Testament - comentariu Tudor Arghezi

Volumul Cuvinte potrivite (1927) se deschide, in mod semnificativ, cu un text programatic, Testament, in care toti comentatorii au descoperit marturia poeticii lui Tudor Arghezi. in receptarea acestei poezii s-a pus accent pe decantarea modernului din traditie, pe transfigurarea suferintei in cantare, pe estetizarea uratului, pe transmutatia impurului in pur, pe denaturarea cuvintelor, pe vocatia ludica sau pe antipoezie.



Exista mai multe posibilitati de lectura a acestui poem, ce strange laolalta teme majore ale liricii argheziene: existenta, genealogia, arta. Prin Testament, poetul se adreseaza unui potential urmas, avand sentimentul unei filiatii neintrerupte cu generatiile anterioare:

"Nu-fi voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat un nume adunat peo carte.
in seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi si gropi adanci,
Suite de batranii mei pe branci,
Si care, tanar, sa le urci te-asteapta,
Cartea mea-i, fiule, o treapta. II Asaz-o cu credinta capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai,
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine".
Ca si Octavian Goga, Arghezi isi descopera stramosi indepartati in timp, pe care ii reprezinta in prezent. Pentru el, acestia sunt simbolurile permanentei si temelia oricarei creatii. Sufletul arghezian apare aici ca o cripta, in care trecutul mitic si-a depozitat relicvele. .Strabunii" vin spre poet din adancuri, cu sevele lor creatoare, spre a rodi un obiect spiritual: Cartea. De altfel, Cartea reprezinta supratema Testamentului arghezian. Poezia este, pentru Arghezi, o Carte in care "se varsa" osemintele spirituale ale generatiilor anterioare. Hrisovul (titlu de nobletE), menit sa devina inceputul ascensiunii spiritului, are radacinile adanc infipte in traditie, este rezultat din .sudoarea muncii sutelor de ani": .Ca sa schimbam, acum intaia oara,
Sapa-n condei si brazda-n calimara,
Batranii-au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Si leagane urmasilor stapani.
Si, framantate mii de saptamani,
Le-am prefacut in versuri si-n icoane.
Facui din zdrente muguri si coroane. II Veninul strans l-am preschimbat in miere,
Lasand intreaga dulcea lui putere.
Am luat ocara, si torcand usure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure".


E concentrata in versurile anterioare estetica argheziana a transfigurarii. Artistul asimileaza si sublimeaza truda inaintasilor pentru a o preface in act spiritual. Actul poetic e ilustrat aici prin doua serii de notiuni: mai intai "sapa", "brazda", "indemnuri pentru vite", "zdrente", "venin", "ocara", apoi, in alt plan, "condei", "calimara", "cuvinte potrivite", "versuri", "icoane" etc. Cuvintele-tema ce alcatuiesc prima serie corespund profesiunii de plugar si definesc Natura, iar acelea care apartin celeilalte serii corespund profesiunii de poet si definesc Arta. Asadar, poezia e puterea care transforma Natura in Arta. Natura apare insa numai ca limbaj. Poetul nu opereaza cu obiectele naturii, ci cu numele lor, cu "simboale", cu cuvantul-sapa, cu cuvantul-brazda, cu cuvantul-venin etc. Transfigurarea acestor cuvinte presupune trecerea lor de la sensul practic ("indemnuri pentru vite"), la o sfera a gratuitatii {"cuvinte potrivite"). Cuvintele sunt incarcate cu potential poetic, incat artistul e chemat sa valorifice aceasta poeticitate elementara. Un asemenea proces semnifica un joc gratuit si delectabil, desfasurat nu in lumea reala, ci in imaginar. Rezultatul lui e un univers secund: Arta, Poemul. insa jocul poetic e un act grav, trudnic, ce presupune indelunga elaborare. Numai "framantate mii de saptamani", cuvintele se prefac in poezie. Ele au drama lor artistica si existentiala, care e insasi drama creatorului. Pe buna dreptate, Nicolae Balota observa faptul ca "in poezia lui Arghezi este inscrisa o indoita aventura: a Fiintei si a Cuvantului. Poetul este angajat in aceasta aventura ca un cuvantator care nazuieste spre un surplus de fiinta in cuvantul sau" (op. cit.).



Totul e savarsit cu pietate, ca un ritual arhaic, prin care trecutul se sacralizeaza si devine un indreptar moral:

"Am luat cenusa mortilor din vatra
Si am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar inalt, cu doua lumi pe poale,
Pazind in piscul datoriei tale".


Poemul dobandeste si o tonalitate profetica, in care distingem o nota de amenintare:

"Durerea noastra surda si amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul ca un tap injunghiat.
Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi.
Biciul rabdat se-ntoarce in cuvinte
Si izbaveste-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndrep-tatirea ramurei obscure
Iesita la lumina din padure
Si dand in varf, ca un ciorchin de negi,
Rodul durerii de vecii intregi".
Dincolo de mesianismul social al acestor versuri descifram o estetica a uratului, prin care cuvintele considerate, in general, nepoetice sunt aduse la prospetimea lor originara, sacra, la poeticitatea lor dintai:

"Din bube, mucegaiuri si noroi
Iscat-am frumuseti si preturi noi".
Aceasta restaurare a limbajului a fost exprimata metaforic de Arghezi in cronica la Hagi-Tudose de B. St. Delavrancea:

"Samanta lui Dumnezeu, lumina, incolteste in luceferi ca si jos de tot, in glodul ranced al ulitelor strabatute de vite. Operatia de-a scoate perle pe acolo pe unde vulgul nu vede decat muscarie este dumnezeiasca. Totul e sacru in mainile artistului si acesta stie sa-si dozeze materia".


Cartea isi desemneaza si lectorul, intr-o relatie ambigua:

"Stapanul", "Domnita" si "Domnul".
Trei figuri misterioase intr-o poezie in care profetismul social se alatura viziunii aprige a revoltei, iar sentimentul continuitatii se uneste cu imaginea poetului artizan, ce imbina inspiratia divina ("slova de foc") cu propriul mestesug ("slova faurita"):

"intinsa lenesa pe canapea,
Domnita sufera in cartea mea.
Slova de foc si slova faurita
imparechiate-n carte se marita,
Ca fierul cald imbratisat in cleste,
Robul a scris-o, Domnul o citeste,
Par-a cunoaste ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei".

Poeziile poetului Tudor Arghezi