Orientarea lui Eminescu spre folclor

Publicarea povestii Fat-Frumos din lacrima in Convorbiri literare este o temeinica proba ca Eminescu a adancit de timpuriu literatura populara si ca a voit sa creeze pe baza unor izvoare autohtone. Volumul de Literatura populara aparut prin munca lui Chendi, oricat ar fi de necomplet, ne revela in Eminescu un sarguincios culegator de material folcloristic. Cercetarea manuscriselor de la Biblioteca Academiei romane da pe fata informatia noua care lamureste o latura a activitatii poetului. Multimea caietelor destinate culegerilor populare si numeroasele prefaceri pe care le impune unora din poezii, arata la Eminescu nu numai aplicatie in domeniul folclorului, dar si o conceptie despre crearea unei literaturi nationale.

Ce factori externi sau interni au determinat si indrumat aceasta activitate folcloristica este o problema care merita sa fie clarificata.



In sufletul studentilor romani a avut intotdeauna un puternic ecou atmosfera intelectuala de la universitatile straine pe care le-au cunoscut si-i necesar sa-l urmarim ori de cate ori voim sa explicam preocuparile de ordin spiritual ale acelora destinati prin insusirile lor sa devina factori creatori in cultura noastra. La numele lui Kogalniceanu, Maiorescu, A. D. Xenopol trebuie sa-l adaugam si pe al lui Eminescu.

Xenopol si Eminescu, studiind aproape in acelasi timp in tarile germanice, sunt atrasi de chestiuni de ordin cultural asemanator, dupa cum ne arata documente sigure. in acele tari exista de mult un curent in favoarea cercetarilor de folclor. Herder, Brentano, Grimm si intreaga epoca a romantismului german scosese la iveala tot ce era mai frumos in creatiile populare. Gruparea romanticilor Gorres, Brentano si Arnim din Heidelberg era inca o dovada de simpatia particulara acordata domeniului literaturii populare. Pe la mijlocul secolului al XlX-lea se pun bazele psihologiei etnice, iar in 1859 apare publicatia Zeitschrift fur Volkerpsychologie sub conducerea Iui Heymann Steinthal si a lui Maurice Lazarus, publicatie care avea sa dureze aproape un sfert de secol. Cand Xenopol se afla la Berlin, in toamna anului 1867, iar Eminescu la Viena in toamna anului 1869, ramura aceasta stiintifica este in plina dezvoltare si exercita o impresie deosebita asupra celor doi studenti romani. Dupa ce scrie articolul Cultura nationala in Convorbiri literare din iulie 1868, Xenopol este incantat de a fi folosit o metoda pe care afla ca o aplicau Steinthal si Lazarus, si-si propune sa traduca din Zeitschrift unele dizertatii printre care si Enleitende Gedanken uber Volkerpsychologie2. intr-un caiet al lui Eminescu, plin de insemnari de prin 187l-l873, in cateva zeci de pagini se rezuma tocmai dizertatia pe care Xenopol avea intentia sa o traduca.-^ Aici afla Eminescu discutarea unor probleme care ii agitau spiritul si isi noteaza in limba germana ideile asupra carora avea sa mediteze. in afara de o definire a spiritului poporului manifestat in religie, arta, literatura, stiinta, sunt rezumate gandurile asupra istoriei spiritului unui popor, conditiilor lui de dezvoltare, rolului pe care il are in desfasurarea istoriei umane. Pagina cu pagina se extrag ideile in legatura cu stabilirea legilor de dezvoltare a vietii spirituale a unui popor, reprezentarea cuprinsului si esentei istoriei, notiunea, metoda si posibilitatile psihologiei popoarelor, dezvoltarea cuprinsului spiritual al unui neam prin creatiile indivizilor, constiinta de sine a unui popor in raport cu arta si cu literatura.

Din loc in loc, Eminescu subliniaza ceea ce i se pare de o insemnatate deosebita, ca si cum ar fi aflat conturarea unui gand care era si al lui: "Die Form des Zusammenlebens der Menschheit ist eben ihre Trennung in Volker, und die Entwickelung des Menschengeschlechtes ist an die Verschiedenheit der Volker gebunden."Aceste preocupari le aflam la poet si mai tarziu. Cand scrie despre Anton Pann, Petre Ispirescu si Ion Creanga, ca reprezentanti ai spiritului romanesc, in Notite bibliografice din Timpul, 6 mai 1880, Eminescu si-aminteste de studiile de psihologie etnica si le contureaza insemnatatea.

Desigur ca adancind aceste probleme, gandul lui Eminescu se indrepta spre realitatile de viata ale neamului sau. O dovada ca in chip firesc lucrarile straine cercetate erau puse in relatie cu aceste realitati, este caietul 2257, f. 27 si urm., de pe la inceputul anului 1870, unde rezumand in limba germana lucrarea Zur Naturgeschichte der menschlichen Sprache. Eminescu noteaza chiar in cuprinsul rezumatului gandurile care-i veneau spontan :"Romanii nu sunt si ei o insula ideala, cat e dar cu putinta ca limba noastra sa fie lingua romana rustica?"

Cu gandul la problemele culturii si istoriei nationale studia Xenopol la Berlin, cum ne arata corespondenta cu Iacob Negruzzi, cu acelasi gand studia si Eminescu, dupa cum se vede din manuscrisele de la Academie. In aceasta epoca de studii in strainatate, Eminescu isi exprima dragostea pentru manifestarile spirituale si artistice ale poporului prin nota germana intercalata printre versuri de Grillparzer, marturie a impresiei ce-o are cel care ia parte la vreo adunare sarbatoreasca, in care fiecare individ uita de sine si se simte parte a colectivitatii: "Ich versaiime nicht leicht einem Volksfeste beizuwohnen. Als ein leidenschaftlicher Freund der Menschen (vorziiglich des VolkeS) bosenders wenn sie in Massen vereinigt, fur einige Zeit die einzelnen Zwecke vergessen und als Theile eines Ganzen fiihlen in welchen doch zuletzt das Gottliche liegt - vor einem solchen ist mir ein jedes Volksfest ein eigentlich Sseelenfest, eine Wallfahrt, eine Andacht wie aus einem aufgerollten, ungeheuren Plautarch lese ich aus den heitern, aber heimlich bekiim-merten Gesichtern, dem lebhaften und gedriickten Gange, dem wechselseitigen Benehmen der Familienglieder, de einzelnen halbunwillkiirlichen Aeusserungen, mir die Biographie der unberiilimten Menschen zusammen und wahrlich man kann die bezeichneten nicht verstehen, wenn man die obscuren nicht durchgefiihlt hat."-'



Si studiile de literatura germana au contribuit la dezvoltarea pasiunii lui pentru folclor. Goethe era o desavarsita dovada la ce creatii se putea ajunge pe baza productiilor populare ori a traditiilor, superstitiilor si credintelor care dau o nota particulara vietii spirituale a unui popor. Erlkbnig, de exemplu, este o prelucrare dupa Erlkiinigs Tochter, balada populara daneza tradusa de Herder (Stimmen der VolkeR). Eminescu l-a cunoscut de aproape si pe Wieland si isi aduce aminte de un pasaj din Oberon, versurile din cantul II, in care se arata puterea magica a cornului incredintat lui Hiion.

Und drauten dir mit Schwert und Lanzen Zehntausend Mann, sie fangen an zu tanzen Und tanzen ohne Rast und Wirbel Transcriind cateva culegeri populare in caietul 2276, I f. 71 si 123, de prin 1877-l878, Eminescu le cuprinde sub titlul Cornul lui Hiion.

Imboldurile venite din atmosfera intelectuala a universitatilor germane si din studiile literare intre 1869 si 1874 sunt neindoielnice. Ele se exercita insa asupra unui suflet statornic sensibil la tot ce se petrecea in tara ca manifestare de viata intelectuala. in opunere cu dulcegariile artificiale si senzuale care, prin Cristopol mai cu seama, au invadat literatura Vacarestilor, a lui Conachi, a lui Pann din Spitalul Amorului si au dainuit pana tarziu in cantecele lautaresti de care orasele erau coplesite, vine sanatosul impuls al generatiei lui Kogalniceanu, Russo si Alecsandri, care restabileste in drepturile ei literatura populara autentica. in toata epoca apropiata de Eminescu, aceasta continua sa se bucure de o foarte accentuata atentie. Revistele Familia, Sezatoarea, Columna lui Traian, Albina Pindului sunt preocupate de folclor. Fundescu isi publica basmele cu o prefata de Hasdeu. Alecsandri aratand prin culegerea sa din 1866 valoarea deosebita a productiilor populare, isi atrage laudele lui Maiorescu intr-un cald articol din Convorbiri literare. Atanasie Marienescu publica balade si povesti care intereseaza prin ele insele mai mult decat toata eruditia mitologizanta a culegatorului. in cercurile Junimei literatura populara este citita si cercetata cu atentie. Astfel Xenopol se informeaza din studiul lui Caragiani, Romanii din Macedonia si poezia lor populara, publicat in Convorbiri literare, si-l sfatuieste pe Iacob Negruzzi sa-si imbogateasca limba literara prin culegerile de folclor." Revista Convorbiri literare nu numai publica poezie populara, dar si incurajeaza pe culegatori. Miron Pompiliu marturiseste in prefata la culegerile lui din 1870, ca numai prin ajutorul acordat de Junimea s-a putut tipari lucrarea, iar revista junimista il felicita ca, urmand exemplul lui Alecsandri, a imbogatit literatura noastra.

La sedintele Juminii din 26 noiembrie si 24 decembrie 1871 se citeste si poezie populara. In alta sedinta Alecsandri informeaza societatea literara ca avea sa-i apara si-n Convorbiri literare un studiu despre Cantecele de stea si Povestea vorbii de Anton Pann. in adevar, a si aparut in nr. revistei V, 1872, 1 si 15 febr. in care se scrie ca Pann reprezinta "spirit adevarat romanesc" si in afara de aceasta, o caracterizare care-i de fapt o celebrare: "In Panteonul literar al Romaniei, imaginea lui Anton Pann poarta un sigil caracteristic si mult interesant. Ea ne apare cu intelepciunea filosofica a stramosilor pe frunte si cu rasul malitios al lui Pepelea pe buze".

Altadata se citeste povestea Fat-Frumos si Ileana Cosinzeana a lui Miron Pompiliu." in 1874, Slavici publica in Convorbiri literare povestea Doi feti cu stea in frunte, in 1875, Creanga Soacra cu trei nurori si Capra cu trei iezi, iar Lambrior studiul Obiceiuri si credinte la romani. Tot aici, in 1877, apar culegeri de Simion Florea Marian si Harap Alb de Creanga, iar in 1879 Bocete populare la romani si in 1880 O calatorie in Dohrogea de Th. T. Burada. I. Bota, Nicolau Borza, Gr. Sima imbogatesc Convorbirile literare din 1883 cu un foarte valoros folclor ardelean.



Titu Maiorescu scrisese cu intelegere si simpatie despre culegerile lui Alecsandri, in Asupra poeziei populare si, la fel de favorabil, vorbeste despre culegerea de colinde a lui G. Dem. Teodorescu, careia ii recunoaste un mare interes. Cercul junimist, dupa cum vedem, este cuprins numai de sentimente bune.

Ceea ce este de remarcat ar fi si ca se formeaza o directie critica in ce priveste culegerile populare. in 1869, cand isi publica baladele populare, Atanase Marienescu spune singur ca le-a "cores". Miron Pompiliu insa, in scrisoarea lui catre Convorbiri literare din noiembrie 1869, spune ca a pastrat neschimbata forma culegerilor. Simion Florea Marian scrie la fel, ca a reprodus culegerile dupa cum le-a auzit si ca nu le-a adaos nimic.'" Spiritul critic se observa la diferiti membri ai Junimei. A preface si a indrepta literatura populara, se paruse ceva fara gravitate, cand au fost cunoscute public culegerile lui Alecsandri si, dupa cum stim, Maiorescu a adus numai laude poetului. Acum culegatorii isi impun o disciplina, iar critica devine aspra, cum este aceea ce i se face lui I.C. Hintescu in Convorbiri literare, cum este mai ales aceea a lui G. Dem. Teodorescu fata de Alecsandri, Caranfil. At. Marienescu, Hintescu si altii.''

Aceasta este atmosfera literara prielnica folclorului, de care Eminescu a avut cunostinta, acela insa care, prin culegerile populare si prin opera lui poetica originala, a exercitat asupra lui Eminescu un hotarator rol de indrumator spre folclor si creatie pe baza materialului popular, este Alecsandri. Acesta prin Doine, pe care unii in deradere le numeau poezii "de coliba" si prin colectia aparuta in Romania literara si apoi in editia din 1866, a fost marele exemplu urmat de Eminescu.

Caietele care se pastreaza la Biblioteca Academiei dau pe fata ambitia lui Eminescu de a rivaliza cu Alecsandri. Numeroase culeigeri transcrise sufar prefaceri, iar multe versificari sunt creatii in genul popular. Alecsandri scrisese Zburatorul si-l republicase in colectia de Doine. Eminescu incearca si el tema in ms. 2260, f. 34, 35, 36, 40 si 2276 I, f. 14v. La insira-te, margarite si Razbunarea lui Statu-Plama, in care elementele populare sunt manifeste, Eminescu raspunde cu Fata in gradina de aur, Miron si frumoasa fara corp, Calin Nebunul. La legenda Gruie Sanger, Eminescu vrea sa raspunda cu o drama purtand acelasi titlu, in ms. 2278, f. 18 si 2262, f. 107v si urm. Exemplul lui Alecsandri a fost plin de roade. Bazandu-ne pe tot ce s-a pastrat in manuscrisele de la Academie, putem spune ca daca ar fi avut posibilitatea sa-si publice el insusi culegerile, Eminescu ar fi depasit pe Alecsandri in acest domeniu dupa cum l-a depasit si-n creatiile de inspiratie populara.



Inca inainte de plecarea la studii in strainatate, Eminescu era culegator de folclor, iar la inapoiere este creator pe baza literaturii populare. Fara indoiala mediul strain in care si-a imbogatit spiritul si preocuparile literare din tara isi au rolul lor in orientarea lui spre folclor, dara fara o innascuta inclinare pentru lumea basmelor populare, duiosia armonioasa a doinelor si satira mai mult glumeata decat rautacioasa a strigaturilor, n-am fi avut uimitoarea desfasurare de energie spirituala de care fac dovada manuscrisele inchinate literaturii populare. Tocmai aceasta inclinatie innascuta este elementul primordial si o putem urmari sub diferitele ei infatisari pe baza unor informatii sigure.

V. Bumbac, care l-a cunoscut bine pe poet inca de la Cernauti, si-l aminteste pe elevul de prin 1858-l859 cunoscator pe de rost a multime de balade populare.12 Elevul nu numai ca era impresionat de fantasticele intamplari cu Feti-Frumosi si Cosanzene, dar transmitea si altora farmecul, caci era inzestrat si cu darul de-a povesti." in 1866, apare in Familia poezia De-as avea, in care, plin de visuri de dragoste, incepatorul in poezie isi marturiseste dorinta de-a incanta pe iubita sa cu doine. Fara indoiala Eminescu a cules poezii populare in anii de pribegie in Transilvania si Banat, de aici si multimea culegerilor de origine ardeleana.14 La Blaj asculta cu multa placere povestile ce i le spunea magarariul." La Bucuresti, in 1868, incepe sa scrie in versuri povestirea Arghir si Elena, din care ni s-a pastrat fragmentul compus. Cu pasiune studia limba populara si aduna de la prieteni colectii de poezii populare; "De aveai vreo colectiune de poezii populare in manuscris, nu te lasa pana nu i-o dadeai, si se aflau la multi astfel de colectiuni".1^

Poezia Un roman, care cuprinde si date biografice, aminteste, in forma ei de tranzitie de prin 1873-l874, de baba de la care autorul invatase povesti, dar din forma definitiva a lucrarii, din 1877, stim ca initiatoarea in aceste cunostinte fusese chiar mama poetului:

Mama-i stia atatea povesti pe cate fuse Torsese in viata deci ea l-au invatat Sa talcuiasca semne s-a pasarilor spuse Si murmura cuminte a raului curat.

Inca de la Ipotesti asadar a simtit Eminescu vraja basmelor populare, iar mai tarziu, in 1883, intr-o duioasa scrisoare catre Harieta, ii reaminteste acesteia timpul copilariei si basmele pe care le ascultau impreuna.1'

Societatea literara Orientul se infiinteaza la Bucuresti, la 1 aprilie 1869, sub conducerea poetului Grandea si intre alte scopuri il are si pe acela de a strange basme si poezii populare. in Albina Pindului, II, 1869, din 16-30 iulie, p. 47 si urm. se arata lucrarile societatii si membrii activi ai ei. Aflam ca-n sedinta de Ia 29 iunie se alcatuisera comisiuni care urmau sa culeaga material folcloristic din toate provinciile romanesti si ca, pentru Moldova, sarcina ii venea lui Eminescu. *° Albina Pindului din aceasta vreme nu ne da nici o informatie despre realizarile societatii in domeniul folclorului, dar in manuscrisul 2260 al lui Eminescu se afla un caiet anonim cuprinzand culegeri populare din Moldova, din care o buna parte, cu prefaceri interesante, au fost transcrise in alte caiete, si putem presupune ca in vara anului 1869 Eminescu a facut aceasta achizitie, tocmai in vederea indeplinirii misiunii incredintate de Orientul. Plecand la Viena in toamna aceluiasi an, poetul nu uita de preocuparile folcloristice. intr-un caiet (2257, f. 58) noteaza titlul conferintelor pe care planuia sa le tina in Maramures; una este despre Poezia popularaT De la Viena trimite la Convorbiri literare, povestea Fat-Frumos din lacrima, prelucrata desigur dupa vreun model popular scris ori oral, care nu ni s-au pastrat ca acela al basmului Calin Nebunul. Recent insa a fost cules in Bihor un basm popular care cuprinde pe scurt actiunea povestii lui Eminescu.

Faptele povestite in Geniu pustiu se petrec in Transilvania. Toma Nour ni-i infatisat intr-un idilic cadru de tara, citind povesti din manuscrise batrane ori ascultand cimilituri, hore, chiuituri pe care i le spunea Finita. Desigur aici este transpunerea pe plan literar a unei experiente personale, intr-un ms. de prin 1873 ne-a ramas fixata o marturie pretioasa despre lumea interioara a poetului:

Si in ochi mi-ncremenira Multe-icoane si povesti. Precum iarna se incheaga Flori de gheata pe feresti.

Si dupa inapoierea de la studiile in strainatate, Eminescu manifesta aceeasi inclinare de-a cunoaste folclorul si de a se inspira din el. intr-o scrisoare din 8 noiembrie 1874, el comunica Veronicai Miele ca in acele momente era preocupat de cronice si de cantecele noastre populare, din care isi culegea fondul inspiratiei.22 Ca director al Bibliotecii Universitatii din Iasi, el isi propune sa inzestreze institutia cu carti si manuscrise de valoare. intr-un raport din 16 martie 1875 mentioneaza ca biblioteca ar trebui sa achizitioneze manuscrisele de literatura populara Proorocia fericitului Agathangel (1817), Minunile Maicii Domnului (din sec. XVIII) si o Astrologie. Dupa stabilirea la Bucuresti continua sa aiba preocuparile care ii erau ceva obisnuit. Mite Kremnitz ne informeaza de "bucuria copilareasca" pe care o simtea poetul citindu-l pe Creanga.2'* Este la curent cu tot ce se scrie prin reviste, face o dare de seama despre Sezatoarea lui Iosif Vulcan.2^ Arata valoarea materialului folcloristic din Columna lui TraiarrT si prefateaza lucrarea din 1882 a lui Baican, Literatura populara sau palavre si anecdote. incetul cu incetul cunoasterea literaturii populare a devenit la Eminescu o pasiune de neinvins. Poetul nu se da indarat de la nici un sacrificiu pentru a achizitiona manuscrise rare. Mite Kremnitz, in Amintiri fugare, ne spune ca poetul si-a pus o data la amanet paltonul pentru a putea cumpara un manuscris vechi.2' Ce erau aceste manuscrise, putem sti din lucrarea lui Gaster, Literatura populara romana, scrisa in parte si pe baza materialului care i-a fost pus la dispozitie autorului de catre Eminescu. Iata manuscrisele de literatura populara si profana pe care le poseda Eminescu: o copie din 1814 dupa traducerea din 1648 a romanului Varlaam si loasaf; Povestea pentru inparateasa tarei francesti ce i-au taiat mastiha-sa manele, intr-un ms. mixt din 1692; doua ms. de la sfarsitul secolului XVIII ale romanului lliodor, fragment ms. din 1812 din scrierea Istoria Aretusii si a imparatului Iraclie tatal sau, a lui Ierotocrit si a lui Pezistrat tatalui sau vizirului; o copie din 1757 a unui Hronograf cuprinzand literatura populara religioasa; manuscrisul cel mai vechi al cartii Minunile Maicii Domnului din 1693; manuscrisul lucrarii Viata si minunile preacuviosului parintelui nostru Vasilie cel nou din 1692; o copie a aceleiasi scrieri de la inceputul sec. XIX; manuscrisul scrierii Cuvant pentru viitoarea giudecata si pentru sfarsitul lumii, din 1815; un ms. de la sfarsitul sec. XVIII al scrierii Descoperirea sfintei si dumnezeestei liturghii.



La cunostintele de literatura veche si populara, mentionate aici, poetul va fi adaugat si altele. in Convorbiri literare IX, 1875, 1 noiembrie, p. 326 si urm. sunt urmatoarele stihuiri din sec. al XVIII-lea: Istorie de patima Galatilor, 1769, noiembrie 29 si Istoria Mariei-sale lui Constantin Voda Brancoveanu, Domnul din Bucuresti, care s-au scris la 1730, publicate de Gr. Cretu. in ms. 2308 al lui Eminescu, sub acelasi titlu. Istorii in stihuri, se afla transcrisa povestirea vietii si faptelor lui Doncila si totodata se mentioneaza povestiri despre Stefan-Voda, Brancoveanu "si altele ca acestea spre englendisirea tinerilor, 1809, aprilie 15". Va fi avut si Eminescu copii ale stihurilor publicate de Gr. Cretu? Ms. 3078 din 1809 apartine Bibi. Acad. si a fost studiat de I. Bianu, care a publicat versurile referitoare la Doncila (Convorbiri literare. XLII, 1908 ian., p. 10 si urm.)

Spre sfarsitul framantatei lui vieti, pe cand se afla la Botosani in ingrijirea de un sfant devotament a surorei sale Harieta, Eminescu si-aduce aminte de biblioteca sa si-si exprima dorinta de-a o avea din nou sub privirile lui. La aceasta dorinta, Maiorescu n-a dat nici un raspuns, desigur din motivul temerii ca acele carti si manuscrise s-ar putea risipi si pierde.2" Cel putin o parte mica din biblioteca a fost identificata de Al. Elian intre cartile donate Academiei de catre Titu Maiorescu. Mentionam: Colectiune de poezii populare si lirice (ms. 3078), Colectiune de poezii, cintece romanesti, sec. XIX (ms. 3153), Pentru pustietate sau singuratate, din cartea ce se numeste Oczentie (ms. 2773). Prin donatia lui Titu Maiorescu au ajuns in patrimoniul Academiei si unele din cartile lui Eminescu mentionate si folosite de Gaster.3"

Orientarea lui Eminescu spre literatura populara se explica in geneza si accentuarea ei prin asocierea de tendinte inascute si de impulsuri venite din afara, din mediul intelectual ambiant roman si strain. Eminescu insa este si un ganditor care vrea sa ajunga la o cugetare limpede in ce priveste obiectul care ii cere desfasurarea energiei spirituale. Bazandu-ne pe texte precise, putem arata ce gandeste poetul despre literatura populara si in acelasi timp, si in aceasta chestiune, putem evidentia factorul exterior si cel interior care isi au rolul in elaborarea gandirii.

O nota manuscrisa din 1870 poarta chiar titlul Strangerea literaturii noastre populare. in doua pagini, Eminescu concentreaza gandiri care merg mai departe de creatiile populare, imbratisand problema dezvoltarii istorice a unui neam. in afara de teoria artei pentru arta pe care Eminescu o sustine impotriva artei cu tendinta moralizatoare si in afara de preocuparea de treptele de dezvoltare a cugetarii popoarelor pana ce individualitatea lor, pe deplin emancipata, ajunge sa creeze in domeniul frumosului si sa lumineze lumea cu unice "flori de aur", aflam in aceasta nota cugetarea lui Hegel ca "ideea" este continutul esential al unei opere si ca manifestarea artistica este numai "das sinnliche Scheinen der Idee". Impregnat de hegelianism, Eminescu scrie ca viata unui neam sub diferitele ei manifestari ca basme, obiceiuri, exprima sensibil o idee care se afla in adanc. Poezia este numai haina invaluind o idee, adica un suflet care isi determina corpul sau in mod necesar, asa cum o cauza se inlantuie fatal de o alta ce trebuie sa-i urmeze. insesi imaginile sensibile care formeaza corpul in care e inchisa ideea, nu sunt luate la intamplare. Acestea sunt determinate de ceea ce un neam are specific in viata, au o "nationalitate"care prin ele se rasfrange asupra poeziei create. Ceva fatal asadar pluteste asupra creatiei literare a unui neam, caci potrivit cu natura intima a colectivitatii, idea - sufletul creatiei isi gaseste o realizare unica in felul ei, fara nici o posibilitate de a fi altfel de cum este in momentul intruparii.



Iata pasaje din nota, care ne intereseaza aici: ,JE pacat cum ca romanii au apucat de a vedea in basm numai basmele, in obiceiu numai obiceiurile, in forma numai forma, in formula numai formula. Formula nu e decat manifestatiunea palpabila, simtita a unei idei oarecare. Ce face de exemplu istoricul cu mitul? il lasa cum e ori il citeaza mecanic in compendiul sau de istorie, pentru a face din el jucarii mnemotehnice pentru copii? Nimica mai putin decat asta. El cauta spiritul, ideea a celor forme, care ca stari sunt minciune si arata cum ca mitul nu e decat un simbol, o hieroglifa care nu e de ajuns ca ai vazut-o, ca-i tii minte forma si ca poti s-o simti in zugraveala pe hartie, ci aceasta trebuie citita si inteleasa. Trecand la obiceiuri e iarasi sigur ca ele numai in degenerare devin numai simple formalitati. Primitive, ele sunt expresiunea exterioara a unui profund invatamant sau a unei profunde idei interne. Adevarat ca poezia nu are sa descifreze, ci din contra are sa incifreze o idee poetica in simbolele si hieroglifele imaginilor sensibile - numai cum ca aceste imagini trebuie sa constituie haina unei idei, caci ele altfel sunt colori amestecate fara inteles Ideea e sufletul si acest suflet poarta in sine ca inerenta deja cugetarea corpului sau Sufletul, ideea unei poezii poarta in sine deja ideea corpului sau, astfel cum cauza poarta in sine o urmare neaparata a ei. Aceasta dezvoltare dinauntru in afara, aceasta axioma care face din sufletul propriu soarta proprie a omului, astfel incat intamplari, fapte si influente nu emana din imprejurari externe si neprevazute care puteau sa se intample si altfel, ci numai din suflet ca singur izvor, astfel incat toata actiunea e un rezultat al predispunerit naturale si trebuie sa se intample astfel cum se intampla si nicidecum altfel Materialul in care se sensibiliza ideea etern poetica sunt imaginile - nu insa imaginile tuturor popoarelor, ci a aceluia la care ea se sensibiliza. Tropii unei natiuni agricole difera de tropii, de imaginile unei natiuni de vanatori ori de pastori. Sub ce imagini va imbraca unul simtamantul etern al amorului si sub ce imagini celalalt, decat numai prin acele pe care le poseda? Acest mod de cugetare care se reflecta numai asupra corpului, nu asupra ideii unei poezii constituie nationalitatea ei."-*'

Intr-o nota din epoca studiilor la Viena, Eminescu isi arata admiratia pentru farmecul literaturii populare, reiesit din concizia expresiei, fragezimea cu care se exteriorizeaza simtirea, naturalul formei si fondului. * G. Bogdan-Duica scrie ca in aceasta nota avem o estetica in nuce a poeziei populare. Ceea ce Eminescu numeste aici "clara, aromata bautura de aur a poeziei noastre populare," l-a tinut adesea sub vraja din care a reiesit Fat-Frumos din lacrima.

In 1877, Eminescu ne da o definitie a literaturii populare: "Literatura populara nici nu se poate numi altceva decat cugetarea si productele fantaziei poporului insusi, care devin literatura in momentul in care se produc prin scriere, sau produceri a clasei culte care se potrivesc insa asa de bine cu gandirea poporului, incat daca acesta nu le-au facut, le-au putut insa face". De fapt aici Eminescu isi defineste propria lui activitate in acest domeniu. Nu mai avem aici pe tributarul unei ideologii straine, ci pe culegatorul de literatura populara si pe poetul preocupat sa adanceasca felul de a gandi si simti al poporului, pentru a ajunge sa creeze in sensul vietii spirituale a acestuia. Culegatorul de doine, hore, strigaturi, colinde, oratii de nunta, povesti, proverbe si zicatori se infrateste in aceasta definitie cu poetul din Calin Nebunul, Calin-File din poveste, Miron si frumoasa fara corp, Fata in gradina de aur, Fat-Frumos din lacrima, lucrari care apartin operei originale realizata pe baza populara.



Problema literaturii populare nu e privita izolat de Eminescu. In mintea poetului, idei clare in legatura cu dezvoltarea unui neam formeaza o inchegata conceptie politica, in care gandurile despre literatura populara se integreaza in chip firesc. intr-un articol important, Eminescu critica usurinta cu care noi primim ce-i strain si lucram fara sa tinem seama de elementele nationale care ar trebui sa constituie baza naturala a tot ce se creeaza in domeniul spiritului. Scriitori in adevar nationali, spune el, sunt Anton Pann, Creanga si Ispirescu, fiindca s-au inspirat din literatura populara. O literatura romaneasca asadar trebuie sa creasca din viata si spiritul poporului nostru: "Dar o adevarata literatura trainica, care sa ne placa noua si sa fie originala si pentru altii, nu se poate intemeia decat pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe traditiile, obiceiurile si istoria Iui, pe geniul lui."

Privite in totalitatea lor, ideile lui Eminescu formeaza un intreg omogen; stiinta si invatatii sustin si inalta spitirul national30, arta isi justifica existenta numai daca este nationala,3' literatura e puternica numai "intemeindu-se pe baza larga a geniului national."



Eminescu este orientat spre literatura populara si prin impuls interior si prin mediul ambiant Cugetarea politica la care ajunge in epoca activitatii de la Timpul inglobeaza si gandurile in legatura cu literatura populara. Culegator de folclor pe care il foloseste adesea si ca zivor de inspiratie, si ganditor la care elementul strain se imbina cu cel propriu, Eminescu si-a gasit in buna parte prin literatura populara si vocatia si masura puterii lui creatoare.

Poeziile poetului Mihai Eminescu