Georgica a IV-a - Comentariu

Georgica a IV-a face parte din volumul de debut al autorului {Faruri, vitrine, fotografii - 1981), volum ce a marcat momentul de cristalizare a directiei '80 in poezia romaneasca actuala. Potrivit lui Andrei Bodiu, Georgicele s-ar grupa in cea de-a doua varsta a biografiei artistice cartaresciene: acum, ironia, hranita de intentia polemica, este principiul de ordonare a imaginatiei lirice stimulate de o verva lexicala rar intalnita.

Citite acum, Ceorgicele (douasprezece la numaR) "dau masura unui curaj autentic".
"Tinta lui Cartarescu era «neopasunismul» propagat pe varii canale lirice, resuscitare a samanatorismului in vremurile ceausismului tarziu, cand propaganda glorifica taranul roman chiar daca, in acelasi timp, il supunea la umilinte teribile. () Ceorgicele sunt exemplare si pentru dimensiunea ludica-ironica a poeziei lui Cartarescu, dimensiune ce va fi explorata in Levantul. () Socul pe care l-au creat aceste poeme () a venit din faptul ca «taranul» lui Cartarescu e un personaj ridicol si tragic, semi-adaptat noii lumi. El nu mai e eroul samanatorist pe care orasul il corupe, ci e taranul semi-urbanizat care se lasa prins de vraja noii lumi pe care n-o pricepe" (Andrei BodiU).

Spiritul polemic si ironia redefinesc, in Geor-g/'ce, relatia cu modelele literare romanesti si universale. Titlul generic al intregului ciclu si al fiecarui poem in parte trimite vag la Vergiliu, dar, raportat la anecdotica textelor ce reconstituie secvente din "universul deruralizat al satului contemporan" (Nicolae ManolescU), ne indica faptul ca lectura versurilor nu poate fi facuta decat in cheie parodica. Restrangand sfera analizei la Georgica a IV-a, observam si aici parafraza ironica, definitorie pentru discursul poetic postmodernist. Referinte discrete, aluzii, trimiteri directe, citate, clisee de vocabular semnaleaza o reutilizare in context schimbat si cu o functie parodica a unor limbaje poetice existente. jocul raportarilor intertextuale (realizate prin procedeele amintite: pastisa, aluzie, citaT) este extrem de generos in ceea ce priveste reverberatiile culturale multiple si neasteptate: aceeasi intentie parodica ii aduce alaturi, in aria inter-textului, pe Vergiliu, Arghezi, Sorescu si chiar Marin Preda.

In Georgica a IV-a, conjugarea universului rural cu cel al lumii moderne tehnicizate alimenteaza umorul de suprafata si ne dezvaluie, in structura de adancime, imaginea tragi-comica a "taranului" a carui existenta este in deriva pentru ca nu mai are suportul valorilor traditionale, dar nici intelegerea adecvata a civilizatiei moderne.

Incipitul poemului este o "teoretica" punere in tema a cititorului cu privire la aceasta transformare a psihologiei taranului contemporan. Tonul ar fi aproape neutru, jurnalistic, daca prozaismul voit al expresiei nu ar fi nuantat prin ironie si un usor sarcasm. Antifraza si hiperbola cu functie ironica schimba in context sensul de baza al cuvintelor prin opusul sau:

"taranul de cand cu electrificarea
intelege cum stau lucrurile pe planeta
se indigneaza gratios in mijlocul pogoa-nelor sale
de situatia din cipru si liban
pandeste satelitii si le smulge
aparatura electronica ()*.

Secventa a doua are structura dialogala: prin utilizarea monologului adresat, sunt introduse in discurs elemente si procedee ale oralitatii; ca o particularizare a ideii enuntate in incipit, eul liric se obiectiveaza, "asumandu-si" ironic rolul taranului modern a carui imagine hilara este fixata in instantanee ce compun filmul existentei sale cotidiene. Fragmente de replici juxtapuse fara punctuatie reproduc un amalgam comic de emotii, ganduri, "reflectii", foarte aproape de lipsa de coerenta si perspectiva, de redundanta si spontaneitatea discursului vorbit. Acest portret al "taranului", amestec ilariant al ipostazei active, autoritare cu cea contemplativa, poate fi o aluzie ironica la morometianism:

"() ba /plozilor nu uitati bateriile solare
sa ne-ncalzim la chindie conserva de fasole
cu camaciori produsa la fetesti
ba dati in caini lumea e mica
ba cu gerovital se duc ridurile ca-n palma
hai dati-i zor cu porumbul ()".


Interferenta campurilor lexicale (cel al tehnologiei sofisticate si cel al activitatilor si obiectelor apartinand derizoriului cotidiaN), precum si intrebuintarea, cu functie parodica, a cliseelor de vocabular din limbajul reclamelor publicitare, coroborat cu cel uzual-familiar produc efecte comice, semn ca resemantizarea contextuala a diferitelor tipuri de limbaj alimenteaza spiritul polemic si parodia.

Inlocuirea, in a doua secventa, a registrului stilistic se face in structura dialogala a discursului, prin valorificarea oralitatii colocviale, mai cu seama la nivel lexical si sintactic: apelative familiare cu valoare afectiva sau culoare dialectala ("plozilor", "fetii mei", .dragii mei", .copchiii mei"), interjectii cu valoare adre-sativa ("ba"), enunturi imperative juxtapuse ("nu uitati", "dati in caini"), termeni si expresii-cliseu din stilul conversatiei curente si din limbajele profesionale.



O noua conventie retorica se instituie prin renuntarea la anumite norme de ortografie si punctuatie: scrierea cu minuscula a numelor proprii si a cuvantului la inceput de enunt si eliminarea semnelor de punctuatie, ceea ce atrage dupa sine fluidizarea frazei poetice care se apropie mai mult de spontaneitatea si de ritmul verbalizarii in discursul oral.

Finalul, construit intr-un crescendo, aminteste, prin surpriza poantei, de stilul lui Marin Sorescu. in schimb, folosirea citatului, alternarea tonului glumet cu cel grav, virulenta si truculenta lexicala trimit direct la un foarte cunoscut text arghezian {De-a v-ati ascunS). Finalul surprinde prin incongruenta in raport cu continutul si tonalitatea secventelor anterioare, fapt ce arata ca pastisa are o functie pur ludica (poetul pare a se amuza galant, jucandu-se cu maniere artistice consacrate, distantandu-se totodata ironic de elE):

"eu ma duc
putin pe lumea cealalta adica a treia
si ultima fetii mei
dragii mei copchiii mei ce sa-i faci
asa e jocul
arza-l-ar focul".

Poeziile poetului Mircea Cartarescu