Despre poezia lui g.topirceanu George Topīrceanu

Prin toamna lui 1911, isi facea aparitia in climatul urban cosmopolit al Iasilor un dandy excentric, purtator al unui unic si inconfundabil veston de catifea inchis la git precum tunicile cazone (in buzunarul de la piept, nelipsite vreodata, oglinda si pieptenele pentru "suvite rebele), cu manusi, cu pantofi de lac cu tocuri naltute, care-i dadeau "ritm de codobatura (dupa expresia lui Ionel Teodoreanu din Masa umbrelor), si un baston fin din trestie purtat pretutindeni.
Cu aerul sau oscarwildian, de Dorian Gray inflexibil si antisenti-mental, Topirceanu cucerea destul de rapid elita intelectuala ieseana, amatoare si ea de excentricitati, fara insa a sti sa le puna in pagina. Tinarul poet facea totul cu un rafinament dus pina la exces: vina, dar fara a atinge vreodata carnea victimelor, cinta la mandolina si la fluier, descifra texte chilirice, picta, studia cu cerbicie tratate de anatomie si patologie, se dedicase fotografiei (a construit singur un aparat de fotografiat), colectiona in acelasi timp canari, sticleti, perussi, pumnale indiene, ceasuri, iatagane, pusti, carabine, biciclete de cele mai multe ori fara utilitate.
Temperamental, poetul G. Topirceanu a ramas in constiinta contemporanilor un opozant si un antiliric, desi incepututirle sale poetice se afla sub semnul eminescianismului (curent numit astfel de G. Ibraileanu), cultivind motivele apasat romantice, rimele singulare, ritmul clasic. intr-o efervescenta a programelor de ideologie culturala de la inceputul secolului douazeci, si avem in vedere mai ales samanatorismul (care, sub autoritatea lui N. Iorga, cultiva etnicul si formele de viata patriarhala), simbolismul (teoretizat de Ovid Densusianu de la revista "Viata noua si practicat de Macedonski, D. Anghel, Minulescu, N. Davidescu, Bacovia, Stamatiad) si teoria autonomiei estetice, repusa pe tapet si revitalizata de convorbiristul Mihail Dragomirescu, opiniile lui G. Topirceanu, implantat in gruparea de la "Viata Romaneasca, erau originale si radicale.

Problema care se pune, firesc, in cazul unui poet ca Topirceanu, este cea a actualitatii poeziei, a rezistentei ei la timp si nu a doctrinei, a teoriilor despre poezie expuse in ceea ce el numea "modeste pagini de critica literara in pilde. inca de la aparitia Parodiilor originale (1916) si a Baladelor vesele si triste, in acelasi an, principalii comentatori observau ca in poezia sa perfectiunea tehnica si perfectiunea artistica se conditionau reciproc, fara a se confunda. De altfel, detractorii poeziei lui Topirceanu n-au avut a-i reprosa decit faptul ca inteligenta intrece in text talentul. (Se poate observa acest repros dezvoltat si de G. Calinescu in Istoria sa).

Se vede de la citeva leghe ca programul sau poetic, pledoariile pentru simplitate clasica, emotie si expresie autentica, detectabile in toate sagetile aruncate impotriva formalismului galagios al estetistilor, modernistilor de parada sau samanatoristilor contemporani, a fost aplicat intocmai in scrierile sale. De altfel, totu-i era clar inca din 1910, cind ii scria lui Ibraileanu, patriarhul "Vietii Romanesti: "in literatura poetica de azi e usor sa fii original: n-ai decit sa fii simplu in expresie, normal in sentimente si modest. Program respectat, de la simplitatea si delicatetea zicerii lirice ("Gize, flori intirziate!/ Muza mea satirica/ V-a-nchinat de drag la toate/ Cite-o strofa lirica) si pina la distantarea sarcastica din parodiile originale. Apropos de parodii, oricine stie azi ca ele sunt deasupra poeziilor parodiate, care au ramas in uitare. Nimeni nu se mai intereseaza, de exemplu, de poema Vara la tara de Al. Deparateanu, dar stie "par coeur Vara la tara a lui Topirceanu, celebra parodie a acestuia: "Locuinta mea de vara/ E la tara/ Acolo era sa mor/ De urit si de-ntristare/ Beat de soare/ Si pirlit ingrozitor!// Acolo, cind n-are treaba/ Orice baba/ Este medic comunal./ Viata ce aci palpita/ E lipsita/ De confort occidental.// Nu exista berarie,/ Nici regie/ Doar un hot de circiumar/ Care are marfa proasta/ Si-o nevasta/ Ce se tine c-un jandar.// Cind te duci pe drumul mare/ La plimbare,/ Este praf de nu te vezi./ Trec, miscind domol din coada,/ Spre livada/ Ale satului cirezi.// Si te poarta sub escorta/ O cohorta/ De tintari subtiri in glas,/ inzestrati la cap c-o scula/ Minuscula/ Cu pretentie de nas// Cind se ia cite-o masura,/ Lumea-njura/ Pe agentul sanitar/ Si-l intreaba fara noima:/ - Ce-ai cu noi, ma?/ Pentru ce sa dam cu var?// Ale satului mari fete/ Fara ghete/ Ies la garduri pe-nserat/ (Am vazut aci-ntr-o noapte/ niste fepte/ Care m-au scandalizat!)// Linga foc, o baba surda/ Si absurda/ Spune, ca si alte dati,/ Tot povestea cu Ileana/ Cosinzeana,/ Plina de banalitati.// Doarme-apoi adinc comuna/ Numai luna/ Galbena ca un bostan/ Iese, mare si rurala,/ La iveala,/ Dintr-o margine de lan.// Cind si cind un ciine urla/ Ca din surla/ Carul mare s-a oprit/ Suspendat, ca un macabru/ Candelabru,/ Peste satul adormit// Dar in zori incep cocosii,/ Pacatosii,/ Ca sa faca iar scandal, -/ Sa te saturi de viata/ Si dulceata/ Traiului patriarhal!// D-aia zic eu, prin urmare,/ Vorba mare:/ Ca de-acuma, sa ma tai,/ Nu-mi mai trebuie-alta cura/ in natura,/ Sa ma duceti cu alai!// Mearga pictorii la tara/ Ca sa piara/ De caldura si de praf!/ Mie dati-mi strazi pavate,/ Maturate, -/ Dati-mi cinematograf!// Ca un fluture pe floare,/ Beat de soare,/ Pentru ce sa mor asa?/ Nu mai vreau taranci naive,/ Primitive/ Mie dati-mi altceva!/ / Dati-mi, dati-mi strada-ngusta/ Unde gusta/ Omul viata mai din plin/ Cu trasuri, femei cochete/ Si cu fete/ incaltate cel putin!. Aceeasi ironie subiacenta, expresivitate ("Topirceanu e mai mult expresiv decit sugestiv, spunea Ibraileanu) iesita din comun, precum si o inteligenta poematica intilnim in toate parodiile, dar si in baladele sale, care, aparind in multe editii in epoca, au provocat un frison remarcat de critica literara de atunci. Iata un fragment din Balada popii din Rudeni: "Si-n tacerea care creste,/ Adincit ca-ntr-o visare,/ Popa cind si cind sopteste / Leganindu-se calare/ Scutura din treacat salbe,/ Reci podoabe care mint,/ Surpa bolti de ramuri albe/ Cu portaluri de argint./ Linga drum batut de sanii/ Unde malul sta sa cada,/ Vede urme de dihanii/ instelate pe zapada./ Iar pe culmea unei creste,/ Ametit de zare multa,/ Stringe friul fara veste/ Si-mpietrit pe cal asculta.// Nici o soapta nici un ropot/ Numai din adincuri sure/ Vine vuiet lung de clopot/ Peste-ntinderi de padure// Lung ii suna in ureche,/ Pe cind el cu grija scoate/ Pintecoasa plosca veche/ Din desaga de la spate.// Si cu plosca ridicata,/ Zugravit pe cerul gol,/ Popa capata deodata/ Maretie de simbol.// Colo-n vale, unde drumul/ Taie luminisuri rare,/ Printre plopi se vede fumul/ Hanului din Vadul-Mare.//Calul, vesel, simte locul/ Si s-abate scurt din cale, -/ C-a-nvatat si dobitocul/ Patima sfintiei-sale// Iar hangita iese-n usa,/ Bucuroasa de cistig./ Ochii-i rid spre caldarusa:/ - Frig, parinte?/ - Strasnic frig!. Desi receptat la inceput ca autor de poezie umoristica de catre o critica sumara si superficiala, G. Topirceanu a intrat, prin studii aprofundate ale unor spirite de valoare, in constiinta publicului ca autor de poezii de sentiment, in care intilnim mai multa amaraciune decit veselie, mai mult sarcasm decit jovialitate declarata. El stia sa paraseasca la timp tonul duios si sa restabileasca un echilibru benefic intre autoironie si umor. Daca Ovidiu Papadima afirma ca parodiile "au trecut ca un vint purificator prin literatura, acelasi lucru putem spune despre micile excursii lirice din Fabule mici pentru oameni mari, despre ripsotele cu adresa ca Bene merendi (Cu prilejul decorarii dlui Ibraileanu), Scrisoare (Raspuns dlui Al. O. Teodoreanu) sau Cocostxrcul albastru (Cu prilejul intraruu dlui Mihail Sadoueanu in Academie).

Ca si in cazul altor scriitori prezenti in aceasta colectie, indraznim sa sugeram o antologie de aur Topirceanu, enumerind poemele de mare originalitate care ii confera un loc in panteonul poeziei romanesti: Balada mortii, Balada calatorului, Balada popii din Rudeni, Rapsodii de primavara, Acceleratul, Balada unui greier mic, Balada chiriasului grabit, Raspunsul micilor functionari, Balada corbilor, In jurul unui divort, Bacilul lui Koch, Cioara, La Pasti, De profundis, Fables microscopiques, Biografie, Citi ca voi!, Fabule pentru copii.

Daca este de actualitate in aceste timpuri poezia lui Topirceanu? Raspundem fara ezitare ca da. Ceea ce a frapat la inceput de secol XX, place si astazi: antiromantismul, antilirismul, clasicismul "facut din cerebralitate, din cenzura severa a inteligentei (M. Ralea), precum si ironia si eleganta umorului sau inconfundabil. Gustindu-i din plin parodia in aceasta perioada a re-scrierii si a re-seminarii culturii, postmodemistii sint gata sa-l aseze pe Topirceanu in portofoliul si in paradigma lor. Nimic rau in asta! Poezia sa, scrisa acum vreo optzeci de ani, e mai actuala decit a multor poeti contemporani, amortiti inca de la nastere.

Poeziile poetului George Topīrceanu