Lingoare - comentariu

O zona importanta a liricii argheziene izvoraste din fantasma unei misterioase boli ce corupe fiinta umana. Ceva necunoscut, inexplicabil, doar banuit tulbura sufletul celui osandit sa suporte o cumplita fatalitate. Acestei sugestii ii apartine si poezia Lingoare (Cuvinte potrivite, 1927), unde o stranie otrava perverteste faptura feminina:

"Fata noastra e bolnava,
Fata mea si-a dorului.
in varful piciorului
A-ntepat-o cu otrava
Spinul prins de crin si laur".
Desi, in aparenta, simbolica poezie se configureaza numai in jurul temei erotice, in realitate, intreaga structura aduna si alte semnificatii, indeosebi cele legate de destinul uman: dorinta, existenta, moartea.



Metafora "in varful piciorului
A-ntepat-o cu otrava / Spinul prins de crin si laur" (s.n.) este cheia intregului poem. Conotatia care face posibila metafora este capacitatea otravii de a produce o astfel de suferinta fetei. Metafora cumuleaza sensurile purtate de cuvintele din context: crinul este simbolul puritatii, inocentei si fecioriei, dar este si floarea iubirii, asociata feminitatii; laurul simbolizeaza nemurirea, cunoasterea tainica, avand si el virtuti purificatoare; spinul insusi reprezinta virginitatea si initierea. Faptul ca "fata dorului" s-a intepat cu otrava spinului inseamna, asadar, o initiere in tainele erosului, insotit de o purificare. Otrava este o licoare suava, un elixir al dragostei. Acesta e primul sens al metaforei centrale.

Toate acestea sunt insa spre ingrijorarea si intristarea poetului, care ii reproseaza fetei ("fata mea") faptul de a fi ignorat sfaturile si atentionarile de ocrotire a castitatii prin idealizarea teluricului si spiritualizarea simturilor:

"Fata, nu ti-am spus sa pui
Chetele cu bot de aur
Sesu-n turn sa ti-l incui,
Sa-ti farmec! cararile,
Sa te joci de-a Duhul Sfant
Si numai cu zarile
Sa te reazimi de pamant?
Nu ti-am spus eu, la calcai,
Sa pui floare de sulfina
Si, ca steaua, sa mangai
Ghimpii, spinii cu lumina?
Sa fii floarea ce-si desparte
Frumusetea de tarana
Si sleieste sus, departe,
Viata ei de-o saptamana?
Nu ti-am spus, seara si-n zori,
Toate, de cate trei ori?" Deosebit de semnificativa este interpretarea pe care llie Gutan o da acestor versuri:

"in Lingoare se observa o opozitie inerenta fapturii omenesti intre sorgintea terestra (tarana simbolizand conditia intelectuala, elementara, vremelnica) si nostalgia cosmica (departe fiind indice al purificarii in spirit, al ravnei de absoluT), sugerandu-se astfel dualismul fundamental al omului, capacitatea sa de a trai si in contingent, si in transcendent, si jos, si sus"

Din versurile:

"Fata zace-n pat bolnava,
Gingasa si somnoroasa,
Ca pe-o tava
De argint, o chiparoasa" si din contextul anterior aflam ca suava otrava a fost cu adevarat nociva. Initierea si purificarea conduc la moarte, cu atat mai mult cu cat crinul are si o valoare funebra, iar spinul e, in unele culturi, un instrument de mortificare. Dar "moartea" fetei echivaleaza aici cu invierea in alt regn, cu trecerea de la uman la vegetal, de la moarte la viata, stiut fiind ca arborele de chiparos e un simbol al vietii si al vesniciei naturii. Acesta e al doilea sens al metaforei centrale.



Oricum, poetul traieste in continuare cu nostalgia sansei ratate de a nu o fi "facut" el insusi pe fata din materiale invulnerabile:

"Caci nu fui de la-nceput
Ca sa te fi fost facut,
Eu, cu degetele mele,
Din luceferi si inele!
Ti-as fi pus, ca sa nu suferi,
Pleoape smulse de la nuferi,
Ochi cate un bob de roua,
Licurici in luna noua.
Sanii, ca doi pui de mierla,
l-as fi pus in cate-o perla.
Si de fiece obraz
Un rubin ori un topaz.
M-as fi dus sa-l vad cum tese
Soarele prin frunze dese,
Cum izbeste-n piatra raul
Si s-ascult cum creste graul,
Cum isi pune largul vant
Aripile pe pamant.
Si din tot acest stiut
Ceas cu ceas te-as fi cusut,
Si drept suflet ti-as fi pus
Sabie cu varf in sus".
Finalul poemului, ce marcheaza o schimbare a perspectivei, trebuie citit ca o izbanda a vietii, a firescului, a naturalului, in pofida spiritualului, care mai mult ingradeste fiinta umana:

"Dar de stai si te gandesti,
Mai bine sa fii cum esti.
Sa te-ntepi, sa te strivesti
Prin bucate pamantesti".

Poeziile poetului Tudor Arghezi