Fata de la instrumente muzicale - referat

Cuprinsa in volumul Totul, 1984, poezia apartine ciclului Idile si este unul dintre textele exemplare pentru ceea ce, in conceptia autorului (vezi lucrarea Postmodernismul romanesC), defineste ironia postmoderna:

"Iluzoriul postmo-dern, tocmai in calitatea lui de irealitate, este ironic, implicand strategii ludice mergand de la pastisa la glosolalie, de la autocitare la intertextualitate. Postmo-dernul nu creeaza, ci mimeaza, ia in deradere, fantazeaza".
Asadar, ironia postmoderna se asociaza cu o componenta ludica ce presupune, la randu-i, strategii intertextulae.



Fata de la instrumente muzicale este o poezie construita pe o asemenea "tesatura" intertextuala care, supralicitand ludicul si parodicul, "mimeaza" diverse structuri stilistice din mai vechea si mai noua poezie de dragoste (aluziile la Eminescu si Pound sunt cele mai evidentE), dar si din cantece de "muzica usoara" si romante. Amestecul de limbaje si de tipuri de discurs (alternanta discursului versificat cu discursul "prozastic") confera constructiei poetice un aspect hibrid, mozaicat - specific textului postmodernist - si o indeparteaza de conventiile clasicei idile.

Nici continutul nu mai raspunde vechilor canoane. Pretextul lirismului este cat se poate de prozaic: invitatia la o intalnire amoroasa, pe care eul-personaj i-o face unei fete - vanzatoare la raionul de «instrumente muzicale" din magazinul Bucur Obor. Decorul este si el, in mod voit, apoetic, saturat de proza cotidianului, refuzand, a priori, spectaculosul. "Scenariul" poetic - simplu:

"venisem la Bucur-Obor cu o ruda din provincie care vroia sa cumpere un casetofon rusesc VEF de 4100 de lei".
Lasandu-si varul la coada din fata tejghelei "incarcata de boxe din R.D.G., de magnetofoane Kashtan si benzi ORWO", eul-personaj "da o raita vizavi, pe la discuri, instrumente muzicale si piese de schimb pentru Tesle si Maiakuri".
Se indragosteste instantaneu de vanzatoare, "o fata extraordinara, nefardata si cu parul de-a dreptul sclipitor, cu o figura oriental-aristocratica", "eleva in practica de la liceul Economic doi".
Recurge la diferite "stratageme" pentru a-si prelungi sederea la raionul de "instrumente muzicale":

"prefacandu-ma ca ma intereseaza foarte mult casetele verzui Polimer sau asa ceva de 65 de lei" ori cerand "o chitara bulgareasca" pe care "am inceput s-o racordez".
in cele din urma, eul-personaj indrazneste sa-i smulga fetei promisiunea pentru o plimbare "prin oras la o bere ceva" si ii obtine numarul de telefon.

Apoeticul dobandeste expresivitate cu ajutorul "fanteziei" - amestec post-modern de inventie si intertextualitate.

Formula din incipit este stilizarea unei secvente din textul unei melodii de "muzica usoara" (din repertoriul lui Gica PetrescU), purtand haloul vechii mahalale bucurestene. Termenul argotic "farfise" e utilizat deliberat:

"Farfise dulci ca-n Bucuresti
in toata lumea nu gasesti".


Avand amintitele ecouri in memoria muzicala a cititorului, distihul functioneaza ca un moto sau posibil laitmotiv care sintetizeaza ideea poemei.



Trecerea la elementele de continut ale secventei urmatoare (se descrie universul prozaic al magazinului Bucur OboR) nu este aproape prin nimic anuntata ori motivata, insa limbajul ramane, in esenta, sub regimul oralitatii coloc-viale (in care formele neliterare ale cuvintelor sunt acceptatE):

"Si pentru saxofoane si chitari e usor:
de la gara cu 24, 27, 26 sau cu 119 sau 276 pana la magazinul Bucur Obor.
Acolo sunt raioane speciale
cu hartie fotografica, tislaifare, portocale
jocuri optice, autosalvari
rechizite si peisaje sculptate in lumanari.
Acolo te servesc in halatul roz si vioi
cu zambetele valvoi
elevele in practica de la liceul Economic doi".


Dupa canoanele poeziei postmoderniste, reperele cotidianului familiar cititorului, care sunt si repere ale biografiei auctoriale, devin, de asemenea, repere ale unui univers Actionai "hiper-realist."

O data incheiata "introducerea in tema" (din prima unitate - "prolog" al discursuluI), eul-personaj pare animat de dispozitia confesiva, pastrand acelasi ton colocvial (se mimeaza, de fapt, ironic, spontaneitatea oralitatiI):

"pai, tocmai despre una din ele vroiam sa va zic".


In aceasta a doua secventa, epicizarea lirismului marcheaza intentionalitatea poetica. Nu doar "continutul" e prozaic, dar si "forma" discursului poetic se prozaizeaza. Exprimarea ideilor devine deosebit de flexibila si libera, iese din prea rigidele structuri prozodice si se organizeaza sub forma unui flux "prozastic".


Pe langa materialitatea obiectuala a "viziunilor" ("tot peretele acela din spate, incarcat de viori acaju de diferite marimi, cutii de flaut captusite cu catifea rosie, mandoline si balalaice si tuburi complicat impletite de tromboane si tube"), efectul poetic se naste din suprapunerea, postmodernista, a mai multor surse lingvistice (culturalE): registrul colocvial ("limbajul strazii") si cel livresc (citatul din Ezra PounD). "Figura oriental-aristocratica" a liceenei vanzatoare desteapta in memoria eului-personaj o sintagma dintr-un vers din Pound: in ea era "amurgul amurgului educatiei", sintagma evident contextualizata ironic.

Ceea ce surprinde orizontul de asteptare al cititorului este revenirea, in secventa urmatoare (ce pare a fi un fragment din "monologul interior" al eului auctoriaL), la structura versificata.

Aluziile, citatele si referintele culturale se multiplica; in aceeasi masura -limbajele (registrele stilisticE): cel argotic, cel colocvial si cel neologic se amesteca in varii contexte, dand senzatia unor infinite posibilitati combinatorii, a unei hibridizari a surselor si limbajelor:

"de unde te desfacusi vietii noastre, cherule?
ah, tanta,
cum ai ajuns printre cutiile de rezonanta?
oripilandu-te cum arcusul
il trage pe coardele reci lacatusul
te oglindeai in florin bogardoul de pirita
cu toata silueta ta sictirita.
te gandeai ca peste o saptamana ai ore
la scoala din nou
si ca la fizica vei citi din Cuore
pe sub banca din nou".


Daca in secventa a patra se reia constructia "prozastica", in cea de-a cincea forma este din nou versificata, accentuand componenta ludica a discursului. Asonantele, rimele "rare", eminesciene, citatul (ca procedeu intertextuaL) ilustreaza modul in care sursa culturala e integrata in propriul text al autorului:

"si pe steagul ochilor verzi ii luceau semilunele
iar de pe buze, cu ah,
statea sa-i scape un allah-il-allah
mi-o amintea, nu stiu cum,
pe-a seicului copila, pe frumoasa Malcatun".


Jocul poetic, element al retoricii postmoderne, uzeaza, dupa cum am amintit deja, de multiple si ingenioase combinari lexicale si de registre stilistice, chiar inventii proprii poetului ("ma gandeam ca as vrea, cum as vrea
sa nu fie Nyemen in viata ta"), precum si de umorul livresc placat pe o "realitate" intertextuala, ea insasi nascuta din hibridizarea surselor (Pound si Eminescu, alaturi de Cuore, dar si de Gica Petrescu si Florin Bogardo, surorile Baccara, Police si chiar "discurile cu Latareata").



Stridentele oralitatii colocviale se aglomereaza in secventa penultima ("din pacate, n-o puteam tine la infinit cu chitara aia. Am mai cerut un double-six, dar deja tipa se cam impacientase").



Granitele dintre genuri sunt si mai spectaculos ignorate, autorul inserand structuri conversationale in fluxul "prozastic".
Libertatea, "deschiderea" formei discursului poetic este impinsa pana la ultima limita:

"i-am raspuns zicandu-i pe nume, caci ii citisem placuta din piept: «domnisoara Constanta, cred ca am sa trec maine din nou pe la dumneavoastra, fiindca azi nu am banii la mine. Vreti sa-mi puneti de-o parte chitara asta?» «Da' maine am liber, nu sant aici»" etc, etc.



Daca secventa izolata grafic in discurs ("peste Bucur Obor se lasase de seara") sta marturie despre intentia autorului de a epiciza liricul, incheind totodata confesiunea-poveste a eului-personaj, finalul se arata simetric in comparatie cu incipitul, ordonand aproape aceleasi imagini si structuri colocviale in tipare prozodice clare si simple:

"deci, daca vrei sa-ti cumperi o statie
mergi de la Lizeanu o statie
si ajungi la magazinul Bucur-Obor. II Acolo sunt raioane speciale
cu giuvaeruri si diamanticale
de plastic
si te servesc servitoare cu raset encomiastic
si cu ocheade valvoi:
elevele de-a douaspea de la liceul Economic doi".

Poeziile poetului Mircea Cartarescu