nostalgic / de marea plecare, / urca deodata foarte inalt / deasupra cuibului / se roteste in semn de ramas bun / de doua ori, de trei ori / si cu o ultima zvicnire de aripa / intra in transcendenta. Intuind ca suferinta individuala nu se topeste intreaga in experienta cathartica, oferita de doctrinele neoplatonice ale antichitatii pagine, cunoscatorul profund al acestor practici religioase care este totodata si ucenicul spiritual si traducatorul lui Mircea Eliade (trebuie spus ca Cezar Baltag este poate cel mai cult poet al generatiei, un initiat adinc in toate religiile salvifice precum si un lector atent al textelor hermetice si al cabalei) simte dorinta intensa de a merge pina la capat ( pentru a intra in transcendenta) si cauta un raspuns mai cuprinzator in ideea crestina de Dumnezeu. Brusc, trairea individuala se intensifica, cangrenata de praful indoielii (mai ales in ultimul volum, Chemarea numelui), si Verbul se anima de o energie extatica, revelatoare, precum in poezia Roua si altceva: 'Dumnezeu irepetabil ca prezenta / unei Alte-fiinte-in-tine / coboara nemingiiat / in candela ierbii unde praful / indoielii nu il ajunge. Dincolo / de clipa privilegiata ' Si dispretuita / acolo unde / nici conceptul, nici extazul / nu isi inalta miinile a pga / in simpla prea simpla / proliferare / de cuvinte. / Pentru ca, oricum, El trebuie / sa existe. // Noi sa bem bucuria concreta / a ierbii / care sufera / fara sa pe. Auto-interogatia se amplifica, in vintul apofatic de cunoastere, pina la a atinge inflexiuni mistice, chiar daca poetul nu isi propune sa faca poezie religioasa ca Dan Laurentiu sau Nicolae Ionel.
Ultimele volume de poezii ale sale (indeosebi Euridice si umbra.) ii completeaza imaginea ce i-ar putea surprinde personalitatea printr-o forta superioara de sugestie a discursului liric. Elementele de tip conceptual apar mai rar, poetul isi sensibilizeaza textul, prin care trece, mai transant, o unda a fiorului existential, capatand, spre deosebire de lirica anterioara, parca o concretete a actului consumat. Poetul se confeseaza de dincolo de experienta traita, ideea generala, abstracta, capatand forme palpabile.
Volume de versuri:
Comuna de aur, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1960;
Vis planetar, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Rasfrangeri, Bucuresti, E.P.L., 1966;
Monada, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Odihna in tipat, Bucuresti, Editura Tineretului, 1969;
Sah orb, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Madona din dud, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973;
Unicorn in oglinda, Bucuresti, Editura Eminescu, 1975;
Poeme, editie selectiva in colectia "Poeti romani contemporani, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Dialog la mal, Bucuresti, Editura Eminescu, 1985;
Euridice si umbra, Bucuresti, Editura Eminescu, 1988.
Astarteea a aparut in volumul Rasfrangeri, Bucuresti, E.P.L., 1966.
Monada a aparut in volumul Rasfrangeri, Bucuresti, E.P.L., 1966.
Drum a aparut in volumul Dialog la mal, Bucuresti, Editura Eminescu, 1985.
Zana a treia a aparut in volumul Euridice si umbra, Bucuresti, Editura Eminescu, 1988.
The last supper a aparut in volumul Euridice si umbra, Bucuresti, Editura Eminescu, 1988.
REFERINTE
"Muzical, lirismul lui Cezar Baltag e, in aceeasi masura, cerebral. L-am fixa chiar, daca formula n-ar fi compromisa, in cadrele "poeziei de conceptie, in care meditatia in jurul unei idei generale e totul. Acest gen de poezie, coborit la inceputul veacului la ilustrarea ideilor comune, nu e insa de ignorat si, prin citeva exemple, el se justifica esteticeste. Valery, iar la noi Philippide, Barbu sint, intr-un anumit sens, poeti de conceptie. ()
E limpede ca Cezar Baltag are sensibilitate la idei si ambitia lui secreta e de a crea, dupa exemplul marilor poeti, o mitologie lirica proprie.
EUGEN SIMION
"Intr-un mod aparent paradoxal, pe masura ce se abstractizeaza, devenind metalica si savanta, si uneori ezoterica, poezia lui Cezar Baltag ni se adreseaza mai direct, solicitind fara ocol straturile adinci, informe si crude ale afectivitatii. () Cu tot caracterul sau cifrat, mesajul se recunoaste indata a fi, dupa acuitatea sunetului emis, un apel imediat si esential.
LUCIAN RAICU
"In aceasta confesiune solemna, cuvintele au putere magica, evocatoare, proaspata, ele se leaga miraculos intr-o alunecare careia poetul insusi nu i se poate sustrage. Lucrurile incep sa semnifice singure, cuvintele insesi sa gindeasca, poezia pare scrisa de o fiinta abstracta, de un eu fara nume. La aceasta impersonalitate inalta, care e semnul distinctiv al Poetului, Cezar Baltag ajunge cultivind mitul.
MIRCEA MARTIN
Citeste si:
. Aprecieri critice
|
|
